Vezi primele poze cu epava. Pilot și copilot – decedați. Cine sunt ei

sursa foto: Digi 24

Sunt primele poze ale epavei făcute de salvatorii ajunși la fața locului. Avionul a ajuns un morman de fiare din cauza violenței impactului cu copacii – a doborât câțiva – și apoi cu solul.

Pilotul și copilotul n-au avut nicio șansă, au fost striviți. Misiunea lor a fost una sinucigașă date fiind condițiile meteo nefavorabile: vânt puternic și ploaie.

Pilotul avionului de mici dimensiuni prăbuşit miercuri după-amiază în zona barajului Siriu este un cunoscut om de afaceri din Cluj. Mihai Covaciu este un dezvoltator imobiliar care a investit masiv în construcţia de apartamente în Braşov, Râşnov şi Cluj – scrie știripesurse.ro

Omul de afaceri este un pasionat al zborului si deţine brevet de mai bine de 5 ani. In afacerea lui, mobilitatea este foarte importantă, aşa că Mihai Covaciu şi-a cumpărat propriul avion, pe firmă, un Pegna 2008,  pentru mai multă mobilitate. Miercuri a plecat de pe aerodronul din Ghimbav cu un client căruia i-a vândut o casă la Râşnov, Liviu Bucăţică, un afacerist din Constanţa, fratele Corinei Martin, fostă șefă în turism.

Se pare că acesta din urmă a făcut o vizită la Râşnov pentru a vedea stadiul construcţiei iar acum trebuia să ajungă rapid înapoi la Constanţa. Mihai Covaciu s-a oferit să-l ducă la Constanţa şi au plecat împreună de pe aerodromul din Ghimbav. La câteva minute de la decolare acesta a dispărut de pe radar.

Aparatul de zbor este un model Technam T 2008, avion relativ nou, produs în Italia. Este un avion cu dublă comandă, cu lungime de 7 metri, iar anvergura este de 9 metri.

„În acest moment au fost găsite două victime decedate lângă epava acestui aparat de zbor de mici dimensiuni. În jurul orelor 15.35, la dispeceratul 112 s-a primit un apel de urgență de la un localnic care semnala posibilitatea ca acest avion să fi căzut într-o zonă greu accesibilă din apropierea orașului Nehoiu. La fața locului au plecat imediat numeroase echipe ale pompierilor, ambulanței, jandarmeriei, poliției, ajutați de localnici coordonați de primarul orașului Nehoiu. Nu s-a raportat niciun survol în zona respectivă, am contactat autoritățile aeronautice și nu era vorba de niciun zbor oficial în zonă,” a precizat Gabriel Cozma, purtător de cuvânt al Prefecturii Buzău.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

Un comentariu la „Vezi primele poze cu epava. Pilot și copilot – decedați. Cine sunt ei

  • S-a facut justitie de la Dumnezeu, ca pe cea lumeasca nu se facea ca se cumpara, mai ales de cei cu bani murdari.
    Pentru cine nu stiu cei doi indivizi sunt din niste clanuri ce se ocupa cu niste treburi nu foarte legale. Primul in domeniul imobiliar, de la modul de obtinere al terenurilor pana la modul de construire al imobilelor pe acele terenuri toate s-au facut prin nerespectarea legilor si cumpararea de influenta ca sa se ignore asta. Iar al doilea era celebru ca fiind implicat in niste tepe din turism, ca avea pila tare, pe langa faptul ca si el a avut niste functii pe la Turism, a avut si sora sefa peste Turism.
    Mai nou orice membru de clan infractional isi spune afacerist si antreprenor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.