Un președinte de asociație de proprietari din Buzău propune desființarea ghenelor de gunoi la blocurile turn. Iată motivele invocate

Ghenele de gunoi sunt considerate vinovate de faptul că la blocurile turn colectarea selectivă a deșeurilor se face deficitar.

Locatarii sunt obișnuiți de zeci de ani să pună în același sac de plastic atât gunoiul menajer, cât și cel reciclabil, pe care să-l arunce apoi pe tobogan.

Acest fapt nu mai convine primăriei și nici firmei de salubritate, care trebuie să plătească amenzi usturătoare pentru cantitățile mari trimise la groapa de gunoi de la Gălbinași.

Strânși cu ușa, unii președinți de asociații de proprietari au venit cu următoarea soluție:

„Cea mai mare problemă este colectarea selectivă la blocurile turn. La Cluj s-a găsit o modalitate de rezolvare a acestei probleme prin sigilarea ghenelor de gunoi sau în anumite asociații chiar prin desființarea lor. Consider că ar trebui luată în considerație și această soluție, în acord cu primăria. Aceste ghene de gunoi sunt și importante focare de infecție” – George Zlatovici, Asociația PT 14 Bloc Camelia

Citește și articolul: Când se va deschide noul LIDL din Bariera Ploiești. Iată răspunsul oficial al companiei. CLICK AICI

Ghenele de gunoi ar urma să fie desființate, iar locatarii să coboare cu sacii de plastic până la parter în camera „de gunoi”.

Aici ar trebui să pună gunoiul selectat în pubelele distincte pentru „reciclabile” și „menajer”.

Măsura nu va conveni multora dintre locatari, însă cei care nu vor proceda regulamentar riscă a fi amendați.

„Decizia desființării ghenelor de gunoi din blocurile turn nu o pot lua decât locatarii în caz că doresc acest lucru. Această hotărâre nu poate fi luată nici de primărie și nici de operatorul de salubritate. Dincolo de ușa blocului e proprietatea locatarilor din bloc” – Ion Barbu, consilier local și președinte de Asociație de Locatari


„În momentul de față se predă o cantitate medie de 3,5 kg/lună/persoană la case, calitatea materialului reciclat fiind foarte bună. Avem la 42 de asociații de la blocuri implementat sacul galben, dar aici calitatea și cantitatea materialului reciclat este mai slabă” – Liviu Mocanu, director RER SUD Buzău

Citește și articolul: Tragedie. Inima micuțului David de 5 anișori a încetat să mai bată

Zilele trecute la Primăria Buzău s-a ținut o masă rotundă la care au participat președinții de asociații de locatari din Buzău, reprezentanții operatorului de salubritate și cei ai municipalității. În lucru e un regulament inițiat de consilierul local PNL C-tin Ionescu care îți propune să reglementeze colectarea selectivă de la blocuri.

Citește și articolul: Polemică pe un garaj. Cum l-a făcut Barbu pe Toma să aibă dubii și să retragă proiectul din ședință

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

5 comentarii la „Un președinte de asociație de proprietari din Buzău propune desființarea ghenelor de gunoi la blocurile turn. Iată motivele invocate

  • Pingback:

  • Nu văd ce rău poate să facă puțină mișcare până la locul de colectat gunoiul reciclat .

  • DE CE FIRMA DE COLECTAREA GUNOIULUI FACE NAZURI?SUNT PLATITI PT ASTA SI INCA DESTUL DE SCUMP!
    IDEEA ESTE URMATOAREA:
    LOCUIESC LA BLOC SI ARUNC SELECTIV GUNOIUL CARE POATE FI RECICLAT
    NU IMI CONVINE, DEOARECE NU SE FACE O REDUCERE CAT DE MICA POSIBILA
    M-AM HOTARAT SA MERG SA LE DEPUN PERSONAL LA CENTRELE DE COLECTARE!
    EI FAC BANI GRASI PE “SPINAREA” NOASTRA!

  • Aia cu aruncatul gunoiului pe ghena intotdeauna parea ceva sinistru si necivilizat.
    Si partea cea mai naspa e ca romanul, fiind taran arunca cu galeata gunoiul si mai dadea si pe jos jumatate si lasa tot felul de lichide… e greu sa cumperi niste saci de gunoi de 2 lei de la magazin si dupa ce ii umpli ii inchizi facand un nod (chiar daca nu sunt saci cu snur) si ii duci civilizat la locul de colectare.
    Am fost de cateva ori in astfel de blocuri si era sinistru rau, prost e ala care cumpara apartament intr-un astfel de bloc.

  • Intai sa curete pubelele si locurile in care sa arunci gunoiul intre blocuri. Sunt balti cu resturi menajere in jur, gunoaie imprastiate si inca foarte multi caini dau roata. Locurile sa fie bine luminate si curate. Nu deplasarea pana la un astfel de loc e problema, ci mizeria din jurul celor mai multe astfel de locuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.