Toma i-a primit pe manifestanți la el în birou. Iată ce s-a întâmplat

În jur de 20 de elevi de la Liceul Costin Nenițescu, majoritatea fete, s-au strâns azi la prânz sub balconul primarului C-tin Toma.

Dotați cu fluiere, goarne dar și cu voce, adolescenții au încercat să-l înduplece pe primar să revoce decizia prin care Liceul Nenițescu se va muta în următorii doi ani la „Meserii și Servicii”.

La mitingul ad-hoc s-au înființat imediat și echipaje de jandarmi, poliție și poliție locală.

„Ne-am strâns din proprie inițiativă. Nu suntem de acord cu ce s-a hotărât. De ce să fim noi, de la Nenițescu, cei sacrificați. De ce nu se mută Eminescu la Meserii și Servicii. Sau de ce să nu învețe cei de la Eminescu dacă vin la noi în schimbul doi. Cum ne vom mai pregăti noi pentru viitoarele meserii dacă ne mutăm la Meserii și Servicii, iar baza materială, laboratoarele și atelierele vor rămâne la Nenițescu. De asemenea, din pricina transportului, pentru că din câte am înțeles vom fi mutați după-amiaza, mulți dintre noi vor fi nevoiți să absenteze de la ore pentru a prinde autobuzul înapoi spre casă. Mulți dintre noi sunt navetiști din comunele învecinate Buzăului”, au reclamat aceștia.

Înțelegător, primarul Toma a trimis un ajutor să cheme o delegație a protestatarilor în biroul său pentru discuții.

Elevii și-au spus decent păsurile, iar Toma le-a răspuns cu blândețe.

I-a rugat să înțeleagă situația, le-a cerut scuze pentru neplăcerile create și le-a promis că va încerca să le facă exilul mai blând.

Referitor la baza materială necesară pentru practică Toma i-a anunțat că va fi mutată la Meserii și Servicii, iar în privința transportului a anunțat că în curând Trans-Bus va înființa linii noi spre Gălbinași, Stâlpu, Țintești și, foarte probabil, spre Merei.

În acest fel, majoritatea elevilor navetiști vor beneficia de cele mai bune condiții de transport.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  Pe modelul Boc de la Cluj, Toma a lansat azi un clip de 9 minute cu realizările sale. CLICK AICI   

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

 

7 comentarii în “Toma i-a primit pe manifestanți la el în birou. Iată ce s-a întâmplat

  • O măsură extraordinară , văzută în Japonia. Distrugerea educației .

  • E cam rusinos, dupa ce ca mereu postezi numai idioțenii, nici nu le scrii corect: “Elevii si-a spus…”
    Gluma de reporter ce esti.

  • vai si ce se omoara cu cartea cei de la nitescu citi au luat bacul de la nitescu si citi au luat bacul de la eminescu ar trebui o prioritate liccele care intradevar invata ceva elevii nu nitescu si moisil care au intrat in licee cu cele mai mici mediiide 4 …5…6… ORI cum tot nimica nu e de capul lor viitoriii nica neicaasa ca nu va mai pacientatiii dragii eleviiii

  • Ăștia cu fite de lux unde va credeti in America , da și primăria locuri unde se află loc si spatiu corespunzaror . Nu contează spatiu și locul unde învață un copil , problema este educația care o primeste mulți elevi din liceie renumite sînt drogați, alcolici, golani , etc . aceasta se datoreaza părintelui nu a scoli unde profeseaza sau zonei unde este situată școala sau liceu

  • ”… primarul Toma a trimis un adjutant…” Tare asta, nu? Din câte știm adjutantul este un grad militar, mai precis este vorba de gradul de plutonier adjutant și se regăsește la cadrele militare din armată, jandarmerie și pompieri. Probabil și la unele servicii, dar nu discutăm acum. Asta înseamnă ce cele trei instituții sunt subordonate onor primăriei? Sunt subofițeri de jandarmi care asigură securitatea unor instituții, dar îndeplinesc ordinele superiorilor acestora, nici decum ale șefilor de prin instituțiile respective. Iar primăria, din câte cunoaștem, este păzită de forțele proprii, adică de polițiștii locali, care nu prea dau din coadă la vederea primarului Toma. O fi vorba de militari ”sub acoperire”, probabil pensionari militari care dețin gradul respectiv în rezervă și au devenit persoane cu funcții prin instituție…

  • Stimata doamna Rodica Marinescu, as dori și eu să știu unde ai făcut dumneata studiile? Oricum ești mult mai proastă decât acei neica nimeni de la Nenitescu. După cum scrii nu ai mai mult de patru clase! Te rog frumos să nu mai jignești copii de la acest liceu că nici cei de la Eminescu nu sunt genii. Nu vă mai ridicați poalele înainte de a trece gara!

  • Cel puțin din punctul lor de vedere ,copii au dreptate . Liceul unde au învățat este dotat cu tot ce le trebuie și ca toți tinerii ,au și ei mândria lor .Își vor școala înapoi .Cu scuzele de riguare ,nici eu nu sunt de acord cu o eventuală navetă ,care le-ar fi pusă la dispoziție de Primărie .Majoritatea dintre noi am făcut măcar o dată naveta și știm ce obositoare este ,ori elevii sunt și așa încărcați cu temele de la școală .Sunt copii și trebuie unde se poate ,să-i ajutăm .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.