Ultima oră! Misiune salvare. „Îi e frică să mai coboare”

La această oră pompierii buzoieni se îndreaptă către comuna Colți, satul Aluniș, pentru a răspunde unui apel la 112.

Conform primelor informații apelul vizează un bărbat care s-a suit pe un munte, într-o zonă stâncoasă, și acum îi este frică să mai coboare singur.

„Din câte am înțeles, e  vorba de un turist care a ajuns în zonă cu taxiul. Am trimis pe cineva să stea de vorbă cu respectivul, să nu facă vreo prostie, până vor ajunge pompierii. Uite că din cauza unui gest necugetat, acum sunt puși pe drumuri atâția oameni”, ne-a declarat, în urmă cu câteva minute, Pavel Rădulescu, primarul din Colți. Se pare că respectivul

Update:

Misiunea s-a încheiat cu succes, bărbatul a fost coborât de pe munte.

„Într-adevăr, versantul era destul de abrupt, 50-60 de metri diferență de nivel. Nu știm cum și de ce s-a urcat, cert e că i-a fost frică să mai coboare. La fața locului s-a deplasat o echipă a ISU de la stația Mărințișu și o echipă de jandarmi montani. S-a trimis și de la Buzău echipa specializată în misiuni de salvare căutare, dar nu a mai fost nevoie de intervenția lor. Pompierii de la Mărunțișu au ajuns primii și l-au coborât pe bărbatul de 43 de ani cu ajutorul unor cordeluțe. Bărbatul, speriat, a fost preluat jos de o ambulanță pentru a-l liniști după această pățanie”, ne-a declarat George Crețu, purtător de cuvânt ISU Buzău.

Citește și articolul: Iată ce s-ar putea face pe terenul din fața fostului liceu de poliție din Buzău

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.