Unde se amenajează + înfrumusețare a zonei

La această oră muncitorii de la Urbis Serv lucrează pentru înființarea unei noi parcări în spatele bisericii de pe Bd. N. Bălcescu (vizavi de CJ Buzău).

„Parcarea va fi mai mare pentru că mai târziu puțin vom da la o parte și tablele alea din jurul bisericii. Am înțeles că și domnii de la biserică sunt aproape gata cu amenajarea de șantier. Se vor crea aici în jur de 25 de locuri de parcare”, ne-a transmis șeful de echipă.

După ridicarea tablelor din jurul bisericii, zona va câștiga și estetic

În jur de 25 de locuri noi de parcare s-au creat și vizavi, lângă gardul Liceului Pedagogic, unde s-a refăcut trotuarul.

Când vor prinde câteva zile mai calde, cu temperaturi de peste zece grade, muncitorii de la Urbis vor trece și la asfaltarea parcării.

Notă: Parcarea mărită de aici va putea fi folosită în timpul zilei și de cetățenii cu treabă la Consiliul Județean. În acest fel se va limita ocuparea unei benzi de pe Bd. N. Bălcescu (dar și discuțiile referitoare la nerespectarea indicatorului rutier).

O parcare uriașă – de câteva sute de locuri! – se amenajează în aceste zile și în cartierul Micro XIV – în vecinătatea străzii Prieteniei.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

10 comentarii la „Unde se amenajează + înfrumusețare a zonei

  • Urbisul sa faca parcări mari de sute de locuri la intrarea în oraș unde sa isi lase ,,fermieri,, veniți din satele apropiate mașinile si sa poata lua autobuzul, nu sa umple parcarile si străzile din centru cu mașinile lor. Din partea mea, cine arată plata parcarii poate sa meargă gratis cu autobuzul. Scăpăm si de aglomerația de masini din centru si de poluare mai ales daca aduce Toma autobuze electrice. Altfel sa tragi niste linii cu vopsea si ceva asfalt nu e o mare invenție.

    Răspunde
  • Pentru domnul de mai sus cu „fermierii”. Dumneata omiti faptul ca si locuitorii din oras au masini, ei nu polueaza? Ar polua doar cei din imprejurimi, nu?
    Daca locuiti in oras, sa stiti ca nu aveti alt status decat acei cei de la sate pe care i-ati bagat intr-o singura oala, oala „fermierilor”, iar de cele mai multe ori, poluati mai mult decat acestia. Si inca o chestie, nu doar masinile polueaza.. Daca doar asta ar fi problema, ar fi o adevarata usurare pentru planeta.

    Răspunde
  • In primul rand sa solutioneze problema dubelor si „tractoarelor” parcate pe cate 2-3 locuri de parcare. Ideea ca sa se infiinteze o parcare la marginea orasului pentru dube este ok! De asemeni multe masini de firma de 3.5 T sunt pozitionate in tot felul de parcari prin oras. Pe str. Unirii sunt peste tot. daca iti iei masina de marfa o duci in alta parte ca mai ai cu siguranta inca o masina personala. Felicitari celor cu multe masini, dar doar o masina pe familie parcata in parcare, restul la marginea orasului. Nu suntem noi obligati sa suportam obsesiile unora! Unele masini, pentru ca nu incap sunt urcate si pe trotuar sau pe spatiile verzi. O simpla plimbare dupa ora 21.00 pe Unirii va arata toate masinilie parcate necorespunzator. Poate ca politia locala (sau cineva competent) sa le puna niste atentionari…ai parcat necorespunzator, data viitorare iti ridicam masina. De ex: la fostul Ferometal pe Unirii la intrarea pe strada din spatele blocului, acolo mereu gasiti seara masini parcate pe coltul intersectiei, e noapte si nu se vede!!! Mai este o duba de la Temad, parcata mereu pe spatiul verde, un”tractor alb” ..parcat mereu pe spatiu verde sau in diferite pozitii interesante…si tot asa!!

