Premise pentru o lucrare de calitate pe cel mai circulat drum județean


Se excavează până la 55 de centimetri.

Șoferii care trec în aceste zile pe cel mai circulat drum județean din Buzău (DJ203K) dinspre Potoceni (comuna Mărăcineni) înspre Mătești se miră când văd până la ce adâncime sapă excavatorul.

Premisele sunt bune, pare că se va face o lucrare de calitate – mai ales că investiția se va face cu fonduri europene (unde controalele sunt mai riguroase).

„Se va excava până la adâncimea de 55 de centimetri. Pentru ca strada să reziste ulterior la tonaje mai mari se vor așterne ulterior patru staturi diferite. Primul de 23 de centimetri-  balast cu emulsie, apoi 20 de centimetri piatră spartă, 8 centimetri primul strat de asfalt și 4 centimetri stratul de uzură” – a precizat ing. Cristi Roșu de la Oil Company Holding, firma din Slobozia care execută lucrarea.

Frontul de lucru deschis la Potoceni (se va freza până la Mătești) e al treilea după cele de la Beceni și V. Vodă.

Se va asfalta integral de la pod de la Mărăcineni până la Podul Muncii (hotar dintre Beceni și V. Vodă).

Pe întinderea comunei Mărăcineni se vor crea două benzi pe sens (una auto plus una pentru biciclete).

De notat că instituția care administrează drumurile județene – CJ Buzău – a accesat alte două proiecte prin care se va asfalta în anii următori înspre Sărulești – Bisoca (Poiana Mărului) și înspre V. Vodă – Lopătari (Plaiu Nucului).

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  La Buzău chiar dacă se dublează va fi bine față de Galați!  CLICK AICI   

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

2 comentarii la „Premise pentru o lucrare de calitate pe cel mai circulat drum județean

  • Cine va face controlul de calitate ? Citi ani de garantie ofera constructorul ? Intreb si eu ca tot omul.

    Răspunde
  • Si daca ai sti te-ai culca la loc. Tot ca omu. Bravo lor ca reusesc sa facă ceva. Spre deosebire de cei care asteapta o pleașcă sau se bucura ca mai fac vreo specula pe ici pe colo.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.