Victorie importantă Toma, îngrijorare pentru polițiștii locali

Decizie importantă luată aseară de un judecător al Tribunalului Buzău în dosarul greu al polițiștilor locali.

Prin sentința dată aseară – pe fond – se păstrează decizia Curții de Conturi prin care Primăriei Buzău i s-a impus limitarea la 132 a numărului de polițiști locali și, implicit, concedierea celor în plus.

Polițiștii locali au încercat să dea o lovitură în justiție și să desființeze raportul Curții de Conturi. Dacă le-ar fi reușit – ar fi fost salvați și siguri de păstrarea locurilor de muncă.

Numai că iată, judecătorul a respins cererea polițiștilor locali, și a considerat raportul legal.

Prin decizia de aseară, e drept că doar pe fond, se dovedește și faptul că primarul Toma a procedat corect când a aplicat imediat și fără ocolișuri decizia Curții de Conturi.

Au existat și multe păreri conform cărora Toma ar fi trebuit să nu țină cont de raport, să nu emită deciziile de concediere și să atace în justiție decizia Curții de Conturi.

Da, ar fi putut proceda și așa, dar astăzi era bun de plată – personal – pentru salariile localilor din decembrie 2016 până în prezent (milioane de euro!), cu plângere penală și, implicit, cu un picior în pușcărie.

Ionel Tociu, director AJOFM Buzău: „Curtea de Conturi este Dumnezeu în administrație. Deciziile Curții se execută și apoi se discută. Doar un nebun, unul căruia nu-i e frică de pușcărie, poate să-și permită să nu facă așa cum impune Curtea când e vorba de miliarde de lei la mijloc. Un om normal la cap aplică decizia și apoi, dacă el crede că are dreptate dă în judecată. Dacă va câștiga bine, bravo lui, dacă pierde, din nou bine, a făcut cum au zis ei, nu-i dator un leu”.

Iată mai jos decizia pronunțată aseară de Tribunalul Buzău. De notat că sunt încă în judecată cele două procese prin care polițiștii locali au contestat deciziile de concediere (din noiembrie 2016 și mai 2017).

„Respinge petitul din cererea principală având ca obiect anularea parţială a Deciziei nr. 21/18.08.2016 emisă de Camera de Conturi a judeţului Buzău şi a întregii proceduri de verificare ca fiind formulat de persoane fără calitate procesuală activă. Respinge, în rest, cererea principală ca neîntemeiată. Admite, în consecinţă, cererea de intervenţie accesorie formulată de UAT Municipiul Buzău în favoarea pârâtei Curtea de Conturi Buzău. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare”.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  Raiul bicicliștilor. Asfalt, marcaj, decor, fără mașini  CLICK AICI   

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

26 de comentarii la „Victorie importantă Toma, îngrijorare pentru polițiștii locali

  • Ar fi fost imposibil ca un judecator normal la cap sa emita o decizie care sa fi fost total impotriva legii care e clara si da dreptate Curtii de Conturi si raportului incheiat de ei.

    Politistii locali stiu si ei ca au zile numarate, dar trag de timp cu procese aiurea sa mai manance banii publici si sa capete vechime pentru pensie mai mare.
    Deja au mancat banii 2 ani de zile in plus.
    Halal justitie, sa iesi la pensie pe incasari ilegale… in orice lume normala in 6 luni ajungeau la o decizie definitiva si irevocabila de la cea mai inalta curte.

    Răspunde
  • La noi in tara procesele durează mult . Este rezultatul vitezei cu care gândește creierul

    Răspunde
  • Este nevoie de polițiști locali pentru seară, noapte, străzi, parcuri…….
    Sunt cetățeni care nu respectă norme simple de conviețuire…animale de companie……semințe, resturi alimentare aruncate…..etc.
    Cine va supraveghea aceste aspecte? Sunt puțini totuși.
    Succes!

    Răspunde
  • Nu sunt putini. Sunt de 3 ori mai multi decat prevede legea.
    In Bucuresti sunt mai putini politisti in fiecare sector desi fiecare sector are o populatie de 2-4 ori mai mare decat Buzau.

