Toma cere ajutorul buzoienilor plecați în străinătate: „Implicați-vă! Cu bani sau cu idei!”. Primarul le-a dat întâlnire pe 18 august

Sunt zeci de mii de buzoieni, din oraș și din județ, plecați în străinătate.

În general, profesioniști în meseria lor, oameni deprinși cu munca și  traiul din vestul Europei.

Un capital uman, informațional dar și economic, pe care primarul vrea să-l atragă în favoarea Buzăului.

„Municipiul Buzău are nevoie de oameni cu iniţiativă și ne dorim să-i aducem pe buzoienii din diaspora mai aproape de comunitatea natală. Aceștia pot avea un rol major în dezvoltarea locală și pot sprijini conectarea puternică a orașului la oportunitățile din alte țări. Invităm pe această cale pe românii care trăiesc în străinătate și au venit în vacanță,  pe cei care s-au întors în Buzău definitiv și pe cei de acasă, să vină și să participe la discuții, pentru că ne dorim să cunoaștem părerea lor despre dezvoltarea municipiului Buzău și despre ce s-ar putea îmbunătăți  în orașul nostru. Vom discuta despre oportunitățile de afaceri locale, despre cum le puteți valorifica, dezvolta, finanța și cum puteți lega parteneriate”, a anunțat C-tin Toma.

Primarul a dat întâlnire diasporei buzoiene la Palatul Comunal pe 18 august. Toma este susținut în demersul său de programul RePatriot, un proiect de repatriere prin antreprenoriat, adresat românilor din Diaspora. Mai multe despre mișcarea RePatriot puteți citi dând click AICI. 

 

Invitatie_Zilele Diasporei Buzau -RePatriot (1)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.