Un nou proiect cu fonduri europene e gata la Buzău
Sunt imagini din această seară și de la stradă (Calea Eroilor) și din curtea interioară:
Primul Park and Ride din Buzău e gata, iar de câteva zile a fost aprins inclusiv iluminatul nocturn.
Obiectivul, realizat de firma Troia Construct pentru Primăria Buzău (fonduri europene), arată super și la interior:
În câteva zile, Troia Construct va invita reprezentanții Primăriei Buzău să preia obiectivul.
Rămâne de văzut ce autobuze vor avea aici stația terminus. Autobuzul 1, cel mai probabil, în discuție fiind și autobuzele rurale spre Stâlpu, Merei și Lipia.
Modelul Park and Ride (autogară + parcare) este un lucru comun în orașele civilizate din vestul Europei. Autoturismele, autobuzele și autocarele din exteriorul orașelor (cu lucrători în oraș ori cu turiști) parchează aici (tarife de parcare mai mici decât în oraș), drumul spre oraș fiind continuat cu transportul în comun ori bicicletele municipale.
Pe lângă decizia privind autobuzele ce vor gara aici, reprezentanții Primăriei Buzău trebuie să hotărască și poziția trecerii de pietoni dintre Kaufland Eroilor și Park and Ride.
Citește și:
Ia zi-ne cateva orase civilizate din Europa cu 90.000-110.000 de locuitori care au asemenea inutilitati.
5 orase, repet, cu 90.000-110.000 de locuitori din Europa care au cel putin o asemenea inutilitate. Nu zic de mai multe, cum se planifica la partid, doar cate una.
De ce 90.000-110.000 de locuitori? Pentru ca avem nevoie de o comparatie potrivita, e o prostie sa compari oraselul nostru cu Parisul ( 2.1 milioane), Berlinul ( 3.5 milioane), Madrid ( 6.7 milioane), Londra ( 9.6 milioane), Viena (2 milioane), etc.
Vall D-uixo (asta e destul de micut si tot are asa ceva si e al naibii de folositor pentru transportul in comun intre o gramada de localitati de genul, care si ele la randul lor au aproape toate un spatiu special unde trag autobuzele, ca sa nu aglomereze strazile), Castellon (cred ca are in jur de 500.000 de locuitori, deci clar mai mare, dar are asa ceva, pe post de autogara), nu mai zic de Valencia. Pe acestea le-am vazut eu anul trecut, dar cu siguranta sunt multe altele. Este elementar sa ai un spatiu special amenajat in exteriorul unei localitati, unde poti opri inainte de a intra in oras, cu optiuni. Este un exemplu de civilizatie, care daca este facut cu bani moca, in mare parte, nu vad de ce ar deranja pe cineva. Dar poate sunteti tipul de om care preferati sa moara si capra vecinului, doar pentru ca s-a imbolnavit a dumneavoastra.
Giuli, observ ca sunteti atotcunoscator si in plus va considerati superior celorlalti … nu ati inteles ce spune „Planeta Rosie Buzau” si in plus observ ca va place tipul de „bani moca” care pot fi folositi oricum …
Exemplu de civilizatie cu 16 locuri de parcare? Pai daca vin cativa oameni deja se umple si i se duce tot rostul, e o statie de autobuz glorificata.
Onorabile, intamplator cunosc zona Castellon – Villarreal – Valencia iar la Vall D’Uixo stiu ca exista o parcare polivalenta (trag acolo autobuze, autocaravane s.a.m.d) in zona stadionului de rugby dar de centru intermodal nu am auzit sa fie in zona aia.
Despre Castellon si Valencia nu stiu sa aiba asa ceva, stiu sigur ca au gara conectata cu metrou (la Valencia) si cu autobuze (evident) dar de genul asta de centru intermodal nu am auzit pe acolo. La autogara e normal sa fie locuri de parcare dar asta nu transforma autogara in centru intermodal bla bla. E doar autogara.
Poate au facut si spaniolii aia inspirati de conducerea noastra de aur rosu, cine stie.
Oricum, asa cum am spus si se vede treaba ca nu ati inteles, comparatia e relevanta doar cu orase cu 90.000 – 110.000 de locuitori. Valencia e de vreo 8 ori cat Buzaul iar Castellon de vreo 2 ori.
