„Traseist politic! Locuiește în Constanța, s-a ales la Galați”

„Îi rog pe buzoieni să nu voteze AUR. Candidatul AUR la Camera Deputaților nu e buzoian. Sorin Muncaciu locuiește la Constanța, data trecută s-a ales la Galați. N-a făcut nimic pentru gălățeni, nu l-ar mai fi votat acolo, acum s-a mutat la Buzău!”



Cuvintele de mai sus aparțin deputatului PSD de Buzău Romeo Lungu.

Pesediștii buzoieni au arătat cu degetul și înspre candidata PNL la Senat, care e din București:


Drept la replică

Sorin Muncaciu, deputat AUR: „E o minciună sfruntată!”

„Eu sunt doctorul Sorin Muncaciu, deputat AUR. În anul 2022 l-am înlocuit pe deputatul AUR de Buzău care a demisionat din partid. Este o minciuna sfruntată afirmația că nu am făcut nimic pentru Galați!

Asociația Medici pentru satele tarii, a cărui Președinte fondator sunt, este un prim exemplu. Am organizat, prin intermediul acesteia, o caravană medicală care a ajutat populația rurală din toate județele, inclusiv Buzău și Galați.

De asemenea, am achiziționat terenul din Pechea pe care am construit 8 case pentru sinistrați și am întrerupt campania electorală ca să scoatem din noroi străzile afectate. În Parlament am fost împotriva vaccinării obligatorii, împotriva certificatului la locul de muncă, împotriva vaccinării copiilor, a închiderii școlilor etc. etc.

Dacă doriți să faceți comparație între activitatea mea și a domnului Lungu, vă rog, sa revizuiți activitatea noastră din arhiva Parlamentului!!”

Sorin Muncaciu, deputat AUR


CMF: 11240017
Comandat de: Partidul Social Democrat Buzău
Realizat de: SC Tereaca Media

Citește și:

loading...

10 comentarii la „„Traseist politic! Locuiește în Constanța, s-a ales la Galați”

  • Traseismul politic este cu adevărat frustrant! Cum poți să ai încredere într-un politician care își schimbă locul de muncă în funcție de interese personale? Alegătorii merită mai mult decât aceste jocuri de putere. Hai să fim mai atenți și să votăm pe cineva care chiar ne reprezintă!

    Răspunde
  • Păi s-a învățat la sinecuri. Și fața-l trădează, cât este de inteligent. Vezi-ți de treabă, se vor găsi ignoranți care-l vor vota.

    Răspunde
  • Pai toti din AUR sunt niste traseisti. Cine voteaza cu extremistii astia, sigur au o simpatie fata de Fuhreului Kremlin. Daca as avea vreo putere, i-as deporta pe astia direct in Siberia, sa isi faca focul cu lemne si sa dezghete carnea la -35 de grade cand le chioraie matele.
    Oricum, votantii lui Georgescu, AUR au in mare parte afinitate pentru PSD, pentru ca Nea Nelu (Ion Iliescu) este tata lui Georgescu si AUR. Deci ei cand au ales sa le dea o palma lui PSD, practic palma aia a ricosat inapoi si cred ca nici acum nu se vor trezi, in ceasul al-12-lea. Deci au facut fix un rahat cand au ales sa voteze AUR si Georgescu. Hai, aveti grija cu cine votati la parlamentare. Fiti cu minte si nu cuminti!

    Răspunde
  • degeaba sunt toți din Buzău dacă fură mult, mai ales la ei acasă

    Răspunde
  • Aveti dreptate,dar trebuie sa recunoastem si ca CEzar Preda si altii, sunt de aceeasi teapa.Si,sa stiti ca astia sunt la fel, indiferent de partidul pentru care candideaza. Tereaca,daca esti corect,fa o lista cu toti astia,aflati in aceeasi situatie. Fara partizanat politic sau interese de grup sau personale. Incerci?

    Răspunde
  • Pingback:

  • Ne iei la mișto la greu. Încă te faci că nu înțelegi…..e ușor să stai acolo în bula ta, în zona de confort și să arăți cu degetul. E belea chiar ! – pentru tine. Mintea ta refuza să creadă că sunt oameni cărora vechea/ vechile orânduiri nu le mai trebuie, nu vor să mai audă de ei chit că va fi mai rău după cum spuneți unii. Nu înțelegi că ăștia de la PSD PNL USR trebuie să plece ….. să dea cu sapa, la șanțuri – vorba vine la afacerile lor de succes clădite peste noapte . Afaceri care într-o țară normală le dezvolți în câteva generații. Trebuie reformat și destructurat tot. Peste tot este o caracatița, încrengături, cumetrii. Cât vrei să o ținem așa langa ? La nesfârșit?

    Răspunde
  • Băi Lungule , băi arbitre … Care se crede mare sulă pe basculă-n PSD… Băi fluieraciule , nu mă dirija tu pe mine cu cine să votez , votez cu cine vreau eu… Și la fel orice alt cetățean !!
    Ce dacă ăla nu-i buzoian ?? Tu și cu șleahta ta ratată dacă sunteți buzoieni, ce-ați făcut mă, pesedeilor ?? Că atârnați și voi de curul lui Toma, asta știți să faceți, atribuindu-vă ceea ce face el … În rest, cerșeală de voturi și promisiuni oferite pe un mic și-o bere… Vai de capul vostru de terminați, pentru că asta sunteți , niște terminați, epoca voastră a PSD gaaaaata S-A TERMINAT !! Nu vă mai vrea lumea, măă, vă scuipă prin voturi… Bagă-ți fluierașul în gură și cară-te de-aici… Eu duminică mă duc și-l votez fix pe ăsta…Că-i constănțean din AUR !! Na, mai vrei ceva, Lungule arbitre ??

    Răspunde
  • …. și eugen teodorovici de la pesedeu nu era buzoian când l-a adus alde ciolak la bz senator:

    Buzău (2012–2016), după care următorul mandat
    Tulcea (2016–2020
    …din campania electorală 2012 ciolak și-a ‘recomandat’ nepotul teodoroviciului ca să -l ia la ministerul investițiilor și proiectelor europene, că e ‘băiat tânăr și dornic de învățare’! Și eugen l-a luat și rămas la bucale la minister a rămas și acum!….cam se face rețeaua pesedista mafiotă!…

    Răspunde
  • De unde ideea ca deputatii si senatorii din judetul Buzau trebuie sa faca ceva pentru Buzau?
    Ca in Parlament nu se iau decizii locale, ci doar NATIONALE.
    Daca vrei sa tragi pe cineva de urechi ca n-a facut nimic pentru Buzau (orasul sau judetul), trebuie sa tragi de urechi Primarul Buzau, Consiliul Local Buzau, Presedintele Consiliului Judetean Buzau, Consiliul Judetean Buzau… in nici un caz nu deputatul X de Buzau, care n-are nici o putere de a decide ceva la nivel local.

    Mai relevant pentru alegerea sau nealegerea acestui medic ar fi daca a sustinut propaganda cu virusul si cu inchiderea in case de frica bau-bau gripat, bau-bau gripat care a disparut brusc si peste noapte cand s-a inventat alt bau-bau razboinic mai profitabil in Ucraina. S-a fasait si bau-baul razboinic ucrainean, sa vedem ce bau-bau vor inventa din 2025 ca sa faca bani mafiotii in urmatorii 2-3 ani.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.