    Răspunde
  • Pe Nicolae Balcescu exista doar o banda pe sens legal. Doar pentru ca e foarte lata nu inseamna ca sunt doua benzi. Marcajul e destul de clar. Ca din obisnuinta se circula pe acea banda foarte lata in doua siruri la mica intelegere e alta treaba, dar legal e doar o singura banda acolo.
    Nu ar fi fost idee rea ca primaria atunci cand a asfaltat sa fi stabilit, ori largeste strada sa faca doua benzi pe sens, ori facea 2 benzi pe sensul mai circulat si doar una pe celalalt.

    Concluzia e ca cei ce stationeaza acolo in fata la CJ stationeaza direct pe singura banda de circulatie, nu ocupa „una din benzi”, ca doar una este.
    Dar pentru ca cei ce fac asta sunt gradati, se inchide ochii, ba chiar au inventat un semn special pentru gradati, ca sa justifice de ce sunt lasati sa incalce legea doar ei si doar ei pot stationa acolo gratuit.

    Răspunde
  • Din nefericire nu va rezolva nimic, doar va spori incasarile la primarie fara sa rezolve nimic.
    In zonele unde s-au atribuit locuri cu plata cei ce au locuri cu plata isi parcheaza masina tot pe locurile fara plata, iar pe cea cu plata o tin rezervata pentru masina de munca sau masina vizitatorilor.
    Aici trebuie lucrat, sa se faca o HCL care sa oblige firmele sa plateasca parcare si sa isi tina in acea parcare masinile firmei in afara orelor de program. Asfel scoti in afara parcarilor publice masinile firmelor, unele care nici macar nu au masinile inregistrate in BZ sa plateasca impozit local, ci sunt cu numere de B, BC, IS, IF.
    Cu aceasta ocazie stimulezi si economia locala si creezi locuri de munca si oportunitati noi de afaceri astfel incat o sa apara investitori care sa construiasca parcari cu plata pe care sa le inchirieze firmelor pentru a isi tine flota acolo in afara orelor de program din care primaria va incasa taxe si impozite.
    Toate firmele de distributie, curierat, operatori telecomunicatii, etc dau masini angajatilor care le parcheaza in parcarea blocului alaturi de masinile personale, in timp ce cei ce vor sa isi parcheze masina personala in parcarea blocului nu mai au loc. Unde s-a ajuns cu atribuirea de locuri platite in parcarea blocului cei ce au masini si de la firma parcheaza masinile personale pe locuri neatribuite iar pe cel atribuit il ocupa cu masina firmei. Daca aceste masini ale firmelor ar ramane intr-o parcare la sediu sau o parcare inchiriata de la un tert cand sunt in afara orelor de program s-ar elibera orasul probabil de o treime din masinile parcate in parcarile publice aferente resedintelor.

    Răspunde
  • Primăria sau urbisul nu trebuie sa aloce decât un singur loc per apartament/locuință nu doua trei. În plus pentru a doua sau a treia masina înregistrată la aceeași adresă se poate mari impozitul.

    Răspunde
  • Numai idei nastrusnice. Sunt destui care nu au nicio masina. De ce sa platesti mai mult pt a doua masina? Nu au toti 2-3 masini. Iarasi sunt multi care au doar o masina, aceea fiind cea de la serviciu. De ce sa plateasca altfel sau sa nu aiba voie sa parcheze pt ca e inmatriculata B, PH, IF? Sa stam fiecare in orasul lui sau sa fim suprataxati cand ajungem intr-un oras sau altul pe criteriul placutei de inmatriculare….. Ce idee rautacioasa si paguboasa! Problema este a asa zisei sistematizari a parcarilor, care nu a insemnat decat in putine cazuri si noi locuri de parcare. Unde nr locurilor de parcare a ramas acelasi, plata unui anume loc a creat chiar probleme destule. Multi isi gasesc locul ocupat si sfarsesc prin a parca pe un loc liber samd. A mai fost povestit aici. Unirii devine intr-adevar seara o imensa parcare, dar dincolo de masinile mari de marfa, tot raman foarte multe masini, pe care nu au unde efectiv sa le parcheze. Doar ca platesti locul, nu inseamna ca face si pui si mai apar din senin cativa metri patrati in plus. Dar, desigur, exista oricand propuneri grozave sa mai ingustam un trotuar, sa se mai taie niste copaci, sa mai dispara ceva spatiu verde!!

