Vânătoru: „La primăvară, vom importa semințe de 25-30 mil. €. Le puteam face noi!”

Sunt două declarații ale cercetătorului buzoian care îi vor pune – măcar puțin – pe gânduri pe cei care le vor parcurge.

„Există, probabil, un interes ca România să fie slabă la acest capitol. În fiecare primăvară, cultivatorii români cumpără din străinătate doar pentru sere și solarii semințe de 25-30 milioane de euro. Iar tendința e în creștere. Suntem tributari importurilor, deși am putea să le dăm agricultorilor semințe românești”, a spus Vânătoru.

Vănătoru cu semințe ale cepei și verzei de Buzău, înregistrate în SUA respctiv China! CLICK AICI pt. a citi despre aceste cazuri rușinoase pentru România

„Când mergem cu mașina pe marginea drumului vedem plăcuțe ale firmelor din afară care își etalează genetica lor. Nu mai sunt plăcuțe cu soiuri românești. România a devenit un poligon de testare a soiurilor, hibrizilor, a tehnologiilor, toate aduse de afară.

Putem face și noi, cercetarea românească ceva, avem resurse genetice valoroase. Dar n-o putem face decât printr-o Bancă de Gene acreditată internațional”, a adăugat Vânătoru.

Vânătoru a atras atenția că România pierde enorm cu fiecare zi care trece, iar întârzirea/abandonarea înființării Băncii de Gene de la Buzău e o mare eroare.

„Și șase bănci de gene dacă am avea în România ar fi puține. Am fi bogați, am arăta în lume că suntem puternici, am avea hrana viitorului pusă la adăpost”, a spus Vânătoru în Parlament.

Vezi mai jos declarația integrală:

Cercetătorul Costel Vânătoru, invitat la Comisia pentru agricultură din Camera Deputaților

Cercetătorul Costel Vânătoru, invitat la Comisia pentru agricultură din Camera Deputaților„Partidul meu: Dumnezeu și munca cinstită!”

Publicată de Pale Danut pe Miercuri, 18 decembrie 2019

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

14 comentarii la „Vânătoru: „La primăvară, vom importa semințe de 25-30 mil. €. Le puteam face noi!”

  • Dle Vanatoru, respect pt munca dvs, dar nu va caiti atat pt ca ati fost doar o unealta in mana PSD-ului, banca de gene era buna pt ei doar cat era in stadiu de proiect si puteau fi sifonati bani in alta directie, nu ar fi fost niciodata functionala pt ca scopul lor nu era acela de a avea seminte romanesti. Ati patit exact ca prof. Mencinicopschi

  • Pai normal ca ia din afara, ca alea ies 100%, nu ca la ce vinde popa, care ies maxim 20%. De asta cumpara romanii seminte din strainatate, ca popa i-a ars de cate ori i-a prins.

  • Asta este… banii si interesele dicteaza, peste tot in lume… faza cu autodeterminarea este o gluma….

  • Pacat ca un om de asemenea valoare s-a amestecat cu politicul ,iar acum plateste .

  • Păcat că un om de o asemenea valoare nu a avut şi nu are un punct de vedere față de şmenul lui Boscodeală – PSD de a ceda terenurile stațiunii ştim noi cui şi pentru ce! Sau atunci nu avea valoare, descoperind-o acum brusc, când până la urmă se pare că “banii vorbesc”? Cine îl împiedică pe dl.Vânatoru să lupte pentru o idee dintr-o poziție inferioară care nu implică neapărat accesul la banul public?

  • Raspunspt dl. Ion Iliescu. Cu siguranță că nu știți, dar dnul Vânătoru a avut un cuvant de spus si atunci. Chiar apăsat. Dar în acei ani mass-media locala nu avea expunerea de azi.

  • Daca este adevarat , ar trebiu sa aveti deja semintele ! Ca doar semintele nu se fac iarna ! Unde sunt ?

  • Cu foarte puține excepții „comentatorii” exprimă punctele de vedere oarbe ale unui popor îmbolnăvit cu metodă. Așa zisa luptă anti PSD îi duce spre antiromânism sinucigaș. Partida antinațională PNL-USR-PMP a fost adusă la putere prin propaganda sufocantă a intereselor străine contra celor care afirmau că roșia străină e plină de pesticide, carnea plină de hormoni și începuseră să stimuleze producția autohtonă. Acestor gesturi „suveraniste” le-au pus capac impozitarea firmelor și băncilor străine și mai ales modificarea Legii gazelor(offshore) ca să revină României 50% din gazele extrase din Marea Neagră. Bolnavii decât să facă jocul străinilor mai bine și-ar apăra interesul național care cuprinde și cercetarea românească și oameni ca Vânătoru care promovează „politica” lui Dumnezeu și a Țării.

  • Domnule Pixel tricolor, sloganuri gen “Nu ne vindem țara”, “Noi muncim nu gândim”, “Am găsit droguri, arme, maşini de scris, dolari, bani falşi la sediul PNȚ” au funcționat foarte bine în 1990 şi uite unde suntem. Tizul meu, președintele de onoare al PSD, de care actualul partid nu s-a dezis nici o clipă, stie exact cum a scris istoria!

  • Daea, fostul ministru al Agriculturii, are incredere in abilitatile de manager ale lui Chesnoiu (inlocuitorul lui Vinatoru).
    Proiectul Bancii de Gene nu a primit bani de la guvernul PSD. Costurile proiectului au urcat de la 6 milioane euro la 65 milioane de euro.
    Cladirile bancii si dotarea acestora nu se face peste noapte, deci nu au nici o legatura cu primavara viitoare.
    Romania are la Suceava o Banca de Gene recunoscuta international (construita inainte de 1989).

  • In continuare se numără morții și răniții PSD

  • Cumparati din strainatate.Bravo.In curand datoria tarii va fi extraordinar de mare si vor veni binevoitorii(germanii de ex.) care va vor spune “vindeti Delta Dunarii ca sa va platiti datoriile”, asa cum li sa spus grecilor “vindeti insulele”. Atunci sa vedem ce o sa le spuneti copiilor si nepotilor si cum o sa va priviti in oglinda !!Sunteti romani, nu nemti,nu-i asa !!

  • vrajeala pt botanistii nationalistii puturosi, daca ar fi intradevar pe bune, nu se dadea cu curu de pamant dupa o infiintare in graba la o luna a unui institut fara logistica, finantare, personal, etc., un popa bolsevic care habar nu are de piata deschisa, daca ar fi bun asa cum se lauda, ar fi o gramada de comenzi, dar in afara de botanistii puturosi nationalisti , nimeni nu stie nimc,

  • In programul meu electoral de guvernare “http://mircea-moise-presedinte.ibk.me/2.html”
    pe care l-am publicat prima data in 2012, la punctul 86 am descris rezolvarea problemelor Agriculturii, dar care nu i-a interesat nici conducatorii tarii nici Populatia Romana pana in prezent. Pe toti ii intereseaza sa castige cat mai mult si sa lucreza cat mai putin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.