TRAGEDIE! A murit subit la 35 de ani în brațele soției! Iată de ce s-a produs nenorocirea!

Erau recent căsătoriți, fericiți și împliniți după ce D-zeu le-a dăruit un băiețel, acum de un anișor.

Numai că, în urmă cu câteva zile, liniștea familiei s-a zdruncinat. În doar un minut, neprevestit de nimic, dar definitiv.

„Eram împreună cu Marius în pat, leneveam, butonam telefoanele. La un moment dat s-a aplecat înspre mine. Am crezut că vrea să mă ia în brațe și să mă sărute. A început imediat să-i curgă sânge pe nas și din gură. A fost groaznic. În câteva secunde a murit în brațele mele…”, le-a povestit rudelor Valentina Bârsan (Nițu după numele de fată).

Tânăra soție și mamă, de loc din Potoceni (com. Mărăcineni), este în stare de șoc. Nu știa ca soțul ei, 35 de ani, să aibă vreo afecțiune.

„Nu mă mai întorc niciodată în apartament. N-aș mai putea să intru niciodată acolo. Ocupați-vă voi”, le-a transmis Valentina părinților și celor două surori.

1 august 2018. Ultima fotografie alături de băiețelul său

Tragedia s-a petrecut la Brașov acolo unde Valentina locuia alături de soțul său, Marius Bârsan, un băiat din Râșnov. Ieri, după autopsie, s-a aflat ce s-a întâmplat. E incredibil, dar lui Marius pur și simplu i s-a rupt aorta (cea mai mai arteră, cea care transportă sângele de la inimă). De aceea hemoragia abundentă și moartea instantanee. Foarte probabil a fost ceva congenital.

Astăzi, la ora 12.00, la cimitirul de Potoceni va avea loc înmormântarea.

„Ai ajuns acasă la Buzău pt totdeauna…asta ti-ai dorit …Sa te muți la Buzău…păcat că te-ai mutat să iți dormi somnul de veci, și nu să iti trăiești viața alături de soție și copil….alături de noi …de părinți… de cei apropiati ….trist destin… DUMNEZEU SA TE IERTE !!! Este depus la Capela Sf.ILIE din Potoceni, iar Înmormântarea v-a avea loc azi la Cimitirul din Potoceni ora 12” – mesaj de adio al cumnatei.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  Daună totală. Proprietarul e buzoian  CLICK AICI   

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

2 comentarii în “TRAGEDIE! A murit subit la 35 de ani în brațele soției! Iată de ce s-a produs nenorocirea!

  • Imi pare sincer rău de pierderea unui bărbat tânăr, cu perspectiva vieții și ca stâlp al unei tinere familii dar și ca părinte ! Modul în care s-a produs drama are un aer oarecum ” cinematografic ” și trăirile soției sunt de înțeles … Aș fi curios să ascult opinia unui cardiolog, să vedem dacă într-adevăr, ruperea arterei aorte nu poate fi previzibilă în vreun fel sau dacă , noi oamenii ” sănătoși ” n-ar trebui să ne … căutăm la inimă măcar o dată la 2 ani , căci iată, sunt și ucigași tăcuți pe lumea asta ! Tragedia tinerei familii poate fi un semnal de alarmă , căci doamna cu coasa nu se uită-n buletin…

  • Să ferească Dumnezeu de astfel de decese neanunțate ,pentru că ,iată ,sunt cele mai periculoase .Mă gândesc și la mine ,care zi de zi car două etaje o bicicletă de 20 kg și când ajung abia îmi trag sufletul .Ori băiatul ăsta săracul nu făcea nimic să îi pună viața în pericol ,putea să trăiască liniștit încă mulți ani alături de soție și copil .Dumnezeu să-l odihnească ,pentru că ne-a dat tuturor un mesaj de alarmă ,când ne forțăm inima .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.