CHIAR ACUM ESTE OPERAT LA INIMĂ! MULTĂ SĂNĂTATE, CĂTĂLIN CIGHIR! IATĂ ȘI POVESTEA!

UPDATE – ora 20.40

Soția mi-a transmis în urmă cu câteva minute că operația a reușit. Cătălin Cighir e bine și va intra în programul de recuperare.

Ora 15.30

L-am sunat în urmă cu câteva minute pentru a-l întreba ce se va întâmpla cu Centrul de Excelență.

Mi-a răspuns o voce caldă, de femeie. Am crezut că am greșit numărul. 

„Nu, sunt soția. Cu Cătălin nu veți putea vorbi câteva zile”. M-am gândit că e plecat din țară.

„Nu, e în sala de operație. Chiar acum este operat pe cord deschis”.

M-am bâlbăit, n-am știut ce să zic câteva secunde. De partea cealaltă, aceeași voce caldă, optimistă, a vorbit și pentru mine.

„E de la nouă dimineața în operație. N-a ieșit nici acum. Cam de la începutul anului a început să nu se mai simtă prea bine.

Respira greu, rămânea fără aer. În ultimele zile simptomele s-au agravat. Când l-a văzut doctorul Negoiță l-a trimis imediat la București pentru operație.

Are o malformație la inimă, lucrurile s-au complicat, sângele nu mai circulă cum trebuie. Eu sunt optimistă, medicina a avansat, va fi bine. Și el a fost optimist, tot timpul. Și în dimineața asta făcea șotiile lui obișnuite.

Abia când au venit să-l ia pentru operație a început să aibă și el emoții. Are 43 de ani, e foarte pătimaș în ceea ce face, se consumă mult. Normal că săraca inimă a lui a suferit. Ăsta e el, vrea să lase ceva în urma lui. 

Mii de meciuri, emoții, stres, enervare, bucurie. Nu cred că se va potoli nici după asta. Așa e el”, a încheiat soția.

Am felicitat-o pentru curaj și optimism, i-am spus că-i țin pumnii lui Cătălin și am rugat-o să-l întrebe imediat ce iese cum e cu Centrul de Excelență :).

După ce am încheiat conversația mi-am adus aminte de ultima întâlnire cu el. Ne-am găsit întâmplător chiar în curtea LPS. A abandonat ce avea de făcut, m-a luat de mână să-mi arate „că lasă ceva în urma lui”.

„Uite Auraș, asta e sala de sport a LPS. E fantastic, noi n-am avut niciodată așa ceva. Eram singurul liceu de sport din lume fără sală de sport”, mi-a spus.

A cerut cheile și mi-a prezentat incinta și acareturile. Apoi m-a dus la hotel. „Hotel ? Ce hotel în curtea unui liceu ?”, m-am mirat eu. Și da, într-adevăr, pe trei etaje se întinde un hotel. Mochetă pe jos, curățenie, camere mari, duș, TV, de toate. Nu doar pentru sportivi, pentru oricine, dar în principal elevi. Hotelul are și sală de mese, totul separat de internatul pentru elevi. „Hotelul ăsta o să facă beni pentru acest liceu. Toate astea s-au făcut în mandatul meu de director.

O să fac și teren de fotbal. Unde ? O să vezi, nu-ți spun că tu zici la tv și îmi dai planurile peste cap”.

Ne-am despărțit mândri amândoi. El că avea cu ce se lăuda în fața unui ziarist „cam aspru uneori”, cum îmi zicea, eu că sunt prieten cu un om care „lasă ceva în urma lui”.

Multă sănătate Cătălin, te așteptăm, avem încă multe lucruri importante de făcut. 

Auraș Tereacă