Toma: „Voi cere strămutarea procesului cu polițiștii locali de la Curtea de Apel Ploiești. Avocata agenților este fata unei foste judecătoare de acolo”

Primarul C-tin Toma a anunțat că va solicita ca judecarea apelului în speța cu polițiștii locali să nu se mai facă la Curtea de Apel Ploiești. 

„Da, voi cere strămutarea pentru a se judeca oriunde în altă parte, dar nu la Ploiești. Oana Tănăsică, avocata polițiștilor locali, este fata unei foste judecătoare tocmai de la Contencios Administrativ de la Curtea de Apel Ploiești. Poate că n-a fost aleasă chiar întâmplător domnișoara Tănăsică. Și data trecută când s-a judecat mi s-a părut suspect, am fost prezent. Judecătorii de acolo erau față de ea numai zâmbete, iar la mine se uitau doar încruntați și foloseau foarte mulți termeni care nu erau corecți.

Nu sunt jurist, dar chiar nu înțeleg de ce li se dă dreptate polițiștilor locali. Avem aviz de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici, aviz de legalitate de la Prefectură, hotărâri de consiliu local, ce mai vor ? Judecătorii ar trebui să nu se mai uite la tot felul de chichițe, că lipsește o virgulă, ci să fie mai atenți la fondul problemei. Până la urmă solicitarea ne-a venit de la o altă instituție a statului, de la Curtea de Conturi. Deci o instituție a statului – justiția, anulează decizia unei alte instituții a statului care e Dumnezeu în administrație”.

Pe fond, la Tribunalul Buzău au câștigat polițiștii locali. Deocamdată, Primăria Buzău nu poate face încă apel întrucât la Palatul Comunal n-a sosit încă motivarea acestei decizii. 

Polițiștii locali au dat în judecată cu Curtea de Conturi Buzău

De notat că cei 250 de polițiști locali aflați în mijlocul acestui scandal au contestat în justiție inclusiv raportul Curții de Conturi.

„Noi bănuim că acest raport n-a fost întocmit corect. Circulă și niște zvonuri legate de modul în care s-a realizat, din informațiile noastre cei de la centru, de la București, n-au avut cunoștință despre el. O să vedem pe unde vor scoate cămașa inspectorii de la Buzău în caz că vom câștiga în justiție, întrucât d ela acest raport a plecat întreg scandalul”, a spus Vasile Ene, reprezentantul polițiștilor locali.  

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

3 comentarii la „Toma: „Voi cere strămutarea procesului cu polițiștii locali de la Curtea de Apel Ploiești. Avocata agenților este fata unei foste judecătoare de acolo”

  • Chiar e de neînțeles primarul!
    Are apucături de om frustrat,disperat chiar!
    Sa nu conteze nici justiția pentru el!
    Face acuzații in stânga si in dreapta,doar la el nu-i nici o problema!!!

  • Toma esti un.mincinos….publica daca ai, avizul de la ANFP si mai ales contractele firmelor de paza! Ca in rest spui numai minciuni cu tupeu! Pune actele pe masa! Daca nu , da-ti DEMISIA! Si sa il iei si pe Ciolacu cu tine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.