„Au sală de așteptare, dar n-am fost lăsați înăuntru”
Imaginile sunt din această dimineață, ora 07.30, de la Bazar, în fața noului sediu „de la buletine”.
Programul cu publicul începe la ora 08.00, dar oamenii obișnuiesc să vină mai devreme. Iar azi s-a întâmplat să plouă:
„Unii oameni au umbrele, alții nu. Stăm aici, la coadă la buletine, de de la ora șapte, unii și mai devreme. Există înăuntru sală de așteptare, dar doamna de la pază nu ne lasă, zice că programul începe la opt. Faceți știre, vă rugăm, să afle și domnul primar de treaba asta”, ne-au rugat oamenii aflați la coadă.
Viceprimar Ionuț Apostu: „Vom căuta o soluție”
Ionuț Apostu, viceprimar: „Toți cei prezenți aveau programări de la ora 8.00 sau mai târziu. La 7.45 solicitanții au fost primiți în sala de așteptare. Unii au venit de la ora 5.00. Nu este vina autorităților pentru asta, în condițiile în care erau programați după ora 8.00, sediul era închis, iar funcționarii vin la serviciu la ora 8.00, conform programului.Vom încerca să găsim o soluție să fie lăsați în sediu mai devreme în prezența unui polițist local.
În privința fostului sediu de la mall, acolo Primăria plătea o chirie consistentă, iar aici am amenajat un spațiu modern în clădirea noastră, nu mai suntem obligați să plătim chirie!”
Asta e sala de așteptare unde oamenii de la coadă ar fi vrut să intre (imagini de săptămâna trecută de la inaugurare), numai că programul începe la ora opt:
„Evidența persoanelor” s-a mutat săptămâna trecută de la Galleria Mall în noul sediu de la Bazar.
Citește și:
Mai e mult pina departe pentru ambele parti …