I-au murit amândoi copiii. În plus, l-a mai lovit și un tir. A intrat în greva foamei

E unul dintre cei mai loviți de soartă buzoieni.

I-au murit amândoi copiii, băiat și fată.

„Băiețelul a murit în brațele mele la trei luni și trei săptămâni. Bronhopneumonie. A fost în spital, mi l-au dat acasă că e bine, l-a consultat apoi și medicul de familie, iar după trei zile mi-a murit în brațe pe stradă. Fugeam cu el în brațe. În față la Direcția Silvică l-am simțit când s-a dus”, povestește omul, Marius Radu pe nume.

Bărbatul poate fi văzut acum pe Bd. Bălcescu, vizavi de clubul Tess, la intrarea în sediul Parchetului

Fata era cea mai bună în clasa a opta la Școala nr. 15. Se pregătea de evaluarea națională când a murit.

„Eram foarte săraci, abia aveam ce mânca. Eu nu aveam serviciu, după ce dăduse tirul peste mine. Și soția era suferindă, nici ea nu lucra. Fata, Diana , fusese la țară, ne ajuta soacra să supraviețuim. Seara aproape de miezul nopții am remarcat la un moment dat ca nu mai iese din baie. După ce am ciocănit de mai multe ori la ușă, am intrat. Era căzută pe jos. Capul părea să nu-l mai simtă. Am sunat la 112, a venit salvarea, a ajuns la spital în jur de 12 noaptea. I s-a făcut tomograf, accident vascular cerebral. Dna Mazdrag l-a chemat de acasă pe domnul Zoican. Omul a făcut tot ce s-a putut. A solicitat și elicopter, dar s-a motivat că nu zboară noaptea pentru că nu are un loc betonat și luminat unde să aterizeze. Zoican a chemat de urgență o ambulanță de la București. Din păcate, timpul a trecut, când s-a ajuns la București, la șase fără ceva era prea târziu pentru operație. După trei zile, Diana a murit la terapie intensivă. Am stat trei zile în curtea spitalului, n-am mâncat și n-am dormit. Când m-a sunat o asistentă de acolo să-mi spună că a murit am căzut pe scări”, povestește omul cu lacrimi în ochi.

Acum, omul spune că a intrat în greva foamei.

„De ieri dimineață nu mai mănânc nimic. Doar beau apă. Protestul meu n-are legătură cu copiii care mi-au murit. Deși, în cazul Dianei, nu sunt convins că s-a făcut totul, știu cazuri în care elicopterul a zburat și pe timp de noapte, iar pacienți cu AVC au fost salvați. Protestul de acum are legătură cu accidentul. Un tir scăpat de sub control după o ploaie torențială, probabil acvaplanare, m-a lovit cu remorca. Am avut și am probleme la umăr și genunchi, mi-a fost ruptă o coastă. Din cauza asta nu mai pot munci, dar nici nu pot ieși la pensie, am doar 50 de ani. Protestul meu se îndreaptă împotriva ortopedului Japie, chirurgului Ungureanu și, parțial, doamnei Dragu de la Medicină Legală. Eu aveam o coastă ruptă, plămânul afectat, dar ei n-au văzut. Abia medicii de la București au constatat. Prin protestul meu cer ca acești medici de la Buzău, care au greșit, să fie sancționați. Nu fac asta pentru mine, eu poate nu mai am mult de trăit, ci pentru ăștia tineri, să nu pățească și ei la fel”.

Omul a venit cu vrafuri de documente de la cele trei necazuri avute în timpul vieții. Cât a fost bun de muncă, înainte de a fi izbit de tir cu șase ani în urmă, a lucrat la forjă la Metalurgica

Medicii, contactați de reporterul buzoienii.ro, privesc situația bărbatului cu compasiune, dar și cu o mică nuanță de reproș:

„Îi înțelegem situația dificilă. Doamne ferește să treci prin asemenea necazuri cu copiii. Din păcate, durerea prin care a trecut și prin care încă trece i-a afectat puțin judecata și are acum solicitări aberante. Caută vinovați acolo unde nu-s. NU e la prima grevă a foamei, a mai făcut una pe treptele spitalului. E păcat acum să încerce a profita de moartea celor doi copii și de celălalt necaz pe care l-a avut, cu accidentul, pentru a forța obținerea unor sume de bani”.

