VIDEO: „Ni se îmbolnăvesc copiii în casă. E strigător la cer ce ni se întâmplă”

„Domnule Tereacă, suntem aici reprezentanții a șapte familii. Vă rugăm să ne ajutați. Suntem acum în stradă. Vă rugăm să veniți până în capătul Bd. Stadionului, dincolo de filatură”.

Cum cititorul nostru este stăpânul nostru, reporterul s-a deplasat la fața locului.

Un grup de femei și bărbați erau strânși laolaltă și nu pentru a admira primii fulgi de nea ce cădeau asupra orașului în noul sezon de iarnă.

Oamenii fuseseră scoși din case din cauza frigului sau, mai exact, de situația ingrată în care se află de la instalarea frigului.

„Ne-am montat în acest an centrale, dar nu avem gaze. Ni s-a spus astă vară că putem să dărâmăm sobele. Și așa am făcut. la ce să mai ținem sobele, să ocupe locul degeaba ? Și uite că timpul a trecut dar nu ni s-au pus contoarele și nu ni s-a dat drumul la gaze. De vină e firma Gesica Prod și domnul ing. Oprea de la această firmă. Ne-au mințit și păcălit că se rezolvă. Așa ne-au spus săptămână de săptămână. Și uite, a venit iarna, noi ne-am făcut toți instalațiile în casă, am cheltuit o grămadă de bani, mulți ne-am împrumutat, dar gaze tot n-avem. Avem copii mici, unii sunt bolnavi, fel de fel de probleme. Rugăm prin intermediul dvs. autoritățile locale să se implice și să ne ajute. Pe noi, cei de la firma asta, au ajuns să ne mai ia și peste picior. Cică să stăm acasă liniștiți că se rezolvă. Am fost ieri la ei și am izbucnit în plâns”, ne-a declarat una dintre femeile, ieșite în stradă în această seară.

Mai jos s-a inserat și un clip video cu nemulțumirea oamenilor.

Aceștia au de gând să picheteze Primăria sau/și Prefectura pentru a determina autoritățile locale să ia legătura cu reprezentanții firmei „Gesica”.

Până atunci își încălzesc locuințele fie cu faze de la butelie, fie cu calorifere electrice cumpărate la urgență.

Vom reveni!

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  Primul pas pentru începerea unui proiect important. Al doilea după Calea Eroilor CLICK AICI   

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

9 comentarii în “VIDEO: „Ni se îmbolnăvesc copiii în casă. E strigător la cer ce ni se întâmplă”

  • Invata.i sa faca reclamatie la ANRE este autoritatea ce controleaza accesul la energie. Se poate face online pe siteul ANRE

  • Gesic sunt niste neseriosi iar Oprea la fel. Sunt oameni ce au platit acum 2 ani si inca nu au gaze

  • Domnule Tereaca aceiasi problema este si la acele blocuri la dragaica.

  • Asa fac smecherii astia care au firmele care au blat cu furnizorii de utilitati.
    Iti iau banii pentru lucrare si apoi te amana la nesfarsit ca se te motiveze sa le dai spaga sa iti faca receptia. Adica vor sa ia bani de doua ori pentru aceeasi lucrare. Chiar daca totul e terminat si in regula ei au grija ca pana nu dai spaga sa nu beneficiezi de utilitati.
    Niste hoti care pe baza de coruptie si-au gasit o vaca de muls.
    Profita de oameni ca stiu ca sunt utilizatori captivi si nici un om nu poate trai fara utilitati.

  • Si care-i vina primariei ? Stau in casele lor sau ale statului ? Sunt chiriasi ?

  • De neseriosii astia de la Gesica Prod,ar trebui sa se ocupe cei care i-au autorizat sa faca astfel de lucrari.Iar cei care incheie contracte pentru executarea lucrarilor cu astfel de firme,ar trebui sa verifice TERMENELE DE EXECUTIE SI DARE IN FOLOSINTA pentru aceste lucrari executate prin aceste ‘firme’.Oare nerespectarea termenelor de executie si dare in folosinta nu le-ar putea atrage niste amenzi generoase acestor ‘firme’ din partea celor abilitati sa ii controleze?

  • Da!Este o situatie de nedescris,pe cine intrebi,cu cine vorbesti despre D.nul Oprea(GesicProd),nu are cuvinte de lauda.Am inteles ca au castigat licitatia pentru sapaturi(bransamente) si sunt ,,agreati” de nu stiu cine,dar cineva trebuie sa ia masuri.In Ianuarie 2019,implinesc doi ani de cand am inceput demersul cu actele si nici in clipa de fata nu am gaze.M.au mintit luna de luna ca pe alte sute de oameni s.au chiar mii,Buzau,Ramni,Focsani,Galati,Ialomita.

  • firma Gesic Prod nu a reusit sa faca proiectele pentru ca au fost grabiti de catre primarie care trebuia sa termine de asfaltat zona pina la sfirsitul anului si acum au intrat in inpas dar totusi firma nu trebuia sa vina sa faca instalatiile in casele oamenilor daca nu erau gata cu ce trebuia nu putem sa nme uitam la instalatii si sa ne incalzim

  • Interesati-va cat a luat amenda de la ANRE, GESIC acum de curand.Asa se aude prin “sat”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.