Se va extinde Parcul Tineretului. Iată unde!

Departamentul pentru fonduri europene din cadrul Primăriei Buzău va depune un nou proiect ce vizează de astă dată extinderea Parcului Tineretului.

„Aşa cum am mai spus, trendul este ca Uniunea Europeană să finanţeze mai puţin turnarea de asfalt, ci crearea de spaţii verzi, de relaxare pentru cetăţeni. Pe lângă proiectul de bază, privitor la centrul oraşului, care va deveni o zonă de relaxare ce va concura cu parcul Crâng, vom depune un proiect de mărire a suprafeţei Parcului Tineretului. Acesta va fi extins în zona fostei gropi de gunoi a oraşului. În acest fel, o zonă cu probleme va fi transformată într-un spaţiu ideal. E un proiect fezabil, de aproape 3 milioane de euro cu mari şanse de reuşită” a anunţat Luminiţa Colţeanu, şefa departamentului fonduri europene din cadrul Primăriei Buzău. 

Proiectul se va numi mai exact „Regenerare zonă urbană” şi va fi în principal o oază de verdeaţă. „Vor fi aici şi piste penrtru biciclete, alei, mobilier urban, dar doar pe 10% din suprafaţă. În rest, spaţiu verde” a completat Luminiţa Colţeanu. 

Tot în parcul Tineretului, în zona ştrandului, se are în vedere realizarea unui „Centru de Înot şi Recreere”. Mai exact este vorba de realizarea unui bazin acoperit, unde buzoienii să poată practica înotul inclusiv în afara sezonului estival. Acest proiect se va realiza din fondurile proprii ale primăriei.

Auraş Tereacă 

 

 

loading...

Un comentariu la „Se va extinde Parcul Tineretului. Iată unde!

  • Nu mai mancati kkt aiurea,puneti mana si faceti,fapte nu vb,ca d vb santem satui dar nimic nu sa vazut in urma voastra,ceausescu cand spunea ca va face,pai facea imediat,lavoi dureaza ani dupa c vb mult,prost si fara rost,faceti dracu mai repede,cat dureaza sa extindeti un parc.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.