    Răspunde
  • 132
    ? DAR CE FAC ASTEA? SE PLIMBA PE STRAZI CA BELEUZII, FAC PE POLITSTII DE CIRCULATIE, IMPOSTORI. NU TREBUIE SA POARTE UNIFORMA POLITIEI, EI, SUNT PASNICI CONTRACTUALI. CATE INSTITUTII DE IMPORTANTA SUNT IN JUDET? CCA 10, ORI 3 TURE=30. ADAUGAM 4-5 PENTRU CO SAU INBOLNAVIRI, REZULTA 35. RESTUL AFARA. CLAR, PASNICILOR?

    Răspunde
  • 132 sunt aia care se incadreaza in maximul legal.
    In Buzau sunt mai multi angajati ilegali in politia locala decat aia legali.
    Peste astia legali ce se incadreaza in maximul legal mai sunt de doua ori mai multi angajati ilegali (peste 260).

    Răspunde
  • Cat despre institutii sunt mult mai mult decat 10, pana si alea controlate si subordonate primariei sunt de vreo 2 ori mai multe, la care mai adaugam cele controlate de CL, CJ, Ministere, Agentii, etc.
    Oricum institutiile trebuie pazite cu paznici proprii sau daca nu cu firme de paza.

    In Buzau sunt mai putine strazi decat institutii, iar strazi avem peste 400.
    Asta ca sa iti faci o idee de cat de capusati sunt cetatenii de tot felul de institutii pline de bugetari bine platiti ca sa frece menta.
    Daca iti enumar cateva nici nu stiai ca exista, si nici nu e de mirare, ca nu fac nimic altceva decat sa intocmeasca borderoul pentru salarii si sporurile proprii lunar, alta activitate nu au.

    Răspunde
  • Bai Fir
    Se scrie paznici nu pasnici.Si am impresia ca nici cu matematica nu stai prea bine.Dupa ce inveti sa scrii si sa socotesti,poti sa postezi.

    Răspunde
  • maidanezii comunitari sant pe faras !Foarte bine, ca si asa sant doar atarnatori la buget !

    Răspunde
  • Primarul are morcovu in fund cat tubu de oxigen , tot din cauza curtii de conturi .
    Recentul control al Curtii nu a putut spune suma de bani exorbitanta cheltuita si pe Pol.Locala si pe firmele de paza (de casa ) concomitent deoarece procesul e inca pe rol .Ar fi trebuit sa aiba rabdare sa vada urmarea procesului , nu sa angajeze repede firmele lui de paza , DAR CINE CREDETI CA O SA PLATEASCA ACEASTA GAURA FINANICIARA ??? A-TI CHICIT : NOI CONTRIBUABILII !!! SI VOR MAI FI !!!

    Răspunde
  • Era nomal si firesc ca fiecare institutie sa isi angajeze din bugetul propriu paznici. Ori paznici proprii ori paznici contractati de la firme de paza.
    Daca te uiti la situatie fiecare institutie si-a ales dupa contactele si relatiile proprii ale conducatorilor acelor institutii firmele de paza preferate.

    Răspunde
  • Ardiles mananci kkt,CC NU a cerut asa ceva,din tot controlul ala mare a trebuit doar consilierii aia sa dea o parte din salarii inapoi,ATAT.

    Răspunde
  • Sunt pașnici nu paznici…sunt blânzi…merg câte o pereche pe mijlocul străzii să nu-i luxeze derbedeii…nu vor să supere pe nimeni ….suntem o țară de paznici pașnici…oamenii care muncesc sunt aiurea prin Europa…

    Răspunde
  • Sunt pasnici cu cine nu trebuie.
    Cand prind unul mai bun si cu frica de lege il batjocoresc si ar fi in stare sa ii puna in carca si crima lui Ceausescu ca sa recupereze acele ignorari ale oamenilor ce trebuiau sa fie sanctionati.

    Cand erau paznici la licee numai de elevii buni care isi vedeau de treaba lor se legau, cu aia batausi si care faceau scandal n-aveau nici o treaba, ba chiar erau prieteni la catarama.

    Răspunde
  • am citit toate comentariile de mai sus toti v-ati dat cu parerea in fel si chip dar nu vati intrebat de ce curtea de conturi sia dat seama dupa multi ani ca au fost angajati ilegal ar trebui despagubiti acesti cetateni care la momentul angajarii au dat examen si au fost angajati prin fortele de munca .atunci nu erau aceleasi legi ma intreb va rog nu mai criticati fara sa ganditi . are dreptate in citat ionel tociu

    Răspunde
  • 4.000.000 de euro anual doar salariile acestor politisti. este enorm cu banii aceia se poate face altceva!

