A mers personal la Tribunal și a convins judecătorul să schimbe sentința

Succes la Tribunalul Buzău al primarului C-tin Toma.

Acesta a ținut să meargă personal și să-i vorbească judecătorului în apelul pentru ridicarea cazanului de 10 Gcal ce aparține Primăriei, dar care e sechestrat în curtea firmei Ecogen.

Toma a avut succes întrucât judecătorul de la Tribunal a întors decizia de pe fond, de la Judecătoria Buzău.

„Admite apelul. Schimbă sentinţa apelată în sensul că admite cererea de ordonanţă preşedinţială şi dispune în mod provizoriu obligarea intimatei pârâte SC Ecogen Energy SA să asigure apelantelor reclamante Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Buzău şi Regia Autonomă Municipală „RAM” Buzău accesul, fără somaţie şi fără trecerea unui termen, pe terenul proprietatea intimatei pârâte SC Ecogen Energy SA din mun. Buzău, Aleea Industriei nr. 7, jud. Buzău, în vederea demontării şi ridicării cazanului de apă fierbinte (CAF) de 10 Gcal/h. Provizorie şi executorie. Definitivă” 

Aceasta înseamnă că de azi muncitorii de la RAM pot intra în curtea Ecogen și demonta cazanul de apă fierbinte.

O lovitură cruntă pe care municipalitatea o dă Ecogen – „o căpușă după cum a numit-o Toma” – și care pune RAM Buzău în posibilitatea de a da singură căldură buzoienilor la iarnă. Urmează punerea în funcțiune a cazanului la o centrală termică din Dorobanți și legarea în rețea a celorlalte cazane pe care RAM le mai are prin oraș – Micro XIV și Micro III.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

8 comentarii la „A mers personal la Tribunal și a convins judecătorul să schimbe sentința

  • Pe mine ma intereseaza COSTURILE,cat va costa orasul toata aceasta lucrare de demontare,mutare ,reamenajare .De asemenea ma intereseaza ce suma va platii orasul catre Ecogen pt scoaterea acestui cazan din sistemul in care era parte a unui proiect aprobat de ANRE. De asemenea ce se va intampla daca LA FOND Ecogen va castiga si va fi nevoie de revenirea la situatia initiala ? Pt ca FONDUL urmeaza sa se judece,va dura si Ordonanta a incercat sa evite lipsirea populatiei de caldura in iarna ce vine. Intreb asa ca unul ce nu se pricepe,cat va costa gcal pt cei legati la acest cazan ? Va fii subventionata ? Daca da ,de ce s-a facut mutarea ? Avand in vedere ca in cartierul Dorobanti sunt foarte multi debransati,cine v-a suporta REDIMENSIONAREA INSTALATIILOR de transport la PT si de la PT spre abonati,precum si cele interioare ? Poti obtine aceste raspunsuri Dl Tereaca ?

    Răspunde
    • Pt. dl Cretu. Cel mai important lucru e ca in acest moment Ecogen nu mai e in stare sa furnizeze agent termic pt calorifere – pt ca nu a platit facturile restante de 10 milioane la gaze. Iar Primăria și RAM reusesc în acest fel să livreze agent termic la iarna. De platit catre Ecogen, Primaria nu are de ce s-o facă pt ca e cazanul ei și nu exista niciun contract de închiriere. Pur si simplu cazanul ramasese acolo. De costat va costa doar sa se traga gaze pt alimentarea CAF-ului, restul lucrării făcându-l angajații RAM. Referitor la subventionarea gigacaloriei Primaria Buzau pare să n-o mai facă. Nu s-au prevazut bani în buget.

      Răspunde
  • ,,capusa,, a fost si Tescaru si acum avem 2 capusoi !!! asa tara,asa popor,asa primar !!!

    Răspunde
  • Justice , se vede de la o posta ca esti PROST , ce treaba are Tescaru , RAM s- a separat din 2008 , dar tu cred ca ai fost criogenat pana acum , R.I.P. ” Justice „

    Răspunde
  • Nu vreau blablauri,intrebarile erau concrete. Cazanul era intr-un proiect ,intr-un sistem cu aprobarea Proprietarilor,este un proces al carui verdict va costa Primaria INDIFERNT care va fii acesta. Siu ca poti sa fii ziarist.

    Răspunde
  • Ba Ionel ,eu sugeram discutii cu oameni de pe aici nu cu dobitoci veniti din ,,saracia spirituala ,, de unde ai aparut tu …

    Răspunde
  • Justice , sugerai degeaba ,tot prost esti cu bogatia ta spirituala cu tot ! totusi care e legatura cu tescaru ? ca nu prea inteleg in saracia mea spirituala !

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.