Neagu: „Se reiau concursurile pentru posturile de director la muzeu, bibliotecă și teatru”. Abia în noiembrie vom afla cine sunt câștigătorii

Emanoil Neagu a convocat pentru miercuri după amiază, la ora 14.00, o ședință extraordinară a CJ Buzău. Trei din cele șase puncte de pe ordinea de zi  vizează demararea procedurilor pentru organizarea de noi concursuri pentru funcțiile de directori la muzeu, teatru și bibliotecă. Șeful CJ Buzău a explicat de ce a anulat luna trecută procedura similară.  

„Concursul precedent a fost anulat,  la propunerea unor specialişti în domeniu, pentru extinderea ariei de participare a candidaţilor din punct de vedere al condiţiilor de vechime şi experienţă. Se vizează incluisv înscrierea la concurs şi a unor posibili noi candidaţi cu experienţă în activitatea instituţiei. De asemenea, pentru prezentarea unei imagini mai complete a activităţii instituţiei, caietul de obiective cuprinde o analiză pe ultimii 3 ani, faţă de un an cât a fost în forma anterioară a procedurii”.

Numele noilor directori le vom afla însă abia în noiembrie, întrucât procedura este una greoaie. E nevoie să treacă 120 de zile de la hotărârea de consiliu până la începerea efectivă a concursului. În octombrie, candidații interesați își vor depune proiectele, iar în noiembrie va avea loc proba interviului. 

Celellate trei proiecte ale extraordinarei de mâine vizează înființarea cu fonduri europene a unui muzeu în locul clădirii părăginite a fostului spital Brătianu de pe Bd. N. Bălcescu, acordarea unui nou titlu de cetățean de onoare al județului și demararea procedurii depunerii de proiecte culturale de la Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău.

Dar iată lista completă a proiectelor de pe ordinea de zi:

1.   Modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Buzău

nr. 271/22.11.2016 pentru aprobarea promovării proiectului „Restaurarea, conservarea şi modernizarea imobilului situat în Municipiul Buzău, b-dul Nicoiae Bălcescu, Nr. 40 în vederea înfiinţării Centrului Muzeal IC Brătianu”, propus spre finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020,                    Axa prioritară 5: „îmbunătăţirea

mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”;

2.    Aprobarea   organizării concursului de   proiecte  de  management la

Muzeul Judeţean Buzău;

3.    Aprobarea   organizării concursului de   proiecte  de  management la

Biblioteca Judeţeană „Vasile Voiculescu” Buzău;

4.    Aprobarea   organizării concursului de   proiecte  de management la

Teatrul „George Ciprian” Buzău;

5.   Aprobarea organizării concursului de proiecte de management la Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Buzău;

6.    Acordarea unui titlu de „Cetăţean de onoare al Judeţului Buzău”.

 

 

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.