„Compensare la energie la toate locurile de consum. Nu doar unde sunt panourile”

Inițiativă a deputatului buzoian Gabriel Avrămescu alături de colegii parlamentari ai PNL.

Ca prosumatorii să beneficieze de compensare la energie la toate locurile de consum deținute și nu doar la locația unde sunt montate fotovoltaicele.

Inițiativa șefului PNL Buzău a fost salutată de buzoienii cu fotovoltaice, tot mai mulți, iar unii dintre ei i-au făcut și alte prouneri:

„Până la a putea sa transferăm sau să consumăm energia de la o locație la alta, haideți mai întâi să devenim prosumatori. Gândiți puțin prea departe…. Verificați mai întâi faptul că nu există contoare dublu sens și apoi veniți cu astfel de proiecte”.

„Sunt off grid din cauză că Electrica sau Primăria nu vrea sa extindă rețeaua. Să mă conectez la rețea mă costă cam cât aș monta înca 18 panouri. Putem spera într-o schimbare în această direcție ?”

loading...

3 comentarii la „„Compensare la energie la toate locurile de consum. Nu doar unde sunt panourile”

  • Evident că distribuitorii de curent electric vor boicota montarea de contoare cu dublu sens astfel încât să te lipsești să injectezi surplusul în rețea. Bașca, tarifele vor fi derizorii și nu vor acoperii în veci investiția.

    Răspunde
  • Tariful la ce?
    Acum se compenseaza 1:1.
    Bagi 10kw in retea, iei 10kw inapoi fara sa-i platesti.
    Intradevar DEER Buzau are 2 viteze, incet si deloc. Poate este si o practica acceptata tacit de institutiile statului. Stiu oameni care stau din Noiembrie 2021 si asteapta sa le fie emisa factura de curent, insa datorita faptului ca si-au schimbat tipul de abonament, DEER Buzau nu catadicseste sa faca modificarea in sistemul lor informatic si sa transmita informatia la Electrica Distributie.
    Tara lui Papura Voda…………

    Răspunde
  • Energia asta din panouri ar trebui compensata pe un sfert in cel mai bun caz, pentru ca e data in retea fix cand nu e nevoie si incarca si infrastructura aiurea. Fotovoltaicele ar trebui sa aiba aplicatii speciale si atat, o tara normala ar trebui sa se bazeze pe hidro si atomica, dar in occident si la noi corporatiile capuseaza si vand oamenilor energia la preturi mult peste costul de producere si sunt pusi sa isi produca si singuri, basca.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.