Guvernul le oferă profesorilor 1000 lei (iunie) și 1500 lei (octombrie)

Marian Neacșu (PSD), secretarul general al guvernului, a declarat miercuri la finalul noilor negocieri cu sindicatele din educație că ”oferta finală” a guvernului pentru profesori e acordarea unui card cu 1.000 de lei în iunie și 1.500 de lei în octombrie.

Neacșu a mai spus că în acest moment „nu poate fi vorba despre o creștere salarială sau acordări de sporuri”.

Reprezentantul guvernului a spus că liderii sindicatelor discută în această seară cu reprezentanții din teritoriu și vor anunța în această seară sau joi dimineață dacă greva se încheie sau continuă.

Mâine, la 10.00, profesorii buzoieni programaseră un protest în fața prefecturii

La declanșarea grevei liderii de sindicat au cerut creșteri imediate de salarii pentru toate cadrele didactice și personalul nedidactic.

UPDATE: Cei trei lideri importanți ai sindicatelor au anunțat în această seară că în principiu vor respinge oferta guvernului („primele semnale din teritoriu sunt negative”). Dar un răspuns concret va fi dat mâine, după ce vor fi strânse toate răspunsurile din teritoriu.

Citește și:

loading...

12 comentarii la „Guvernul le oferă profesorilor 1000 lei (iunie) și 1500 lei (octombrie)

  • Sa vedem acum daca mai au lideri de sindicat sau doar negociatori!!

    Răspunde
  • Daca banii din octombrie momentan ii ignoram, ca pana atunci cine stie ce idee le mai vine sau daca vor fi dati, si ii consideram pe astia 1000 lei, 1000 lei e suma pierduta cu saptamana de greva. Astia sunt sanatosi la cap?

    Răspunde
  • Eu nu înțeleg de ce Guvernul acorda doar profesorilor acești bani?! Ceilalți bugetari sunt mai prosti sau ce? Ar trebui sa de-a acești bani fiecărui bugetar. De ce sa primească doar profesorii. In administrație situația este la fel de grea. Poate și mai rău. Ar trebui sa intram și noi in grevă. Daca la profesori se poate la noi de ce nu se vrea?

    Răspunde
    • Ca voi deja aveti salarii mari pentru cat frecati menta. Ziceti merci ca sunteti tinuti acolo, ca lumea cam vrea sa va rareasca. Pile politice si plimbatori inutili de hartii

      Răspunde
    • In administratie? Adica la primarii? Si voua trebuie sa va dea, asa e. Dar sa va dea afara!
      Auzi la Tudorel, ca lui de ce nu-i da si le da doar profesorilor?
      Pai bai Tudorele, poate din cauza ca profesorii chiar muncesc (cu capul, da, e munca in ciuda a tot ce v-au invatat tovarasii ca munca e doar aia facuta cu carca) iar voi, astia din „administratie”, stati la cafele, povesti, Candy Crush si alte asemenea activitati?

      Daca tara asta era o tara, nu o gluma, in administratie ar fi lucrat cam 4200 de oameni la nivel national (100 pe judet, in medie) iar restul ar fi fost informatizat. Adica, sa priceapa tot omu’, in loc sa ma duc la „ghiseu” sa stau aplecat de mijloc pana are domnu’ Tudorel chef sa ma bage in seama rezolv orice problema de administratie on-line si cu asta basta.
      Eh, ce bine-ar mai fi asa!

      Profesorii au ajuns sa fie bataia de joc a acestei tari desi, fara profesori, majoritatea dintre noi ar ramane la stadiul de maimuta. Greva generala, tata, greva generala pana luati banii pe care ii meritati. Altfel sa stea clasa muncitoare (chiar si Tudorel desi e mult spus) acasa si sa-si educe copiii. Fiecare cum stie si cum poate daca profesorii nu-s buni.

      Ce zici, Tudorele? Te bagi?

      P.S. Municipiul Buzau arata si „se simte” asa cum arata si cum „se simte” tocmai „datorita” (e „din cauza”, de fapt) administratiei. Voi sa ne dati bani noua, bai, nu tot noi voua!

      Răspunde
    • Apropo, Tudore, tu nici nu stii sa scrii macar, ce salariu ai vrea sa ai? Cum ai trecut examenele la facultate agramat complet? Tu iti dai seama ca si un paznic de la firmele private, adus din varf de munte, stie sa scrie mai bine ca tine? Vrei marire de salariu in conditiile astea? Mai bine nu mai atrageti atentia asupra voastra, ca poate vine ideea cuiva sa va mai rareasca.

      Eu sustin mariri in educatie si pentru personalul auxiliar din sanatate, in niciun caz pentru pilosii din administratie.

      Răspunde
    • Pentru ca pe tine te a facut un profesor sa ajungi in administrație.Daca nu știai sa scrii și să citești te duceai la oi.Sunt părinte, am 2 copii la școală. Sustin această grevă. Guvernantii reduc taxele pt Omv si spun ca nu au bani pentru educație?Sa le fie rușine .Vor sa fim o țară de proști ca sa ne manipuleze cum vor.

      Răspunde
      • George, unde vezi ca stie sa scrie? Mie mi se pare ca nu prea stie, de asta nici nu inteleg pretentiile pentru un salariu mai mare pentru cineva care nu ar fi in stare macar sa trimita un e-mail fara sa se faca de ras. Dar Tereaca cenzureaza, pentru ca nu ii place sa se vada ce fel de persoane avem in administratie, agramate, dar cu pretentii de mariri salariale.

        Răspunde
  • Cât de jenant! Unde s-a ajuns cu acestă țară! Auzi…ca la copiii de grădiniță! Dacă ești cuminte îți dă mama o acadea!! Rușine!!

    Răspunde
  • Trebuie bani mai mulți pentru profesori!
    Nu se poate ca un profesor debutant să câștige cat un muncitor cu 8 clasa de la urbis!
    Vreți să avem viitor?vreți să avem copiii pregătiți?
    Atunci motivați profesorii!

    Răspunde
  • politicienii au aplicat integral doar pentru ei si magistrati prevederile legii salarizarii unitare (153/2017),pentru celalalte categorii profesionale ”nefiind surse de finantare)…….acum vor negociere……in perspectiva votarii unei noi legi a salarizarii.Curat murdar …..

    Răspunde
  • ,,,,,puteți vă rog să îl sunați pe primar, sa îi spuneți că îl rog, sa intervină la dl Ciolacu sa construiască la Buzău o fabrică de panouri solare ?
    ,,, mulțumesc!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.