„Poliţiştii locali ar putea reveni la paza şcolilor!”. A spus Neder o prostie sau un adevăr ?

Deunăzi pe Şansa News se publica o declaraţie a viceprimarului Andrei Neder prin care acesta lăsa a se înţelege că în cadrul Primăriei Buzău se ia serios în calcul, dacă nu cumva chiar s-a decis, rezilierea contractelor cu firmele de pază de la grădiniţe, şcoli şi licee pentru a fi readuşi pe acele posturi cei 300 de poliţişti locali, trimişi de la începutul anului în patrulare pe străzi. 

Astăzi, în declaraţia dată presei după şedinţa de Consiliul Local, celălalt viceprimar a dat-o mai degrabă la întors:

„Nu s-a luat o astfel de decizie, e doar o ipoteză de lucru. E şi greu de luat o astfel de hotărâre, implică multe aspecte, în principal juridice şi economice. Mai îndreptăţit să vorbească despre acest lucru e domnul primar, pe el aţi putea să-l întrebaţi când se va întoarce. Ce pot să vă spun acum e că nu s-a luat o astfel de decizie, doar am vorbit cu domnul primar în fiecare zi”.

Neoficial, se pare că, mai debrabă, viceprimarul Andrei Neder a rostit, din motive necunoscute, o gogoaşă. Una care le-ar face rău agenţilor locali, pentru că le-ar da speranţe inutile.

În defavoarea poliţiştilor locali stă faptul că „firmele de pază costă primăria la jumătate”, după cum afirma recent primarul Toma, dar şi că  şcolile sunt cele care au organizat licitaţii şi au semnat contracte cu firmele de pază. 

De partea agenţilor locali cântăreşte argumentul că aceştia sunt în continuare angajaţii primăriei şi că oricum trebuie plătiţi. 

În plus, pentru aceştia nu s-a găsit încă o activitate cu adevărat utilă, iar patrularea pe care aceştia o fac pe străzi în timpul zilei e o soluţie de compromis. 

Auraş Tereacă

 

loading...

2 comentarii la „„Poliţiştii locali ar putea reveni la paza şcolilor!”. A spus Neder o prostie sau un adevăr ?

  • Nu prea s-a mişcat mai nimic până acum din cele promise,aşa că ne vine mai greu să credem că se va duce la îndeplinirea”planului” promis de domnul primar pentru buzoieni! Domnul primar ar trebui să creeze locuri de muncă şi să le mențină pe cele existente, nu să faciliteze îngroşarea rândurilor de şomeri,şi aşa destul de mulți!

    Răspunde
  • Reducerea șomajului se referă la crearea de noi locuri de muncă în mediul economic(producție și servicii) nu în Primărie!!! Dimpotrivă, în instituțiile bugetare, ca urmare a informatizării și creșterii gradului de (poli)calificare, personalul trebuie redus cu 50%, ca să scadă și birocrația. Așa că, polițiști locali profesioniști, cu pregătire, dotări și retribuire corespunzătoare, conform legii, nu pot fi mai mulți de 1 la mia de locuitori, deci vreo 120. În cadrul Poliției locale, sau în cadrul altei unități cu primăria acționar unic, poate funcționa Serviciul de pază și supraveghere școli, cu un număr rezonabil de personal ca să poată fi retribuiți decent. Deci, nu mai puneți 7-12 paznici la o unitate, iar în fapt acolo să funcționeze 4! Sunt grădinițe care au nevoie de 1 singur om. Sunt școli care au nevoie de maxim 4: 3×8 ore pe zi + 1 tură pană pentru liberele celorlalți. A ține 487 de polițiști locali cu toate drepturile, inclusiv norma de hrană, este o nebunie clientelară boșcodistă. Nici un oraș din țară nu are atâția, Constanța, Ploiești, Galați, Iași, Cluj, Timișoara, nu depășesc 200, iar Focșani, Oradea, Bacău, Slobozia, Arad, etc., au sub 100 !!! Se aude?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.