Si, sa nu uitam, cati maidanezi ati vazut prin orasele mentionate de dumneavoastra? Dar locuri de parcare aveau toti acolo? Cum spunea cineva aici, intr-un comentariu, civilizatie inseamna sa nu te c@c! unde mananci si sa ai satisfacute nevoile de baza, nu inutilitati facute pe bani multi doar pentru ca platesc „altii”. Sunt convins ca ai refuza sa-ti faci cotet de gaini in casa chiar daca as finanta eu lucrarea.
Redactia, haideti, tovarasi, mobilizarea, veniti cu exemplele alea din Europa. Sau ati renuntat la exemple dupa ce ati dat-o de gard cu „teoria Olanda”?
Vai ce investiție frumoasa și interesanta. De viitor.
Dacă nu ajunge aici cel puțin autobuzul 10, DEGEABA!
Imi place cum scrii articole, cu muuuulte culori, bold, highlight…. cam ca un elev de clasa 1 cand foloseste prima data un pc
Vor fi creeate câteva joburi de vis …
Decât câmpul ala jegos plin de praf și gropi mai bine acest nou terminal! Și dacă nu e folosit tot e mai bine pentru imaginea orașului!
Decât ceva util mai bine cea inutil, cu alte cuvinte…
Nu va mai faceți bine!
Daca europa occidentala a progresat treptat, Romania a fost obligata sa sara peste anumite etape deoarece a fost tinuta in loc o jumate de secol.
De aia acum anumite investitii par ridicole, pentru ca daca Paris, Viena sau Berlin ar face-o ar fi normalitate.
Dar nu putem sa staruim mult la
probleme mici ca pierdem contactul cu plutonul fruntas.
Acum 20 de ani cand la Cluj se puneau bazele metroului era ridicol. Buzoienii contestatari care doresc parcari radeau ca curcile la gard cand auzeau ce isi doresc edilii clujeni. Uite ca incet incet Clujul e aproape de metrou iar buzoienii care vor parcari abia s-au dat jos din maxitaxi. Dar tot cu ranjetul pe fata si cu gingiile rosii de la seminte.
Asta nu inteleg nici acum buzoienii contestatari de orice. Ei cred ca avand parcari vin 20-30 de ani de realizari extraordinare. Atat pot ei sa se duca cu imaginatia.
Hai sa eliminam rampele de handicap. Ca la cate persoane cu dizabilități avem nu ne trebuie. Si facem o parcare in locul lor, ca si asa nu avem.
Pai tie parcarile alea in camp ti se par a fi metrou? Tu compari niste gauri de bani si loc de job pentru rudele din urbis cu o retea de metrou? Esti ok?
Tocmai ce spuneam ca e greu sa iti imaginezi peste 20 de ani, esti exemplul concret.
Cam ce ai fi vrut sa se faca acolo? Lasa-ma sa ghicesc, esti din cei care doreau o fabrica ceva acolo, sa facem si noi un surub pentru export.
Sau un spital, scoala sau ce? Aaaa, cunosc, un centru emerit de cercetare si inovatie, sa satisfaca orice buzoian de pe unirii sud care arunca resturile alimentare direct prin balconul rezultat in urma casatoriei dintre bucatarie, sufragerie si balcon ca a vrut aupanspeis. Bineinteles, ocolind chilotii lasati la uscat in afara sa ii ia vantul.
Decat nimic, mai bine asa, dar nu ma astept la vreo dovada de inteligenta din partea nimanui, am renuntat de mult la asta.
Ai și tu dreptate !
Decât nimic, mai bine sa se facă detoate, in toate direcțiile, prost, anapoda, irevocabil mai puțin funcționale decât au fost mai înainte, fara pic de viziune, complet detașate de nevoile particulare ale cetățenilor Buzăului (nu ai Amsterdamului, Strasbourgului, etc) și al anilor in care trăim, s.a.m.d., urmând apoi sa se taie asfaltul de 3 ori că tot uita cate unii sa mai bage cate un cablu ori nu le iese terasamentul din prima, că, deh, terasamentele, se știe, se fac la ghici, daca ies, bine, daca nu, aplicam regula lozului in plic – mai incercam o data, dar, hei, nu e panica, oricum după aceea asfaltul se dilata și revine singur la loc !
