Un băiat trăiește datorită lui

Lumea se strânsese buluc în jurul băieților cu șorturi roșii.

„Vai! Uite, nu mai respiră”, „Nu mai are nici puls”, „E dus, are deja gura încleștată”.

Ăsta era zumzetul de voci la limita dintre îngrijorare și disperare care răzbătea din jurul cercului.

„Mai trăiește, nu-i așa ? Sunt prietena lui. Eram cu el în apă. Am crezut că glumește, că vrea să-mi facă o poznă. Mai trăiește, nu-i așa ? Dar nu făcea nicio glumă. Era cu fața în jos, în apă, inconștient. I-am ridicat capul, apoi cu alți oameni și cu un băiat de la salvamar l-am scos din apă. Ce bine că mai trăiește”.

Fata era în șoc și probabil nu mai gândea limpede. Situația în care se afla prietenul era extrem de gravă.

„Cred că a murit”, „Vai, cât de ușor se stinge un om”, s-au contopit câteva glasuri ale privitorilor.

Înecatul era inconștient, livid, cu gura încleștată. Un bărbat cam plinuț, dar puternic, îi apăsa pieptul și număra. Din când în când îl întorcea pe o parte și îi apăsa burta, pieptul. Nimic, nicio reacție.

Și totuși, la un moment dat reporterul a observat că înecatului îi curgeau firicele de apă din gură, din nas. Bărbatul grăsuț continua masajul cu forță.

„Respiră, respiră! Uitați, se vede la burtă cum se ridică și coboară”.

Așa era, dar victima nu dădea niciun semn de conștiență.

„E probabil în comă”, a spus un tânăr, turist, dar care ajuta și el, în genunchi, ținând capul înecatului. Victimei îi curgea și mai mult apă din gură și din nas. Altă veste bună, la un moment dat s-a auzit un horcăit. Au urmat alte câteva minute, în care disperarea se împletea cu speranța.

La un moment dat, bărbatul care încerca salvarea a spart liniștea cu o întrebare. „Dă-mi, te rog, un semn, dacă ești bine”. Fața înecatului n-a arătat nimic. Dar, reporterul a observat că palma dreaptă s-a mișcat și a schițat semnul ok. Din public s-a auzit atunci un ropot de aplauze. Câteva fete din jur, care priviseră tensionate toată scena, aveau lacrimi în ochi. Lacrimi de bucurie. „Omul ăsta s-a născut a doua oară”!

Peste alte câteva minute, negrul devenise deja roz. Înecatul era în fund și răspundea întrebărilor salvatorului (care îi verifica starea de conștiență).

„De unde ești ?” „Din Timișoara!” „Câți ani ani?”, „Cum te cheamă ?” etc.

Peste o jumătate de oră, când peste plaja din Tuzla normalul își revenise în drepturi, reporterul l-a zărit mergând pe mal pe salvator.

„Felicitări! Dvs. l-ați salvat pe băiatul acela. Îmi permiteți, vă rog, să vă fac o poză…”

Ionuț Adanie, asistent medical la postul Salvamar Tuzla, nu știa că vorbește cu un reporter.