Specialitatea casei: Gloria joacă slab, dar câștigă pe final

Bravo, Gloria!

Asta trebuie spus, în mare, după un meci câștigat.

Pentru a doua oară în acest campionat, micuțul Cristi Dumitru a marcat cu capul în minutul 84 și a adus toate cele trei puncte pentru Gloria
Cristi Dumitru a reluat perfect, cu capul, din marginea careului mic la colțul lung. La fel marcase golul izbăvitor în prima etapă cu Tunari. Puștiul e buzoian, crescut de LPS Buzău

Dacă e să intrăm puțin în detalii, unii pot zice că suntem cârcotași, trebuie să spunem că Gloria a jucat destul de modest.

E deja specialitatea casei, putem spune, ca Gloria să joace destul de slab, dar să câștige.

Dar e bine, bravo, acum eram nemulțumiți dacă am fi jucat splendid și s-ar fi terminat egal.

De ce așa ?

Prima repriză a semănat cu un meci amical. Nu știm de ce, dar mijlocașii Gloriei în loc să paseze înainte, o făceau înapoi, spre poarta noastră! De verticalizare, deși sunt fotbaliști, unii dintre ei se pare că n-au auzit.

Prepeliță a schimbat la pauză doi dintre frânari:

1) Diego Izata: crețulinul are doar două viteze, încet și foarte încet, genul acela de om nevoiaș, care scapă autobuzul în stație fiind

2) bulgarul Georgiev: „tăietor de lemne” de meserie. Ce-o fi fost în capul lui Prepeliță de l-a titularizat, acasă cu o nou-promovată ?

Nici după pauză nu s-a schimbat mare lucru (au intrat alți doi melci, macedoneanul Angelov și croatul Trebotic).

Abia după ce pe gazon au pășit mânjii Cristi Dumitru și Dumitrache a crescut viteza și au apărut ocaziile. Bravo amândurora, bravo LPS Buzău – care i-a crescut pe amândoi (dacă va citi aceste rânduri, directorului Cighir îi va crește inima în el!).

Să nu uităm!

Gloria a câștigat azi (cu 1-0) și pentru că în prima repriză Geani Crețu a ratat o ocazie monumentală. Cu jumătate de poartă goală (făcuse și preluarea) mijlocașul dat afară de Dinamo săptămâna trecută a reușit să trimită pe lângă poartă. În construcția frumoasă a acestei faze (a oaspeților) apărătorii Gloriei Georgiev, Dobrosavlevici și Wiktorski s-au eliminat precum niște jaloane

Grație acestui succes, Gloria își consolidează poziția de play-off (cinci puncte avans față de locul 7).

Runda viitoare, Gloria joacă în deplasare cu liderul, Șelimbăr. Cu o victorie, buzoienii pot ajunge chiar pe locul 1! Succes!

Citește și:

loading...

2 comentarii la „Specialitatea casei: Gloria joacă slab, dar câștigă pe final

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.