    Răspunde
  • O observație: faptul cā o mașină e înmatriculată pe B sau IF nu înseamnă neapărat că proprietarul sau firma nu sunt din Buzău, ci pot fi mașini achiziționate în leasing, care, până la plata completă, sunt înmatriculate de obicei acolo unde e sediul firmei de leasing. De exemplu, autobuzele BMC ale Transbus au circulat câțiva ani cu numere de București, nu de Buzău.

    Dar da, de acord 100% cu ideea enunțată de cineva mai sus, să se aloce doar 1 loc parcare de apartament, iar firmele să fie obligate să facă dovada că dețin locuri de parcare PRIVATE pentru mașini și obligate să le folosească.
    Singura soluție viabilă e ridicarea mașinilor parcate aiurea, numai cu așa ceva sunt „convinși” târlanii să nu mai parcheze aiurea. Și tot cu amenzi/ridicat mașini s-a „civilizat” și Vestul Europei…

    Răspunde
  • Pentru „un om”! Da, ai dreptate cu statusul, dar nu ai dreptate cu poluarea! Eu sunt nevoit sa respir acest aer zi de zi si eu plătesc taxe anual in acest amărât de oras pe care probabil, cine locuiește in rural le plătește in cinci ani! Și propunerea cu parcări la marginea orașului chiar este corectă și de bun simț, exprimarea probabil a fost nefericită!

    Răspunde
  • Puteti sa luati parcarile dintre blocuri la verificat si o sa vedeti cum o buna parte din locuri sunt ocupate de masini de firma care ca sa nu plateasca parcare le dau angajatilor sa le parcheze pe unde apuca, ca exemple mari sunt FAN, Urgent-Cargus, Sameday, Dedeman, RCSRDS, UPC, Orange, Vodafone, Toledo, si o gramada de firme precum distribuitori de tigari, farma, agro, alimentari, non-alimentari, etc dar si banci pe majoritatea le recunosti dupa colantarea si numerele care sunt din orasul unde e sediul central al firmei si au numere preferentiale care sa semene cu numele firmei (de exemplu BTL care apartin Bancii Transilvania). Dar sunt si masini necolantate oferite de distribuitori angajatilor, ca exemplu distribuitorii de tigari nu au masini colantate, fiind interzisa pentru ei publicitatea in afara spatiilor de vanzare.
    De taxiuri si masini de scoala ce sa mai zici, dar macar astea apartin de regula taximetristului sau instructorului (sau persoanei juridice aferente lor) care locuieste sau are sediul acolo.

    Nu ar fi greu pentru primarie sa faca un asfel de audit, ar fi trebuit sa il aiba deja chiar prin intermediul Politiei Locale care se presupune ca patruleaza printre blocuri.
    Si să descopere ca problema locurilor de parcare e amplificata de firmele care prefea sa imprastie utilajele-masina prin oras in parcari publice in loc sa le tina in parcare privata.
    Ba unele masini de firma sunt chiar abandonate in parcare, ca exemplu duba de FAN Courier aflata in acelasi loc de o gramada de timp in parcarea din spatele blocurilor in parcare dintre Aleea Stejarului si Aleea Platanilor din zona Unirii pe aleea de acces din spatele marketului Carrefor Express (fostul spatiu Toledo)

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.