„Un muncitor a trecut p-acolo și a văzut că nu era mașina. Imediat…”

Continuă „epopeea” realizării unui loc de joacă pentru copiii din Unirii Sud.

Primăria vrea să înființeze locul de joacă între blocurile turn 104 – 105 (pe un teren care-i aparține), dar proprietarii unei firme de instalații se pun contra (pentru că foloseau terenul drept parcare).

Foto decembrie 2019

Ca să împiedice amenjarea locului, proprietarii firmei au lăsat un autoturism cu partea din față în curte – ca să nu fie ridicat de Urbis Serv.

Între timp, Primăria și Urbis Serv au marcat pentru 1-0, chiar pentru 2-0.

„Un muncitor de la noi a trecut într-o zi întâmplător prin zonă. Și a sesizat lipsa mașinii din poartă. Imediat s-a trimis o echipă acolo și s-a reușit montarea bordurii și în fața porții”, Dumitru Toader, director Urbis Serv.

Foto de azi

În plus, proprietarul firmei a pierdut în instanță, Judecătoria Buzău respingându-i ordonanța președințială prin care solicita oprirea imediată a lucrărilor.

În aceste condiții, Urbis Serv poate amenaja în această lună locul de joacă în locul respectiv, chiar dacă proprietarul firmei și al casei a deschis un nou proces „de servitute”.

Deținătorul casei și al firmei are posibilitatea de a folosi poarta din fața proprietății (vezi foto mai jos), unde municipalitatea a lăsat special două locuri libere – atunci când a marcat și concesionat parcarea pentru locatarii din blocurile 104 – 105.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

2 comentarii la „„Un muncitor a trecut p-acolo și a văzut că nu era mașina. Imediat…”

  • Merita boicotata firma aceasta de catre cetateni.

  • Firma nu lucreaza cu cetateni, e abonata la contracte cu statul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.