Gagu: „Am de ce fi să fiu mândru. Singurele macarale din Buzău sunt ale mele. În urma mea va rămâne un cartier superb”

Motive de satisfacție pentru industriașul buzoian Ionel Gagu. Ideea de a investi într-un nou cartier al Buzăului s-a dovedit a fi câștigătoare.

„Am construit până acum 450 de apartamente! Pe marea lor majoritate le-am vândut deja. Nu-mi fac  probleme, se vor vinde toate. Să veniți și să vedeți cum arată pe interior un astfel de bloc și un apartament. Cei care le-au cumpărat au făcut o afacere bună, sunt foarte mulțumiți. Mulțumit sunt și eu, și muncitorii de la Concas pentru că au unde lucra. O spun acum în premieră suntem aproape de finalizarea planurilor pentru construirea unui bloc cu 8 etaje. Va fi perla coroanei. Îl ridicăm, dacă știti dvs., acolo unde a intrat un domn cu mașina în gard, imediat după sensul giratoriu. Uitându-mă în jur, pot spune că am făcut și eu ceva pentru acest oraș. Rămâne ceva în urma mea, chiar dacă unii mă vorbesc de rău.

Singurele macarale din acest oraș sunt ale firmei mele. Și nu stau degeaba, lucrează. Sunt oameni importanti din orașele din Moldova care au trecut pe aici și au rămas impresionați de ce s-a realizat în acest cartier. M-au invitat și la Bacău și la Piatra Neamț, să fac și acolo”, a spus cu satisfacție directorul general al Concas SA.

Gagu a precizat că o bună parte din cei care cumpără apartamentele din cartierul Orizont sunt buzoieni plecați la muncă în străinătate. Până se întorc în țară, le închiriază. În acest fel, fie reduc din investiție, fie reușesc să plătească ratele, în caz  că au făcut împrumut. 

loading...

8 comentarii la „Gagu: „Am de ce fi să fiu mândru. Singurele macarale din Buzău sunt ale mele. În urma mea va rămâne un cartier superb”

  • Gagu a fost si va ramane un mare profitor si laudaros!De ce nu spune despre problemele pe care le au proprietarii de acolo cu geamurile termopan, cu mucegaiul din locuinte si cu lipsa locurilor de parcare ?
    Ii este teama ca nu mai vin sa-i cumpere „buzoienii plecati in strainatate ” si fetele cu meseria cea mai veche din lume….

    Răspunde
  • Si cu utilitățile aduse de Primărie până acolo,cum rămâne? Plătesc alții ca sa faca profit unul.
    Poate verifica cineva cele trei hotarari de CLM,doua cu respingere și a treia cu aprobare pentru o cheltuială uriasa cu utilitățile.
    Si zgomotele care sa aud de la un vecin la altul, pereți de mucava,cum rămâne?

    Răspunde
  • Chiar vorbiti in necunostinta de cauza.Nu sunt probleme cu apartamentele si da este si va deveni un cartier superb!Vulpea cand n ajunge la struguri…vorbiti sa n adormiti

    Răspunde
  • Aveti mare grija sa asigurati locuri de parcare ,macar cate unul pentru fiecare apartament,nu mai spun ca aproape majoritatea au cate doua sau chiar trei masini .

    Răspunde
  • Construit inclusiv pe banii mei,ai tai, si al altor buzoieni. Nu mai vorbim de zecile de firme de servicii conexe si de meseriasi tepuiti de firma astuia. Mi-e scarba! Oare cand o sa ajunga alaturi de bosco? El si toata gasca?

    Răspunde
  • blocurile de langa aqua max au avut ceva probleme. a invatat din ele si pe cele noi (verzi) le-a facut cu simt de raspundere. punct.
    in rest, cei care nu ajung la struguri tipa pe aici ca sunt acri. le dorim multa sanatate ! stati in cutiile lui Ceausescu, este muuullttt mai bineee.

    Răspunde
  • Blocurile verzi, facute recent sunt mult superior si calitativ decat primele construite de dl gagu. Speram ca in curand sa se termine santierul, poate asa se reduce praful si asteptam asfaltarea in fata blocurilor verzi si locuri de parcare suficiente(este o problema)

    Răspunde
  • Blocurile de langa Aqua max au probleme grave cu termopanele, sunt de proasta calitate nu se inchid , se deformeaza de la soare , sticla proasta fac condens, nu au termoizolatia facuta bine.
    Cine are masina o face praf din cauza limitatoare de viteza turnate din ciment, plus ca nu sunt locuri de parcare pentru toata lumea.
    Presiune la apa nu mai spun , nu este mai ales la sfarsitul saptamanii.
    Vorbiti cu locatari si vor comfirma toti acelasi lucru.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.