Unde pot ateriza NOAPTEA elicopterele SMURD la Buzău

Punct de pornire: până acum niciun elicopter SMURD nu a aterizat pe timp de noapte în jud. Buzău pentru a prelua o urgență medicală.

Cauză: Nu s-a identificat un loc de aterizare sigur. Soluția pe timp de zi – stadionul de atletism – nu poate fi folosită noaptea.

Elicopter SMURD, decolare – stadion atletism Buzău

Explicație „Fără un sistem de iluminare și balizaj, piloții de elicopter nu și-au asumat riscul de a ateriza acolo”, spune șeful UPU Buzău, Adrian Zoican.

Ura! S-a găsit soluția!

Adrian Zoican: „Am căutat, ne-am interesat, iar cea mai bună soluție pentru județul Buzău este aeroportul de la Boboc. Am vorbit și cu domnul comandant de la Boboc, e de acord. Acolo s-au făcut și se fac inclusiv zboruri de noapte. În timpul în care vine elicopterul de la București, noi transportăm pacientul cu ambulanța de la spital la Boboc”

Context

Noul ministru de interne a anunțat că s-au angajat patru piloți rezerviști care de la 1 februarie vor putea efectua curse de noapte cu elicopterele SMURD cu baza la Constanța, Iași, Craiova și Timișoara.

Condiția efectuării curselor de noapte e ca traseul să fie de la un aeroport la altul.

Zoican spune că un sfert de oră ar face ambulanța de la spital până pe pista de la Boboc

Ce urmează

Așteptăm trecerea de la teorie la practică. Adică preluarea primului pacient aflat în stare gravă de la Boboc și care să fie salvat în acest fel.

Viitor

Cândva, peste câțiva ani, sperăm nu prea mulți, la Buzău se va reuși amenajarea unui heliport care să fie funcțional inclusiv noaptea.

„Mai mult de atât, eu zic că SMURD Buzău va fi dotat în câțiva ani cu elicopter propriu”, a prognozat Zoican (cu riscul ca unii să-i ia spusele în derâdere).

România, ultimul loc din U.E.

E un lucru banal în țările civilizate. Heliporturi deasupra spitalelor.

Fotografia de mai sus a fost făcută în decembrie 2019 la București. La Spitalul Universitar se amenajează abia acum primul heliport al vreunui spital din Capitală. Elicopetrul din imagine nu a aterizat, doar a făcut un zbor de test.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...
   Send article as PDF   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.