Vezi AICI care e cauza + propunerea buzoienii.ro

E un lucru comun înființarea coloanelor de mașini pe podul peste râul Buzău și mai departe în Mărăcineni pe E85.

O cauză importantă a blocării podului e legată de ce se întâmplă în aval. Mai exact între pod și rondul de la Dedeman (vezi foto mai jos).

Rondul de la Dedeman e, din păcate, prea aproape de pod! Iar mașinile (multe) care vor să acceseze Centura de Nord se înșiră pe breteaua dintre rond și pod. Asta pentru că accesul în rond e dificil din pricina traficului aglomerat de peste zi.

Ce se poate face ?

O soluție ar fi lărgirea bretelei din fotografia de mai sus la două benzi pe sensul către rondul de la Dedeman. Astfel, mai multe mașini vor intra mai repede în rond iar blocajele de pe pod se vor reduce. Numai că pentru lărgirea bretelei ar trebui ca primăria să cumpere teren pe una din părți. Din păcate, pe dreapta e rezervorul benzinăriei Petrom, iar pe stânga s-a amenajat un parc auto.

Propunerea buzoienii.ro

Reporterul buzoienii.ro face o propunere (vezi foto mai jos).

Propunere: Asfaltarea integrală a drumului (care există deja) pe lângă AD Garaje cu ieșire pe Bd. Unirii la Romstal (vezi foto mai jos).

Parte din drum e deja asfaltat

În acest fel actuala bretea ar rămâne exclusiv – pe două benzi – celor care vin de pe pod, iar traficul dinspre Șoseaua de Centură către oraș direcționat pe noua stradă în L.

Această soluție poate fi folosită fie și doar temporar – trei, patru ani – până când se face autostrada, iar traficul de pe E85 se va diminua cu cel puțin 50% (conform previziunilor).

Dacă soluția propusă poate fi aplicată și va ajuta la deblocarea podului, primarul Toma va primi multe vorbe de mulțumire de la șoferii/cetățenii din Mărăcineni și Valea Slănicului (cel puțin).

Varianta propusă va ajuta și la limitarea mașinilor din rondul de la avion – anul viitor când primarul Toma a anunțat asfaltarea Șoselei Digului (Centura de Est). O parte însemnată a șoferilor – cu treabă în Broșteni, Dorobanți, Micro V etc. – o vor lua pe aici.

Citește și:

loading...

2 comentarii la „Vezi AICI care e cauza + propunerea buzoienii.ro

  • Cap de creta,doar pt turisme poate?

  • Rondul de la Dedeman e facut prost, nu incetineste pe nimeni care circula spre Moldova, pe sub pod, de acolo si timpii mari ai celor care coboara spre Centura. De multe ori nu se da prioritate nici celor care ies de la Dede si le vin din stanga. Acolo e nevoie de un rond mai elaborat, nu o balega si gata. Cam ca la Universitate, ca mai era un destept, acum vreo 15 ani, care nu voia deloc sa traseze benzile din rond, ca el n-a vazut.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.