Viaţa Satului. Vești de la Neagu despre Mărăcineni – Podu Muncii, Robeasca – V. Vodă și Bisoca – V. Vodă

În exclusivitate pentru buzoienii.ro, președintele CJ Buzău, Emanoil Neagu, a anunțat azi în ce fază a ajuns intenția CJ Buzău de a asfalta trei drumuri județene importante.

DJ203 K: Mărăcineni – Podu Muncii

„Am vești bune. Sunt ultimele faze ale licitației pentru desemnarea firmei care va executa lucrarea. Eu sper că în aproximativ trei luni vor începe efectiv lucrările pe teren. E vorba de o lucrare extrem de costisitoare peste o mie de miliarde de lei vechi”. Pe raza comunei Mărăcineni drumul va avea două benzi.

DJ 203 K: Robeasca – V. Pașii

„Pot să spun că se va face cu siguranță. E un proiect cu fonduri europene. Am trecut deja de primele faze, important e că proiectul este eligibil. Eu sper ca în a doua parte a anului să se înceapă procedura de licitație pentru desemnarea contructorului”.

DJ 204C: Bisoca – V. Vodă

„Am depus proiectul la PNDL. Țin să precizez că e o proceduă de durată. Poate dura până la trei ani. Dar e important că am început. Drumul se va asfalta ca la carte într-un viitor să-i spunem apropiat. Oricum vreau să le spun locuitorilor din acea zonă cu potențial turistic că oricum, în acest an, vom lucra din fonduri proprii la refacerea drumului. Știu că se prezintă în condiții din cele mai proaste”.

Despre drumurile județene care vor fi asfaltate în 2017 puteți citi într-un alt material publicat în rubrica Diverse.

Auraș Tereacă

loading...

2 comentarii la „Viaţa Satului. Vești de la Neagu despre Mărăcineni – Podu Muncii, Robeasca – V. Vodă și Bisoca – V. Vodă

  • “Peste o mie de miliarde de lei vechi” pentru 3 metri de asfalt ???!!! 3 ani pentru 15-20 km de asfalt ???!!!!

  • Vorbe n vint de la dragii nosti alesi poate la alegerile viitoare sau cincinalul viitor se va asfalta vreo strada in judetul buzau… Sinteti de ras voi toti alesii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.