Victorie zdrobitoare pentru echipa Avrămescu – Pufu. „Am câștigat pt. buzoieni”

Pas înainte pentru noul PNL Buzău. Are conducere aleasă în urma unor alegeri interne, e la guvernare și are undă verde pentru a demara proiecte utile buzoienilor și a se constitui ca o alternativă la PSD.

După ce săptămâna trecută Vlad Pufu a devenit președinte ales la municipiu, ieri – la conferința județeană de alegeri, ținută la patinoar – Gabriel Avrămescu a fost ales cu 98% din voturi președinte al PNL pe județul Buzău.

Gabriel Avrămescu: „Am câștigat pentru Buzău! Am câștigat pentru buzoieni! Este oficial: #PNLBuzău a votat într-o majoritate covârșitoare, 98% dintre delegații PNL Buzău (345 din 351), pentru echipa care și-a propus să #DezvoltămBuzăulÎmpreună. Am reușit să demonstrăm în ultimele 9 luni că suntem cei mai potriviți pentru următorii 4 ani !Le mulțumesc tuturor pentru susținere și pentru cuvintele frumoase! Vă mulțumesc și vouă, celor care îmi urmăriți activitatea, aici, în online, și care mi-ați trimis mii de mesaje de susținere și felicitări!”

Contracadidații lui Avrămescu, Valeriu Marcu și Ion Mircea, au primit 5 respectiv 1 vot.

Vlad Pufu, președinte pe municipiu, a fost votat ieri prim-vicepreședinte PNL și la nivel județean. Pufu a strâns 316 voturi din 360.

„O zi tare frumoasă pentru liberalii buzoieni. De ce a fost o zi cu mari emoții? Pentru că te treceau pe șira spinării cuvintele de susținere primite de la colegii noștri liberali, care te privesc în ochi cu speranță și-ți strâng mâna cu fermitate. Așa sunt liberalii buzoieni. Veseli, hotărâți și uniți. În fața acestor oameni, am stat astăzi în picioare și cu responsabilitate mi-am luat angajamentul reclădirii PNL Buzău. Vă mulțumesc doamnelor și domnilor pentru votul de încredere pentru funcția de prim-vicepreședinte. S-a încheiat o zi mult așteptată, nu numai pentru că oamenii din PNL Buzău își doreau stabilitate, dar își doreau și o schimbare după mulți ani în care s-a simțit nevoia unei alte abordări. Vom aduce acel entuziasm așteptat de liberali, vom schimba modul de a face politică. PNL Buzău, astăzi, ai fost la înălțime! Felicitări tuturor colegilor echipei liberale!

Alături de Pufu, prim-vicepreședinte a fost ales și primarului comunei Scutelnici, Constantin Rusen, cu 257 de voturi din 360 valabil exprimate.
PNL Buzău are și 8 vicepreședinți: primarul Gheorghe Firon d ela Vadu Pașii, Viorel Holban, Ionuț Iuga, Vasile Dobre, Mircea Posea, Daniel Țiclea, Florin Năstase, Amalia Epuran.


Alegerile din cadrul Comitetului de Coordonare Județean au desemnat și 15 membri BPJ, dar și președinții CJRC și COAJ și trezorierul filialei PNL Buzău.

loading...

11 comentarii la „Victorie zdrobitoare pentru echipa Avrămescu – Pufu. „Am câștigat pt. buzoieni”

  • Dă Doamne, măcar 50 ani la conducere cu luminile astea călăuzitoare!

  • Daca nu ar fi de râs, ar fi de plâns.

  • Aproape toti fara masti!Rusine!Lipseau niste sticle si trabucuri!

  • Te umfla rasul cand ii auzi pe pitigoii astia vorbind de “maretia noului PNL Buzau, recladire, schimbarea modului de a face politica, “bla,bla,bla. Cum dracu poti sa crezi asa ceva cand in poze apar tot felul de “strigoi” din astia “liberali” din vechile structuri PNL-iste, tot felul de parveniti si navetisti politici,etc. Ca fost membru PNL, sunt scarbit de aceste “mojicii si mitocanii,desertaciuni si MINCIUNI” prin care incercati sa demonstrati…….CE?Eu unul ,nu cred ca cei care sunt cu capul pe umeri si inteleg catusi de putin din ce inseamna LIBERALISM, vor aproba si urma calea acestui “avorton politic” numit “noul PNL Buzau”.

  • Numai in pozele astea daca ne uitam, identificam atatia ‘adevarati’ pnlisti, in fapt traseisti de nu mai stiu nici ei de unde au pornit si pe unde au mai poposit. Noul PNL!

  • Vaaaii, pe cine văd în pozăăă…!!! Niște doamne de prin instituția aia de pe Marghiloman care se laudă că are treabă cu învățământul! Foste și actuale inspectoare, foste pesediste, actual peneliste, nu contează, oricum, ciolanul e bun indiferent cine ți-l întinde! Băi, ce partid de c@c@¬! Evident, în frunte cu șăful lor recent, mare liberal, mare combinator cu statul, prieten cu născătorul de găini și cu alte lighioane de ți se ridică părul în cap!

  • Unul dintre ei e fosta ISJ-ista pesede generala Burducea. (Parca ea e la dreapta lui Bebe Ionescu, nu?)

    Propun sa ii nominalizatm în continuare pe toți traseistii pe care ii recunoaștem.

    Spor la identificare!

  • Marele PNL?! Noul PNL?! Pe bune?!
    Sunt doar niște alți pesediști, dornici de îmbogățiri, după ce ani de zile au fost în opoziție. Numai traseiști politici, numai foști băsiști, toți pentru interesul lor.
    Și ceva interesant, de ce la patinoar? Oare securistul Chiru a trădat PSD? Când este vorba de bani, de mulți bani, nimic nu mai contează.

  • Încă ceva. La Buzău, cel puțin, oamenii pesedeului și cei ai peneleului lucrează perfect împreună în ceea ce privește împărțirea resurselor, a posturilor etc. O singură gașcă, două partide, acesta este sistemul care funcționează în beneficiul celor care, de pe scenă, se dau inamici politici.

  • Marii peneliștii nu sunt deranjați de faptul că patinoarul a ajuns la un privat pe căi mai puțin legale? Nu ar trebui să revină primăriei? Cum este domnu’ Avrămescu? Tov. Pufu? Nimic?! Doar interesul de gașcă?! Da…

  • O imagine face cat o mie de cuvinte. Asa se spune. Iar aceste imagini spun totul despre noii pnl, fosti psd fosti pdl, fost alde, viitori….. Vom vedea in curand.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.