Ultima oră! Biciclist accidentat de o mașină pe Dn2E85
Accident produs în urmă cu câteva minute pe Dn2E85 pe raza localității Căldărușanca.
Conform primelor informații un biciclist de 42 de ani din Căldărușanca a pătruns pe contrasens, moment în care a fost acroșat de un autoturism condus de o femeie de 40 de ani din Suceava.
Biciclistul a fost accidentat grav și a fost transportat de urgență la spital. Conform polițiștilor care cercetează accidentul, biciclistul nu era echipat corespunzător circulației pe timp de noapte pe drumurile publice. În aceste condiții, vina producerii accidentului cade asupra victimei.
Conducătoarea auto nu a consumat alcool, iar biciclistul, dată fiind starea sa, nu a mai fost testat alcoolscopic.
Mai jos au fost extrase din legislația rutieră, cele mai importante reguli care trebuiesc respectate de către bicicliști.
Art. 14 In circulatia pe drumurile publice bicicleta trebuie sa fie:
d)echipata, pe timp de noapte sau cand vizibilitatea este redusa, in fata, cu lumina de culoare alba sau galbena, iar in spate, cu lumina de culoare rosie si cu cel putin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeasi culoare;
e)echipata cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roti, care, in miscare, formeaza un cerc continuu.
Art. 161 (1) Se interzice conducatorilor de biciclete:
a)sa circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul avand semnificatia „Accesul interzis bicicletelor”;
i) sa circule pe partea carosabila in aceeasi directie de mers, daca exista acostament practicabil;
r) sa circule in interiorul localitatilor in care nu functioneaza iluminatul public, precum si in afara localitatilor fara a purta imbracaminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lasarea serii pana in zorii zilei sau atunci cand vizibilitatea este redusa;
Citește și articolul: Ultima oră! Accident pe șoseaua de centură. S-au ciocnit două autoutilitare. Iată primele fotografii de la fața locului
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.