Consilierii PNL i-au tras azi preșul primarului Toma. „Nu i-am înțeles, nu știu ce-a fost cu ei”

George Vlad, consilier PNL
George Vlad, consilier PNL

Lovitură în plex neașteptată primită azi de primarul Toma, dar mai ales de sportul buzoian, din partea celor cinci consilieri PNL.

Proiectul de hotărâre privind înființarea SCM Gloria Buzău, clubul sportiv al primăriei, a picat la vot, în primul rând din cauza peneliștilor.

„Noi vom vota împotrivă. Nu suntem de acord cu acest club, întrucât nu are și secție de volei și de rachetomodelism. Cei mai premiați sportivi ai Buzăului, cu excepția atletismului, provin de la aceste două discipline”, a anunțat consilierul George Vlad.


„Dar nu este adevărat. Vă citesc din statut.Sunt cuprinse și secțiile de volei, tenis, rachetomodelism. În total, 14 sporturi. Deocamdată, vom începe doar cu cinci – fotbal, handbal fete, rugby, atletism și sportul pentru toți, iar apoi ne vom extinde. Am fost acuzat la începutul mandatului că sunt groparul sportului buzoian. Și nu e deloc așa ceva, dimpotrivă, caut să ajut cât pot sportul buzoian. Vă rog să votați acest proiect așa cum e acum, iar apoi putem modifica”, a replicat Toma.

Viorel Ion, supărat foc

În discuție a intervenit și consilierul Viorel Ion, fostul jucător și antrenor de la Gloria:

„Domnule primar, domnule Neder, că înțeleg că dvs. v-ați ocupat mai mult, vă reproșez că nu m-ați chemat și pe mine, ca om de sport, să mă întrebați și pe mine despre acest subiect. La altele poate nu mă pricep, dar la sport consider că da. Părerea mea e că se face o greșeală. Cum să-i spui echipei de rugby sau celei de fotbal Gloria Buzău ? E o prostie. Consider că nu trebuia făcut acest club mamut, ci lăsate ca și până acum cluburi separate, fiecare  numele, banii și treaba lui. Nu va ieși ceva bun, mai târziu îmi veți da dreptate, așa cum s-a întâmplat și cu Centrul de Excelență”.

Discuții legate de numele Gloria Buzău

„Domnule primar, denumirea de Gloria Buzău pe care ați dat-o clubului nu e legală. Numele de Gloria aparține lichidatorului judiciar al fostului club. Ne va da judecată și peste câteva luni ne vom trezi că avem un club fără nume”, a spus Silviu Roșioru.


„Nu este adevărat. M-am interesat, marca Gloria Buzău nu a fost înregistrată la OSIM. Așa că nu e nicio problemă cu denumirea. Ministerul Justiției și-a dat acordul pentru SCM Gloria Buzău, au făcut și ei verificări înainte”, a lămurit problema numelui Sorin Lazăr, consilier județean PSD, dar și director al Oficiului Registrului Comerțului Buzău.

Toma: „Nu mă las. Luni facem extrordinară”

Până la urmă, proiectul a picat la vot întrucât a fost considerat unul de patrimoniu, în discuție fiind și stadionul Gloria, unde noul club ar fi urmat să aibă sediul. Au votat împotrivă cei cinci consilieri PNL, plus Viorel Ion, Silviu Roșioru și C-tin Ionescu.

„Nu voi lăsa lucrurile așa. Suntem și așa în criză de timp. Campionatele bat la ușă. Cluburile au nevoie să facă transferuri. Numai de asta nu aveam nevoie acum. Să vrei să faci bine și să nu fii lăsat. Intenționez ca luni să facem o ședință extraordinară. O să-i chem pe cei care au votat împotrivă la o discuție, să văd ce nu le-a convenit și să ajungem la o înțelegere. Dacă e nevoie îl voi suna și pe domnul Romanescu, președintele PNL, e om de sport, sunt sigur că ne va ajuta”, a concluzionat Toma.

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Un comentariu la „Consilierii PNL i-au tras azi preșul primarului Toma. „Nu i-am înțeles, nu știu ce-a fost cu ei”

  • Heloooo , Domnule Tereaca ,ai schimbat macazu ??? ,e ceva ce noi nu stim ??? 🙂 a inceput barca Domnului Toma sa ia apa ??? dar nu te condamn ,e normal,ai familie . !!!
    O seara buna !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.