Bărbatul e monitorizat de la distanță de doi jandarmi, iar dacă starea sa medicală se va înrăutăți va fi chemată ambulanța pentru a fi transportat la UPU.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

7 comentarii la „I-au murit amândoi copiii. În plus, l-a mai lovit și un tir. A intrat în greva foamei

  • O victima a sistemului nenorocit din Romania.
    Altii isi angajează copiii fictiv la Tarom sau prin companii de stat, iau sute de milioane pe luna si nu trec pe la servici….

    Răspunde
  • Mocanu si-a apropiat X mii de euro cu Maternitatea noua si e bine mersi in Vacante in Grecia sau Franta…. la fel.si Boscodeala
    Pe astia nu mai ii deranjeaza nimeni

    Răspunde
  • Numai în România nu există doctori vinovați. În Germania exista. În Anglia. În Norvegia. Numai la noi în jegul ăsta de sistem de sănătate totul e perfect. Sa îl ajute Dumnezeu ca e un om foarte încercat.

    Răspunde
  • In Anglia doctorii sunt la fel sau mai varza decat cei de la Buzau. Cei buni sunt la Bucuresti.

    Răspunde
  • Nu avem un sistem de sanatate performant in Romania? Cum putem spune asa ceva cand personalului medical le-au crescut salariile (ca sa nu mai vorbim de spagi!) pana la cer.Dar,pe astia nu ii satura nimeni! Ei se cred Dumnezei si omoara oamenii in spitale! Nu avem justitie in Romania?Cum sa spui asa ceva cand oameni nevinovati sunt abuzati,torturati si ucisi in puscarii fiindca au ‘furat’ de foame o paine,un baton de salam,o gaina,niste legume de pe camp?Astia sunt ‘cremenalii’ care au ruinat tara si economia,au devalizat bancile,au facut ‘afaceri’ cu statul de unde au furat miliarde,au vandut o tara,etc? Astia sunt doar niste ‘mielusei’ puri si curati ca fecioara Maria,niste ‘nevinovati’ pe care sa nu ii atingi nici cu o floare. Cine sa ii judece si sa ii pedepseasca pe astia? Niste infumurati cu salarii si pensii astronomice platite din munca si sudoarea fraierilor si care isi zic ‘judecatori,procurori,avocati,etc’ Si astia ar trebui ‘mangaiati’ nitel. Iar amaratii si fraierii trebuie sa rabde si sa indure,sa faca greva foamei,sa se arunce in fata trenului pentru a scapa de suferinte si umilinte,batjocura,…..Pana cand? Cat ii mai rabdam? PS – Auras,sper ca nu vei cenzura,fiindca ADEVARURILE nu pot fi ascunse,pitite,ocolite sau nebagate si neluate in seama.

    Răspunde
  • Incredibil cat ghinion poate avea omul asta…
    Are dreptate ca medicii sunt superficiali si ca pentru unii se poate pentru altii nu, ca nu sunt considerati importanti daca sunt oameni din campul muncii, considerati de medici ca fiind perisabili ca sclavii.

    Ce trebuie sa faca el e sa dea in judecata asiguratorul companiei de transport care l-a lovit, cu medicii nu cred ca va avea mari sanse ca se acopera intre ei, ca sunt ca o mafie.
    Totusi nu inteleg de ce spune ca nu poate munci din cauza ca a avut o coasta rupta… cred ca sunt zeci de mii de oameni in tara care au avut coaste rupte si sunt absolut normali si functionabili dupa ce a trecut perioada de vindecare.

    Răspunde
  • Nu il mai plangeti pe asta, acum ca i s-au respins actiunile impotriva medicilor, terorizeaza blocul in care locuieste prin plangeri si comportament violent impotriva batranilor. A VAZUT CA NU SCOATE BANI DE LA MEDICI SI ACUM INCEARCA SA SANTAJEZE VECINII. Rusine, se foloseste de moartea copiilor pentru a obtine bani din toate partile.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.