Veste excelentă pentru șoferii din Buzău!

Întâmplare petrecută cu câteva minute în urmă pe Bd. Republicii din Buzău.

„Șase! Vine presa!”, a zis unul dintre oamenii strânși în jurul unui dispozitiv din aluminiu.

„V-am prins! Ce șmecherie faceți aici ?”, s-a năpustit reporterul.

„Folosim deflectometrul cu parghie tip Benkelman pentru a măsura capacitatea portantă”, l-a blocat (pe reporter) inginerul de drumuri de la Troia.

„Ăăă, ce înseamnă asta ?”, a bâiguit reporterul, în timp ce omul care se uita pe cadran enumera niște numere precum la loto: 17, 45, 28, 63…



„Domnule reporter, haideți să vă dau eu o veste bună”, a glăsuit dna inginer Eugenia Stoian, dirigintele de șantier.

„Măsurătorile sunt bune, strada e pregătită pentru asfaltare!”

Veste bună pentru șoferi, vineri sau luni, cel mai târziu, va începe așternerea pe Bd. Republicii a binderului (primul strat de asfalt).

Asta înseamnă că va fi respectat de către constructor (Troia Premium Construct) termenul de finalizare a lucrării: sfârșitul lunii iunie.

Veste bună, trotuarele sunt, pe ambele părți, deja gata cu pavele. Anul trecut, pe vremea asta trotuarele de pe Bd. Republicii erau printre cele mai proaste din oraș

Modernizarea Bd. Republicii s-a făcut din fonduri proprii ale Primăriei Buzău.

Muncitorii de la Troia, una din cele mai serioase firme de construcții din Buzău, se vor muta din iulie dincolo de Gara Buzău pe Bd. 1 Decembrie.

„Vai, alt șantier”, vor zice cârcotașii și îl vor mai înjura un pic pe Toma. Așa făceau acum zece-cinsprezece ani și cei de la Oradea („să te ia naiba Bolojane, cu șantierele tale!”), iar acum se mândresc că au cel mai bine pus la punct (și lăudat) oraș din țară.

Pe atunci, Buzăul avea 1% buget de investiții, pentru că 10 milioane de euro mergeau anual în subvenție la căldură (prin RAM către firma lui Munteniță). Noroc cu Toma că a avut curaj și a închis din 2018 robinetul. Altfel și acum…

Citește și:

loading...

18 comentarii la „Veste excelentă pentru șoferii din Buzău!

  • Foarte bine că ne modernizăm.
    Totuși, primăria încă plătește subvenții pentru încălzirea celor care mai sunt racordați la sistemul centralizat de încălzire, dar și pentru finisarea apei calde (este drept, sunt mai puțini), dar și pentru TransBus, și, mai ales, pentru echipele sportive, un special cea de fotbal, ale căror rezultate lasă mult de dorit.
    Articolul ăsta miroase a publicitate pentru firmă și a campanie electorală pentru Toma…

    P.S. Fără supare Tereacă, dacă erai pe vremea lui Ceaușescu, și scriai tot așa „de iscusit” despre regim, erai unul dintre cei mai apreciați și cei mai plătiți dintre ziariști.
    P.P.S. Apreciez că ai inceput să publici și postările care sunt „contra”.

    Ține minte ce a spus Ion Rațiu: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge, ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”.
    Oare cum ar fi fost dacă Radu Câmpeanu sau Ion Rațiu câștiga alegerile și nu Ion Iliescu?

    Răspunde
      • Minciuni. Cenzurezi mai rău decât pe vremea lui Ceaușescu.

        Răspunde
        • Este un lucru de apreciat că se asfaltează acea strada . Bravo celor implicați!

          Răspunde
    • Am mai spus-o, adesea constat impunerea unei dictaturi a criticii. Democrația presupune ca și cei de la putere să aibă posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere. Poate mai au și ei dreptate, iar criticii, din diverse motive (lipsa de acces la informații pertinente/reavoință etc.) mai greșesc și ei.

      Răspunde
      • Despre ce Dictatură a criticii la Buzău vorbiți dle Tereacă!
        O glumă proastă!
        Caut cu lupa și nu găsesc UN articol critic, obiectiv – care să onoreze statutul de ziarist independent.
        Nici celelalte entități de presă locale nu stau mai grozav.
        O tempora!
        Și ce ziarist super erați cu ceva vreme în urmă.
        Foarte apreciat și chiar iubit de mulți buzoieni.
        Acum…
        Multă sănătate!

        Răspunde
      • Domnule reporter, punctul de vedere al celor de la putere îl vedem în „modernizatul” bulevard Unirii, în „betonata” piață a Daciei, cu wc public și duș în mijlocul ei și în „dalata” alee a trandafirilor, fără nici un trandafir!

