Un băiat de 18 ani și o fată de 19 erau înăuntru

Autoturismul s-a rupt în două după impactul violent cu un podeț:


Trei persoane mulțumesc acum lui Dumnezeu că au scăpat cu viață din accidentul produs la Topliceni:

1) Șoferul de 18 ani cu permis de o lună (Topliceni)

2) Pasagera de 19 ani din mașina șoferului

3) Biciclistul de 48 de ani care pedala pe marginea drumului. Bicicleta s-a făcut praf (se poate vedea în fotografia de mai sus), dar biciclistul Daniel Dima (48 de ani, Topliceni) a avut noroc că a fost aruncat în gard și a scăpat cu răni ușoare


Cum s-a întâmplat

Șoferul Fordului de mai jos (67 de ani, Topliceni), rula pe drumul județean (dinspre Buda către Rm. Sărat). La un moment dat a încetinit și a virat stânga:


Din păcate, tocmai în momentul virajului stânga al Fordului, șoferul de 18 ani care venea din spate intrase în depășire.

A urmat impactul dintre cele două autoturisme, cel de-al doilea fiind proiectat în podeț.

Din fericire, biciclistul și pasagera au scăpat cu răni ușoare, fără internare la spital. Ceva mai rău este șoferul, care a ajuns la UPU, dar și el în afara oricărui pericol.

Citește și:

loading...

3 comentarii la „Un băiat de 18 ani și o fată de 19 erau înăuntru

  • Semnalizati din timp, nesimtitilor care nu faceti asta! Adica 3 sferturi din soferi. Sunteti niste marlani de cea mai joasa speta care incurcati lumea si produceti accidente.

    Răspunde
  • Iarasi tinereii de la țara lovesc din plin. Lovesc la propriu, podețe, garduri, totul in calea lor.
    Părinții lor, fericiți ca iata, pot sta la o bere in curte la terasa, nemulțumiți de praful si prostia din oras, se intreaba unde au gresit ca i-au dat plodului o masina, ca e si el copil.
    Pe multi am auzit ca ei se muta la tara ca e liniste, nu ca in Buzau. Dar imaginatia lor e limitată, se opreste acolo, la berea de la tersasa si gazonul din curte. Viata e mult mai complexa, aviz tinerilor care se muta in afara orasului si au copii mici.
    Greseala cea mai mare este sa nu inveti din greșelile altora.
    Celor care se trezesc acum dimineata si se bucura de liniste in curte, ne vedem luni dimineata in trafic. Eu pe jos, la pas prin Buzau iar voi plini de nervi si spumegand fie pe la avion fie pe la podul Dragaicii, cu ochii la acul de benzina.

    Răspunde
  • Probabil șoferul de 67 de ani circula cu o viteză sub demnitatea de șofer a celui de 18 ani…i-a ” arătat el” cum ( nu ) se conduce. :)))))

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.