Veste bună pentru copiii Buzăului. De astăzi este voie! Primarul Toma s-a ținut de promisiune!

Este o veste bună pentru copii, elevi, dar și pentru părinți sau alte rude mai mari.

Astăzi s-a aprobat în Consiliul Local redeschiderea curților și a terenurilor de sport ale școlilor și liceelor din municipiul Buzău.

După mulți ani în care, pe seară și în week-end, se pusese lacătul peste porțile școlilor, copiii din cartier se vor putea juca din nou în curțile unităților de învățământ.

Zgripțuroaicele de directoare care deciseseră închiderea porților, ca să nu aibă ele probleme, au fost, în sfârșit, puse la punct de primarul Toma, care a întocmit noul regulament, și de consilierii locali care l-au votat în unanimitate.

Copiii din cartier, prietenii ori rudele lor, se vor putea juca din nou în curțile școlilor. Directorii, administratorii, profesorii sau oricine altcineva se va opune vor fi amendați de Poliția Locală!

Probabil că va dura ceva până când copiii vor avea din  nou curaj să intre în weekend în curtea școlilor și liceelor după ce ani la rând au fost alungați.

Un merit deosebit în schimbarea paradigmei, îl are primarul Toma. I-a luat mai bine de un an să-și ducă la îndeplinire promisiunea din campania electorală, dar până la urmă a reușit.

Măsura va avea efecte benefice asupra sănătății fizice și psihice a copiilor, dar și a sportului de performanță din România, prăbușit inclusiv din cauza închiderii terenurilor de sport ale școlilor.

La Buzău s-a mai pus această problemă pe tapet în urmă cu câțiva ani, dar șeful orașului de atunci, C-tin Boșcodeală, s-a opus. I-au ținut isonul Geta Burducea, șefa de la inspectorat, și câteva directoare care au preferau să pună lacătul decât să-l pună pe administrator să sudeze poarta de fotbal ori să repare gardul împrejmuitor.


Și în ședința CLM de astăzi a existat un Gică Contra:

„Cine răspunde dacă se va produce vreun accident pe terenul de sport ? Ce abilități în acordarea primului ajutor are supraveghetorul care poate fi omul de la pază, tâmplarul sau fochistul ? Știe el să folosească trusa de prima ajutor ? Ce dovadă avem că însoțitorul este rudă cu copilul care vine pe teren”, s-a plâns C-tin Ionescu.

Acesta a fost însă combătut de asistență:

„Domnul Ionescu, pesemne că n-a fost și el copil, nu s-a jucat în curtea școlii, s-a născut direct adult” – primar C-tin Toma


„Am vizitat multe școli din străinătate. Copiii intrau să se joace în curtea școlii când voiau fără să fie niciun paznic” – Laurențiu Țepeluș, consilier PSD și dir. adj. Colegiul Hasdeu.


„Cine răspunde ? Dar de ce trebuie să răspundă cineva ? Și noi când eram mici, înainte de 89, ne jucam în curtea școlii. Uneori ne mai și loveam. Dar ce răspundea cineva ? Și am crescut mai sănătoși decât copii de acum. Și acum, dacă se lovește vreunul răspunde el” – Silviu Roșioru.


„Domnule Ionescu, ce ziceți dvs. e precum în povestea cu drobul de sare” – Adrian Teodorescu, șef Poliția Locală

Până la urmă inclusiv C-tin Ionescu a fost convins și a votat proiectul, găsind că „sunt câteva lucruri nelămurite, dar în mare proiectul e unul bun și util”.

Citește și articolul: Ultima oră! Bătrân accidentat de un excavator lângă Poșta din Micro V

Iată mai jos proiectul în formă completă (click pe săgeată pentru a trece la pagina următoare):

PROIECT DE HOTARARE NR. acces terenuri de sport scoli

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca 44.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.