Vicele Neder întrebat de oamenii de afaceri despre ocuparea domeniului public şi despre tirurile parcate pe prima bandă

“Am înţeles că Primăria Buzău pune gratuit la dispoziţia celor care au vulcanizări ori service-uri auto trotuare, bucăţi de străzi sau chiar străzi întregi”. Ironia i-a fost adresată astăzi viceprimarului Andrei Neder de Nicolae Bălan, patronul firmei buzoiene Viostar, ce are ca obiect de activitate comercializarea de anvelope şi service-ul pentru roţi.

“Domnule viceprimar, dvs. cei din primărie, ar trebui să fiţi corecţi şi să daţi la toţi, gratuit, câte o bucată de stradă. Pentru că unii sunt mai deştepţi şi folosesc pe degeaba domeniul public, iar alţii mai fraieri, care şi-au cumpărat teren şi, în plus, plătesc zeci sau sute de milioane pe an impozit la Primărie” a continuat Bălan.

Viceprimarul Neder a încercat o eschivă: “Probabil că unii dintre ei au acorduri de teren. Am acordat aşa ceva. Apoi, maşinile ce le vedeţi în preajmă aşteaptă să intre în service sau la vulcanizare”. Răspunsul însă nu l-a mulţumit pe Bălan: “E, cum nu, dacă sunt cu cricul sub ele ?” 


Neder a primit o solicitare şi din partea lui Laurenţiu Banu, proprietar de firmă de transport marfă şi preşedinte al Fort Buzău, asociaţie care reuneşte mai mulţi transportatori din Buzău. 

“Domnule viceprimar, de ce dvs., Primăria Buzău, nu ne acordaţi şi nouă un teren la marginea oraşului, pe care să-l întreţinem noi şi pentru care să plătim eventual chirie, unde să ne ţinem tirurile înainte de a intra la încărcat sau descărcat marfă. În acest fel, n-am mai ocupa nici noi o bandă de mers pe Aleea Industriilor atunci când primim comenzi la fabrica de ulei, de zahăr şi aşa mai departe. Ştiţi ce mi s-a întâmplat ieri ? A venit poliţia locală şi l-a somat pe şoferul meu să părăsească zona. Că altfel îi dă amendă. Omul s-a conformat, a condus cinci minute, dar alea cinci minute se înregistrează pe diagramă şi i-au dat peste cap programul. După aia e oprit în trafic de ISCTR şi primeşte 40 de milioane amendă că n-a respectat programul de odihnă” s-a plâns Laurenţiu Banu. 

Neder a opinat că “problema ar trebui rezolvată de societăţile care produc acea marfă. Ele ar trebui să amenajeze în incinta societăţii spaţii pebntru parcarea tirurilor. Dar refuză acest lucru, deşi unii ar avea spaţiu în interior, pe motiv de siguranţă”.

Discuţiile au avut loc miercuri la prânz la Hotel Pietroasa, unde Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din Buzău, împreunăc uc Consiliul Judeţean, au organizat o masă rotundă a antreprenorilor şi instituţiilor din domeniul auto. 

Auraş Tereacă

 

loading...

2 comentarii la „Vicele Neder întrebat de oamenii de afaceri despre ocuparea domeniului public şi despre tirurile parcate pe prima bandă

  • Ar trebui amendați copios, până înțeleg idioții că desfășurarea unei activități comerciale nu se face cotropind spațiul public.

  • Ocuparea domeniului public fara a avea acordul primariei de catre autoservisursurile de cartier e o problema care speram sa o rezolve cei indreptatiti.Constatarile si reparatiile se fac pe domeniul public blocand circulatia,deranjand locuitorii din zona si dand un aspect de oras fara stapani.Nu au sali de asteptare pt.clienti.Acestia asteapta in strada deranjand trecatorii si locuitorii din zona si lasand in urma lor ambalaje,coji de seminte,chistoace de tigari,etc.Aproape pe fiecare strada este cate un atelier de acest fel.Vezi cartierul 23 August.Pe str.Poet Th.Neculuta sunt chiar 2 ateliere de genul acesta unde masinile sunt reparate chiar in strada.Politia comunitara ar trebui sa faca controale si in aceste zone si sa ia masurile ce se impun.Si aceste zone sunt ale municipiului;nu numai zona centrala.Pe ce strada treci este imposibil sa nu dai de autoturisme cu capotele ridicate sau cu cricurile sub ele…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.