Iată VIDEO cu lovitura primită. De ce s-a trimis avion privat


Federația engleză de fotbal a comandat avion privat pentru repatrierea fotbalistului lovit puternic la cap în meciul de la Buzău dintre Anglia și România de la Cupa Regiunilor.

În fotografia alăturată se poate observa cât de tare a fost lovit Stuart Rose în partea drepată a feței.

„Era periculos, din cauza presiunii, să fie transportat cu un avion de linie. S-a comandat un avion privat care să zboare la joasă altitudine. Transportul s-a făcut în siguranță, iar azi fotbalistul urma să fie  operat la un spital din Anglia. Medicii de la București de la Bagdasar Arseni l-ar fi operat ei, dar întrucât după operație urma o perioadă mai lungă de recuperare, la care era util și ajutorul familiei, s-a decis ca operația să se facă în Anglia”, a anunțat azi Adrian Petre, șeful AJF Buzău.

Fax de mulțumire din Anglia

Adrian Petre a intrat în posesia unui fax de mulțumire din partea federației engleze de fotbal.

„Au ținut să mulțumească cadrelor medicale din România pentru promptitudine și profesionalism. Chiar dacă nu a fost pomenit un rol important l-a avut jucătorul nostru Georgian Bălan, care și-a dat primul seama de gravitatea situației. Englezul își înghițise limba, iar Bălan i-a scos-o din gât. Iar apoi nu a fost cum s-a speculat la noi că ambulanța a întârziat să intre pe teren. Jucătorul era în stare de șoc și sub efectul energizantelor primite. Exista riscul ca la vederea ambulanței să se sperie și să facă infarct. De aceea, până când jucătorul nu a fost stabilizat fizic și psihic, nu s-a chemat ambulanța”, a explicat Petre, care a mulțumit la rându-i cadrelor medicale implicate.

VIDEO: Lovit de un coechipier

Incidentul care a provocat emoții mari spectatorilor s-a produs săptămâna trecută pe stadionul din Buzău la meciul România – Anglia din Cupa Regiunilor.

Un jucător englez a căzut în inconștiență imediat după ce a obținut o lovitură de la 11 metri.

Ulterior, după studierea înregistrării video, s-a descoperit că Stuart Rose a fost lovit involuntar, dar foarte puternic – cu genunchiul în cap – de un coechipier.

Iată faza:

De la UPU Buzău, unde a fost cusut și a fost investigat cu computerul tomograf, Stuart Rose a fost transferat la București la spitalul Bagdasar Arseni.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.