        Răspunde
    • U-ra! U-ra! U-ra!… ce să mai, Uraaa! Eterne aprecieri!

      Răspunde
    • Eram departe fără cancerul ăsta de Iliescu. El este putregaiul care a ținut România în aceleași canoane comuniste, pe care le-a preaslăvit el.
      Începând cu primele alegeri libere din România am votat cu PNL, respectiv, Radu Câmpeanu. Ce oameni…

      Răspunde
    • Super punct de vedere!
      Prilej de meditație și pentru dl Tereacă…

      Răspunde
    • Jos pălăria, domnule Vasile!
      Bine punctat!
      Da, și eu mă întreg cum ar fi fost viața noastră fără Iliescu și FSN. Dar, cred că cineva ne-a vrut și ne vrea proști. Pe de altă parte, și unora dintre noi le place acest lucru.

      Răspunde
  • extraordinar … si care era variatia deflexiunilor ?

    valorile prezentate ar putea sa nu se inteleaga cu cele din normative … sunteti sigur de „17, 45, 28, 63” ?

    Răspunde
  • Este doar o reclamă mascată a firmei Troia (firmă cu relații la cele sfinte). Ca acel test să fie corect, camionul cu o singura axă ar trebui să aibă o notă de cântar (pe bune), de min 9 t pe axa spate. Și chiar și așa rezultatele nu se pot interpreta pe loc. Aaaaa, nu este un test atât de precis. Zi frumoasa!

    Răspunde
  • …reporterul care zicea că ‘i-a prins ‘ era chiar tereaca!…

    Răspunde
    • Cum ți-ai dat seama, că nu pari prea citit?!

      Răspunde
  • Bulevardul Unirii când va fi refăcut, cu câte 4 benzi pe sens, autobuzele mutate la trotuar ca sa nu mai încurce traficul, scuarurile care ocupa aproape 2 benzi, transformate în benzi de circulatie iar noroaiele/buruienișul, după caz, din fata blocurilor, AKA spatii verzi, transformate în parcări, in conformitate cu necesitățile secolului 21 iar locurile de parcare lăsate la liber ?!

    Răspunde
    • Soluția autobuzelor sau a oricăror mijloace de transport în comun pe centrul șoselei este o soluție excelentă dacă traseul este în linie dreaptă. Autobuzul nu mai depinde de celelalte mașini care intră sau ies pe sau de pe traseul acestuia deci se poate realiza un grafic precis al frecvenței acestuia, se temperează vitezomanii cu ajutorul trecerilor de pietoni prezente în dreptul stațiilor de așteptare deci vor fi accidente ușoare, cei ce sunt în tranzit vor prefera să folosească șoseaua de centură a orașelor și să nu mai aglomereze în plus. Cam astea sunt necesitățile secolului. Logica este exact pe dos, autobuzele să nu mai fie încurcate de trafic și astfel orășeanul să prefere mijloacele de transport în comun în detrimentul propriului autoturism.

      Răspunde
  • Aiurea, logica aste e pentru administratori cu insuficiente abilități în a administra urbea in conformitate cu necesitățile populației, vezi cazul Buzăului !

    Odată cu prosperitatea, orice homo sapiens sapiens existent pe planeta asta tinde spre mijlocul de transport suprem, respectiv autoturismul personal, din motive de confort.

    Oricare occidental are mai multe autoturisme pe cap de locuitor decât romanul, deci noi inca nu am ajuns la apogeu in cazul acestui fenomen.
    Cât privește transportul in comun, bănuiesc că a ajuns și la urechile românilor faptul că există localități/comunități in occident unde acest serviciu a fost deja desființat.
    Autobuzele, in particular, NU trebuie să aibă prioritate în defavoarea autoturismelor pur și simplu in virtutea democrației, minoritatea trebuie sa se supună majoritatii. Unde mai pui că cei care se deplasează cu autobuzele sunt diverse entități asistate, care consuma de pe cârca celor care se deplasează cu autoturismul și, implicit ar trebui sa. e ofere prioritate din bun simt, ca sa-si optimizeze ăștia din urmă posibilitățile de-ai tine in cârca și mai bine pe primii, așa cum există o aprigă dorința.

    Cât despre vitezomani, ei nu pot fi temperați in nici un fel, 20 de metri daca au asfalt curat in fața lor, vor accelera cat pot pe acea porțiune sau, daca nu, vor tura motorul fie și numai la semafor, cazul „inteligentului” că așa am observat că permite domnul Tereacă sa ne adresam, care și-a luat bătaie la semafor, mai in urmă cu câteva săptămâni, de la unii deranjați de respectivul.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.