Trafic îngreunat în zona noului Kaufland. Se amenajează un rond generos. Iată când va fi gata

Trafic îngreunat în aceste zile și mai ales la această oră de o parte și de alta a noului supermarket Kaufland.

Din cauza lucrărilor pentru amenajarea sensului giratoriu din dreptul magazinului se circulă doar pe câte o bandă pe sens, dar și pe aceasta cu dificultate.

De aceea, în special pe sensul către Buzău, coada se apropie de un kilometru.

De marți însă, șoferii care circulă des pe acest tronson vor scăpa de impediment:

„Vom lucra și sâmbătă, iar luni pe seară vom termina cu asfaltatul întregii zone. Giratoriul este larg, cu două benzi pe sens. Ce se va pune în spațiul din mijlocul rondului nu e treaba noastră, hotărăște Primăria de aici de la dvs.”, ne-a spus șeful lucrării.

Pentru a se realiza un rond cât mai larg s-a coborât cu sensul giratoriu în jur de 10 metri pe spațiul poligonului auto. Primarul Toma are în planurile de viitor desființarea totală a poligonului pentru a se realiza în schimb un Park and Ride. Mai exact, vizitatorii orașului vor fi invitați să-și lase mașinile în această parcare, iar de aici înspre oraș să folosească fie mijloacele de transport în comun, fie bicicletele ce vor fi propuse pentru închiriere.

Ținând cont de dezvoltarea acestei zone, municipalitatea a făcut cerere și către CFR pentru amenajarea unei stații vizavi de Kaufland.

Citește și articolul: Reclamație amuzantă. „Cred că muncitorilor le-a rămas material și l-au pus aici pe tot”

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

 

loading...

Un comentariu la „Trafic îngreunat în zona noului Kaufland. Se amenajează un rond generos. Iată când va fi gata

  • Unghiul de intrare pare ca e cat de cat ok, dar unghiul de iesire e aiurea rau, are aproape 90 grade.
    Cel putin din ce se vede din pozele postate, cam mici si la calitate proasta.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.