Iată ce spune șeful Poliției Locale despre sesizările cetățenilor la adresa unor agenți de pe buzoienii.ro

Adrian Teodorescu, șeful Poliției Locale Buzău, a luat act și a comentat reclamațiile cetățenilor de pe buzoienii.ro privitoare la activitatea unor subordonați din timpul serviciului.

„Sesizările pe care le-ați primit la redacție referitoare la unii dintre angajații Poliției Locale Buzău se confirmă în parte. Toate aceste reclamații sunt atent verificate de conducerea unității. Ele vor fi analizate în Comisia de Disciplină din cadrul Primăriei Buzău. În cazul în care vor fi relevate acțiuni neconforme se vor dispune măsuri în consecință. Consider că aceste sesizări au un rol pozitiv și ajută la profesionalizarea Poliției Locale Buzău”.


Precizări de la buzoienii.ro

Redactorul buzoienii.ro ține să precizeze că acest site nu și-a făcut o țintă din Poliția Locală.

Dar nici nu consideră că această instituție trebuie protejată, așa cum nu se întâmplă cu niciuna.

Sesizările și reclamațiile cetățenilor însoțite de fotografii/clipuri video și care prezintă fapte sau atitudini ce pot fi de interes public vor fi publicate și nu cenzurate așa cum și-ar dori unii.

Buzoienii.ro le mulțumește și îi felicită pe cetățenii urbei cu simț civic și care uneori se expun la anumite riscuri pentru a fotografia/filma aspecte neconforme.


Într-un articol publicat ieri, buzoienii.ro a difuzat imaginile primite de la doi cititori care prezintă două aspecte neconforme.

Citește și articolul: ULTIMA ORĂ: Accident mortal în stația Trafo de la Maxenu

În primul sunt reclamați doi polițiști locali care în timpul serviciului petrec într-o curte de pe strada Horticolei (vezi video mai jos).

În al doilea (vezi foto alăturat) se prezintă speța unei angajate care timp de o oră a stat într-un autoturism din vecinătatea stadionului de atletism și a butonat telefonul mobil.

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

2 comentarii la „Iată ce spune șeful Poliției Locale despre sesizările cetățenilor la adresa unor agenți de pe buzoienii.ro

  • Nu cred polițistul, indiferent de care e el, trebuie neaparat să umble în permanență. El comunică cu oamenii, are post fix sau face unele constatări la locuri pretabile faptelor nedorite. Ei mai fac o pândă……etc. Este ok pentru simpla lor prezență pe stradă. Este vorba de 8 – 12 ore care le stau la serviciu. Toți avem serviciu şi umblăm pe stradă si magazine în timpul liber. Să fim rezonabili şi obiectivi.

    Răspunde
  • ce mare lucru facea politistul ? statea de vorba acolo…… incredibil unde se poate ajunge cu rautatile intre oameni…..

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.