26 de milioane de euro pentru refacerea unui drum. Azi, s-a semnat!

E un contract de aproape 26 de milioane de euro, fonduri europene.

Doar 2% din această sumă, adică în jur de 500.000 de euro, vor fi contribuția județului Buzău.

Astăzi s-a semnat contractul între CJ Buzău și Agenția de Dezvoltare Regională, iar în curând se va demara procedura de licitație pentru pachetul comun proiectare-execuție.

Vorbim aici despre DJ 203K, tronsonul ce pornește de la V. Pașii (intersecție Autorolla), trece prin Săgeata, Robeasca și ajunge la Jirlău în județul Brăila.

„Țin să mulțumesc aparatului de specialitate din CJ Buzău pentru efortul depus în finalizarea acestui proiect. Mulțumesc și ADR Brăila pentru sprijin. Dacă adaugăm și contractul pentru tranformarea clădirii fostului Spital Brătianu și centru muzeal însemnaă că am semnat în acest an contracte de 30 de milioane de euro, fonduri europene, certe, care vor intra în județul Buzău. Dar asta nu e tot, mai urmează să semnăm pentru  refacerea clădirii bibliotecii județene și pentru Spitalul Județean, atât pentru UPU cât și pentru secția Boli Infecțioase”, a precizat Emanoil Neagu, după semnarea contractului cu reprezentanta ADR Brăila.

Manager de proiect din partea CJ Buzău va fi Luminița Băcanu:

„Sper să nu avem probleme la licitație, iar în 2020 șoseaua de la V. Pașii la Robeasca să devină una din cele mai moderne din județul Buzău. Suntem în procedura de pregătire a licitațiilor și pentru alte două drumuri județene importante: V. Vodă – Bisoca și Bălănești (Cozieni) – Brăești. Acestea se vor face cu bani de la guvern prin PNDL II”.

Referitor la DJ203 K, anul viitor ar urma să înceapă lucrările pe sectorul dintre Mărăcineni și Podu Muncii. A fost desemnată o firmă câștigătoare, dar pierzătorul a contestat organizarea licitației la tribunal. Se speră ca până la primăvară, justiția de o o sentință definitivă în acest caz.

Citește și articolul: Dispariție din fața CJ Buzău. Iată cum arată acum

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.