Nevoile de peste 20 de ani zici ?!
Dar tu le știi ?!
Ești conștient că peste 20 de ani deja absolut oricine a putut să plece din acest oraș, a făcut-o deja, mulți dintre cei bătrâni nu vor mai fi, iar cei care vor mai rămâne, probabil vor practica agricultura de subzistență sub oblăduirea administrație comunale, intru reiterarea anilor 1947 – 1965, că micii întreprinzători, descurajați fara mila (ca sa ma exprim extrem de elegant) vor fi dat demult faliment, oricum activitățile lor nu contează în opinia administrației, prin judetul Buzău contand doar activitățile „oamenilor de afaceri de succes” cu contracte cu statul și neapărat pe milioane de Euro.
PS: încurajezi, cumva, mașinile electrice, fie ele pe curent sau nu ?!
Daca Da, sper c-o faci în cunoștință de cauză și ești doar ipocrit, nu din neștiință că ar fi chiar mai grav…
Când ti-ai ales numele de mașină electrica pe curent te-ai gândit la vibrator,nu?Ca pari ca ai obiceiuri de vibrator sau dildo.
Nu l-am ales eu, așa mi l-au dat cei de la înmatriculări. Numerele pe care le-am vrut eu erau toate luate.
Prietene, asta cu parcarea e o minciuna rostogolita la greu. In orasele vestice inca se fac parcari, inclusiv in centru. Compara strazile din Vest cu strazile de la noi, la noi daca dai cu var pe asfalt te lauzi ca ai facut locuri de parcare…
În concluzie cu bani europeni s-a amenajat o autogara pentru Transbus. Mai bine ar muta și autogara de la Piața Săraca tot acolo ca să pară că se face ceva și pentru privați.
Un loc plin de noroaie și câini transformat într-o autogara ridicată la rangul de centru multimodal. Nu văd nimic rău în asta. Însă modul în care este prezentată e într-adevăr foarte amuzant.
Sau ar fi putut face poligonul auto la „standarde europene” si uite-asa se crea ceva util (si) pentru buzoieni. Adica aia care au si platit, de altfel.
Transbus, daca vrea, sa isi faca pe bani proprii (care, de altfel, sunt tot ai nostri, societatea fiind o mare capusa) autogarile de care are nevoie.
Discutia nu este despre a face/ a nu face, discutia este despre a face ceva util/ a face doar ca sa fie bifat ceva dar fara utilitate evidenta/generala. Divagand putin, cel mai elocvent exemplu este cel al statiilor de incarcare pentru cele 233 de masini electrice din Buzau. Ideea nu e ca nu sunt bune acele statii, ele sunt bune dar nu pentru Buzau, momentan. Si urmatorii 15 ani cel putin, probabil.
Care poate sa priceapa, pricepe. Ceilalti sunt mari aparatori ai ctitorului neinteles. Atat de neinteles incat nici el insusi nu se intelege, de multe ori.
Ești fost “ patron de maxi-taxi? In toată lumea mijloace de transport aparțin de primărie sau guvern! Și primesc subvenție! In Africa sunt numai maxi-taxi! Sau lumea a patra in general! Nu o sa va permitem sa ne întoarceți in “ Congo”!
Da, in toata lumea comunista.
In capitalism transportul in comun tine 100% de firme private.
Iar Statul, in cazuri speciale, subventioneaza transportul pentru cei ce au intr-adevar nevoie.
Trezirea, oaie rosie, comunismul vostru mult-iubit e in moarte clinica pe planeta, doar aici mai agonizati cativa speriati de viata.
Ba nobody mergi la Gheraseni la tine și fa-ți firma de transport sa cari găinile pe uliță! Se vede ca ești retard dacă tu crezi ca transportul public in occident e privat! Numai in mintea voastră de doua clase exista așa ceva! Ja la c……! Ești atât de deștept ca tu confunzi firma de transport cu persoanele “ neajutorate”!
Totul normal, primarul înjurat … Huo Toma , șamd . Însă am speranța , deoarece, pe lângă grupusculul gălăgios și contestatar , mai sunt și comentatori echilibrați și pozitivi cu privire la evoluția acestui oraș . Forța Toma.
