Unde va ajunge unul din brandurile Buzăului. Urmează ANUNȚUL

„Nu vă ascund, am fost zilele trecute în Turcia pentru Gloria Buzău. M-am întâlnit acolo cu un grup de oameni interesați să preia echipa noastră de fotbal”, a spus Toma la TVSat.

Toma: „M-am întâlnit până acum cu trei grupuri de investitori interesați. Cei cu care m-am întâlnit în Turcia, un grup din Belgia, dar și câțiva români stabiliți în străinătate. Sper să facem alegerea cea mai bună. În curând, până la finalul acestei luni vom face anunțul, vom trece și prin Consiliul Local această treabă. Trebuie să ne grăbim, până la 30 iunie – Gloria trebuie să aibă altă organizare astfel încât din campionatul viitor să aibă drept de promovare”.

Toma: „Tot răul spre bine”

„Nu m-am așteptat la așa ceva. Aș fi fost prea deștept să gândesc asta și să-mi iasă. Dar anunțul că vom desființa echipa a produs un așa interes că imediat am primit aceste oferte. Sper să iasă ceva frumos, Gloria să promoveze în prima ligă și să se umple din nou stadionul”

Actualitate. Sâmbătă de la ora 11.00, Gloria va juca în Crâng – în ultimul meci din sezonul regulat – cu Pandurii Tg. Jiu (live pe facebook). Buzoienii au ratat calificarea în play-off și vor lupta în play-out pentru o clasare cât mai bună. Gloria are echipă prea bună ca să aibă emoții în privința retrogradării.

Citește și:

loading...

6 comentarii la „Unde va ajunge unul din brandurile Buzăului. Urmează ANUNȚUL

  • Țara arde și baba se piaptănă!
    Nu avem asfalt bun pe străzile și pe trotuarele orașului;
    Avem Aglomerația și poluarea cu gradul aproape cel mai ridicat din țară! Somerii sunt garla! Asistații la locul lor, apa scumpă, otravita si riginită etc, apropo la Compania de apa Buzău nu au si ei un rastel pt bicicletele clienților!
    Plus multe lipsuri…
    Si primarul se duce in Turcia.
    Bravo primare. Auzi reportere, nu te a luat si pe tine sa te plimbi?
    Cu respect față de buzoienii serioși și corecți, același Nelu Vasilache!

    Răspunde
  • Sa fie de capul tau cu baba ta…, dc tb sa moara sportul Buzoian, ce legatura au strazile cu investițiile din exterior? Cu rabdare se fac toate, sau îți e dor de „era” Boscodeala?

    Răspunde
  • Subscriu la ce a scris Dany, fiecare ar avea pretentia ca in orasul asta sa se rezolve numai ce doreste dupa sine, restul poate sa moara si sa se aleaga praful de tot dar daca e nea Nelu fericit, atunci toate bune. Chiar mi se pare ceva de laudat ca primarul a ales sa se implice personal in aceasta problema delicata si sper ca ceea ce a spus Toma mai sus sa se si intample cat mai curand posibil.
    P.S. : Domnul reporter a ramas dator cu un articol legat de transferurile de la handbal.

    Răspunde
  • pacat de clubul asta pe care l-ati scos din praf si anonimat. si cu noii investitori, poate vor schimba si conducerea clubului gloria bz, ca e praf.

    Răspunde
  • Aaaa, credeam ca s-a dus in Turcia sa faca primul Spital modern, din Romania, in parteneriat public privat ….
    M-am linistit acum, s-a dus sa intretina o echipa de fotbal fara niciun viitor, cu jucatori avizi de masini si femei, cam atat…

    Bravo Primare ! Imi place cu duci Kaizen-ul la extrem :))))

    Răspunde
  • Marian craciun, zici f bine. directorul gloria bz n-are ce cauta acolo. el a fost 50 de ani in armata. n-are exprienta cu civilii si nici cu conducerea unui club. s-a vazut. se poartă ca un mârlan cu toti antrenorii si sefii sectiilor. toti s-au saturat de el. sa se duca dracu la pensia lui de 100 de milioane si sa ne lase, ca avem treaba. domn primar.. avem treaba.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.