Ustură rău! Se măresc de 20 de ori! Aveți grijă la ieșirea din casă

Până acum amenzile date de poliție (națională și locală) și jandarmerie – în vreme de coronavirus – au fost apă de ploaie.

Cei amendați puteau plăti jumătate din minim – adică 50 de lei.

De la miezul nopții se schimbă calimera. Amenda minimă va fi de 1.000 de lei (10 de milioane de lei vechi) dacă se plătește în 15 zile! Altfel, va fi de 2000 de lei.

Buzoian sancționat de jandarmi peste drum de stadionul Gloria

Comunicat Prefectura Buzău

„A fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de urgență prin care sunt majorate amenzile pentru nerespectarea regimului stării de urgență. Astfel, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanțele militare au crescut și au următoarele valori: minim 2.000 lei și maxim 20.000 lei, față de minim 100 și maxim 5000 de lei, cât erau până acum.

Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanțele militare a crescut de la 1.000 de lei cât era până acum, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de mii de lei. Aceste sancțiuni vor putea fi aplicate începând de mâine, 2 aprilie 2020”.

Control comun Poliția – Armată pe Bd. Stadionului (Micro XIV)

CONCLUZIE

În consecință, de mâine buzoienii trebuie să aibă mare grijă la ieșirea din casă. Să nu iasă din curte/bloc fără a avea asupra lor declarația pe propria răspundere (sau legitimația de serviciu/adeverința de la angajator în caz că se deplasează spre locul de muncă).

În plus, au fost introduse și sancțiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează:

– confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;

– interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;

– suspendarea temporară a activității;

– desființarea unor lucrări;

– refacerea unor amenajări.

Măsurile complementare de sancțiune vor fi aplicate în funcție de natura și gravitatea faptei.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Un comentariu la „Ustură rău! Se măresc de 20 de ori! Aveți grijă la ieșirea din casă

  • Esti in urma cu vreo 2 zile…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.