Grupuscul?
Tovarase, mai paraseste grupul de pensionari rosii in care te invarti, iesi pe strada „la firul ierbii” si vei fi uimit sa afli parerea reala a cetatenilor Buzaului.
#oaierosie
Deegeaba își dau cu părerea daca toți acei cetățeni, adică 2/3 din buzoienii cu drept de vot nu ies la vot…
O sa vezi la alegeri! Toma o sa câștige cu 70% iar voi marele GRUP o sa continuați sa va jeliti ! Noroc cu pensionarii” roșii” ca altfel va mâncați între voi și trăiați ca in Congo! “ Occidentalilor”!
De ce, aia din Occident care nu au pensionari „roșii” s-au mâncat între ei și au ajuns ca în Congo ?!
Paradoxul e că țările de teapa Congo, inclusiv Congo însuși, sunt taman țările trimise și ținute în evul mediu de către diferite entități „roșii”, cu deceniile !
Noroc că peste maxim 20 – 30 de ani exista certitudinea matematica a faptului că vom scapa definitiv de voi, de cei antrenați de către „roșii” exclusiv sa fure, sa insele, sa minta, sa decline responsabilitatea, etc, exclusiv chestiuni negative de moralitate.
Da tu ești occidental bai flacaneata? Sau iobag ! Poate șerb! Când o sa treci de la găina in balcon și porcul in fundul Curții abia atunci o sa fii un sfert de occidental! Abia aștept sa va “rupem dinții veninoși” la alegeri! Occidentalilor!
Surse de incredere spun ca sunt tiobag, nu doar iobag.
Voi, comunistii, sunteti nu doar lipsiti de posibilitati intelectuale dar, in directa proportie, plini de ura fata de cei care sunt in stare sa faca orice.
Pentru ca voua va place sa primiti de la Stat in timp ce pupati fesierii tatucilor care va dau.
Va dau de toate.
Si tare va mai place.
Știu ca e greu sa recunoști cine esti! Cât despre tiobag poți sa încerci in your dog stinky ass ugly fagot !
Alooo, aia cu găina pe balcon și porcul in debara sunteți taman voi, ăștia de-o sa câștigați iar peste 70% la alegeri !
Și faceți asta sub îndemnul și binecuvântarea celui care iese, pentru voi, cu peste 70% din voturi !
Tu nu citești toate articolele de pe acest blog ?!
@Anonim, „Nu te certa niciodata cu un prost, că te aduce la nivelul lui și te bate cu experiența !”.
Ba wenker, prosti sunt aia care va lasă sa respirați! In alte vremuri nici la spălat vase nu erați buni!
În alte vremuri erai la borcan cu oțet,murături neputincioasa ce ești.Stai di latri ,impotentei.
Ba analfabetule ass cleaner in Italy!
Eu am plecat de foarte mult timp din Buzau in strainatate dar tot acasa ma voi intoarce, e foarte scumpa viata in Vest.
Felicitări! Ești printre puținii români onești care au experimentat traiul în occidentul colectiv. Când te vei întoarce în Buzău trebuie neapărat să-ți fac cinste cu o bere sau cu ce băutură preferi. Anunță aici că ai sosit și găsim o modalitate să ne întâlnim.
Pe bune ?!
Cred că sunteți plecat de foaaaaarte mult timp în străinătate.
Spre binele dvs, sa fiti pregătit moral sa va coste viața în România mai mult decât în străinătate. In urma cu 3 ani, când am revenit la randul meu, am descoperit cu stupoare că mă costa viața mai mult în Buzău decât în Augsburg.
Salvarea este, însă, că dacă ești om serios și bun cunoscător al unei meserii, poți câștiga mai mulți bani în Buzău decât ca angajat, în străinătate.
Și de ce stai acolo „de foarte multă vreme”…?
Îmi place că mulți dintre cei plecați de multă vreme îi criticați pe cei rămași acasă dacă au alte păreri decât cele pe care le aveți voi. Voi știți mai bine…
Un nou proiect, un nou eșec. Bani atrași de la UE, fără utilitate publică. Doar k să fie atrași