Toma: „Le-am dat bani să-l facă!”

Așa arată acum fostul stadion

După ce în urmă cu două luni s-a trecut prin Consiliul Local proiectul de atribuire către Liceul Sportiv, ieri primarul C-tin Toma a anunțat și că a alocat banii necesari refacerii fostului stadion Concas, ajuns acum o ruină.

„Da, am direcționat acești bani, 3,2 miliarde de lei vechi, pentru acest proiect. Cei de la LPS au mare nevoie de un teren pentru antrenamente și jocuri oficiale”, a anunțat primarul Toma.


După cum se poate vedea din fotografiile atașate, pe teren au crescut bălării și chiar copaci, iar gardul împrejmuitor și tribuna au fost furate și valorificate de romi la fier vechi.

 

„Da, Primăria Buzău ne-a dat terenul în administrare și 3,2 miliarde de lei vechi pentru refacerea arenei. Ne-am fi apucat imediat de el, din această toamnă, pentru ca-n primăvară să putem juca aici. Dar, din păcate, ne trebuie autorizații de contrucție atât pentru realizarea gardului împrejmuitor, cât și pentru bazinul stației de irigare cu care se va uda gazonul. Știți că obținerea acestor acte durează și vreau fac totul legal. Așa că, deși ne frige buza, ne vom apuca de treabă abia la primăvară, iar terenul va putea fi folosit din toamna anului viitor”, a precizat azi Cătălin Cighir, directorul LPS Buzău.

Pentru refacerea gazonului erau două variante. Aducerea unor rulouri de gazon ca pe Arena Națională sau răspândirea de pământ vegetal care să fie apoi însămânțat.

„Am optat pentru a doua variantă. Specialiștii mi-au spus că dacă terenul e folosit în exces gazonul sădit e mai rezistent. Or, noi avem 13 echipe de copii și juniori, se va juca pe el în fiecare zi”, a explicat Cighir.

O atenție deosebită se va da udării terenului.

„Am optat pentru un sistem modern, va fi o rețea de țevi pe sub gazon. Pentru că nu ne-am permite să plătim facturi la Compania de Apă vom fora pentru a face puț. Se va amenaja un bazin de colectare și o stație de pompare”.

Vestiarele vor fi realizate din fondurile propriii ale liceului.

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

4 comentarii la „Toma: „Le-am dat bani să-l facă!”

  • Prin 1997 jucam fotbal la echipa de juniori a Concas-ului si terenul era o frumusete. Gazonul era mai bun decat pe Gloria dar pacat ca noi ,cei mici nu aveambacces pe el……acum s-a ales praful…

  • Prin 1997 jucam fotbal la echipa de juniori a Concas-ului si terenul era o frumusete. Gazonul era mai bun decat pe Gloria dar pacat ca noi ,cei mici nu aveam acces pe el……acum s-a ales praful…

  • Sau strîns ogramada de bani pentru acest obiectiv.Eram obligați să dăm banii la salariu și la tot felul de activități.Unde sunt aceștia?Cine ia păpat și cine a închis ochii? Întrebări la care așteptăm răspuns și la multe altele care vin .

  • Pingback:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.