    Răspunde
  • Toti sunteti buni la comentarii…dar nu a ti citit ce sa scris in instanta…ptr inceput..sa respins cererea ..adica Politia Locala nu trebuia sa de in judecata Curtea de Conturi..ci Primaria trebuia …..
    …a fost o strategie intre Toma si Directorul Curtii de Conturi..si Firmele de paza….care in curind va da chix…nu sa dat sentinta ca sunt ..ilegali..asa ca mucles mincatori de cacat…si altceva in maxim 1 an acest Primar va fi ridicat de DNA…are plingeri..5..bucati…are datorii de 75 milioane euro..plus furaciuni…in curind Politia Locala va fi inapoi la licee..ptr..siguranta copiilor…si inca ceva cititi legea Politiei Locale…

    Răspunde
  • In legea politiei locale spune clar maxim 1 politist local la 1000 de locuitori, cum in Buzau conform recensamantului si evidentei populatiei sunt aproximativ 130.000 de locuitori rezulta ca trebuie sa fie aproximativ 130 politisti locali, nu 400 cati sunt.

    Răspunde
  • Ptr..anonim…aloo..citeste legea daca nu stai in banca ta…in lege este valabil numai ptr..functionari publici..si nu ptr..contractuali..daca doresti ne intilnim in particular si i ti arat ce scrie asa ca nu mai mintii lumea….daca lucrezi ptr.Toma…sau esti paznic la vreo firma de paza…sssss..ca faci praf

    Răspunde
  • http://www.polcomtim.ro/concursuri/csspm2018/l155.pdf…..art 4..punctul 5….ptr toti care nu cunosc legea….ai altceva nu mai credeti ce spuneTomita…un infractor..de 2 bani…a furat ai fura in continuare din bugetul local….datori la banci..milioane..de euro..si va minte la tv..si ziare cumparate din bugetul local…aloo…Buzoieni treziti va….PSD…ne furaaa

    Răspunde
  • Frumos cum ne spune ca PSD ne fura unul angajat de PSD si platit de ani de zile de PSD in baza unei legi aberante data de PSD si in baza abuzarii acelei legi.
    Stim asta, ne fura pe noi ca sa va plateasca pe voi, sa le tineti de sase cand fura si sa furati si voi de la noi prin abuzuri. Iar pentru asta va da salarii, sporuri, norma de hrana, etc.

    Ce tot atatia paznici conectati direct la conducta de bani a statului, vreti sa fiti paznici va angajati paznici la institutii sau la firmele de paza si sa fiti platiti din bugetul lor propriu, cum e normal.

    Răspunde
  • Cred că polițiștii locali vor fi dați în șomaj. Și probabil vor da și banii încasați pentru salarii înapoi.

    Răspunde
  • Ptr..Anonim…cred ca Politia Locala
    ..va ramane si Primarul va platii cele 200 de miliarde lei…ptr..platile salariilor agentilor de paza de la scoli..2016…2018..
    Lex..Bavadi..WMC…etc…timpul le rez…pe toate cineva va platii si asta in curind….

    Răspunde
  • Am citit și eu toate comentariile .Toți aveți argumente pro și contra bune sau mai puțin bune . Dar cred cu siguranță că” Anonim” este unul din oamenii primăriei sau reperententul unei firme de paza . Sincer scrie numai la comanda . Eu în ultimă vreme am văzut polițiști local peste tot (asfaltări ,prin fața școlilor , parcuri) cat de cat sau mai mișcat fata de alta data .

    Răspunde
  • Bugetul primariei a fost carotat multa vreme de fel de fel de lipitori bugetofage si cersetoare !
    Te uiti la ei in poza asta cum stau ca niste milogi sa ceara sa nu fie dati afara. Dar sa se duca frate la privat de ce vor musai la stat?
    Toti banii se duceau pe salarii , subventii, investitii ioc!
    Bugetul primariei a fost transformat de fostul primar intr-un CAR pentru pensionari, romi sI bugetari. Toti stau ca niste lipitori si sufoca bugetul!
    Pe vremea lui boscodeala doar 1.2 % din buget era alocat pt investitii….asta am aflat pt ca a spus dl Toma cand a venit, va dati seama ca el nu a spus niciodata asa ceva.
    Cu un asa procent nu e de mirare ca eram un oras cenusiu si vai de mama noastra!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.