ULTIMA ORĂ! Tudorancea, avocatul trioului Stoian, Palcău, Wamsiedel: „S-a demonstrat că a fost o decizie politică”

De mâine, Florina Stoian, Nela Wamsiedel și Daniela Palcău vor reveni în fruntea Inspectoratului Școlar Buzău.

Astăzi, instanța Curții de Apel Ploiești a anunțat sentința în cele două procese intentate Ministerului Educației de fostele șefe al IȘJ Buzău.

Într-una dintre spețe s-a suspendat decizia ministrului de demitere din funcții, iar în cealaltă s-a anulat raportul Comisiei de Evaluare a Activității Manageriale care le-a notat cu „nesatisfăcător”.

„S-a demonstrat că întocmirea acelui raport și decizia ulterioară a ministrului educației de înlocuire a celor trei din funcție au fost acte politice, dincolo de ceea ce înseamnă profesionalismul. Mă bucur că am ajutat în a se face dreptate. E al treilea proces pe care îl câștig contra Ministerului Educației. Unul, anul trecut, și două acum. Deja am auzit că ăia de prin minister se întreabă cine-i Tudorancea ăsta”, a spus Adrian Tudorancea, avocatul celor trei.

În schimb, dupădecizia de azi, vor pleca înapoi la catedre Otilia Trifan, Geta Burducea și Daniela Lăptoiu, ultima numită cu nici două săptămâni în urmă.

De-a lungul ultimului an la nivelul conducerii inspectoratului s-a jucat un fel de alba-neagra.

Stoian, Wamsiedel și Palcău au promovat examenele pe funcții, dar apoi niște căpcăuni de prin minister au căutat și reușit – în două rânduri – să le dea afară.

Într-o situație ingrată sunt acum și înlocuitoarele lor, care n-apucă să-și pună amprenta asupra organizării/dezvoltării învățământului buzoian că trebuie (azi – mâine) să-și strângă catrafusele.


Citește și: Iată ce pași trebuie îndepliniți pentru înlăturarea lui Tescaru de la Comp. de Apă. CLICK AICI

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

 

loading...

3 comentarii la „ULTIMA ORĂ! Tudorancea, avocatul trioului Stoian, Palcău, Wamsiedel: „S-a demonstrat că a fost o decizie politică”

  • Felicitări doamnelor ! Rușine celor care au contribuit la această ilegalitate.Justiția a făcut dreptate !

    Răspunde
  • Bravo lor .bravo judecatorilor.rusine politicienilor tradatori care au sabotat tara din toate punctele de vedere

    Răspunde
  • Doua gasti de interlopi se razboiesc intre ele si fac cu randul la furat banii publici.
    Ar trebui ca ambele tabere sa fie la puscarie nu sa se joace dea rocada la functii si bani publici. Dar cu e Romania… e locul de joaca al coruptilor.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.