Șef talcioc Buzău: „N-o să vă vină a crede dacă vă spun de ce!”

În ultimele zile a crescut numărul întrebărilor către reporterul buzoienii.ro „de ce talciocul de la Buzău e închis, iar la Focșani și Ploiești e deschis ?”.

Reporterul buzoienii.ro a luat întrebarea și i-a adresat-o azi lui Alexandru Bușcu, șeful talciocului de la Buzău.

„De ce ? Pentru că la Focșani și la Ploiești există o anumită înțelegere, o anumită complicitate a autorităților locale. Care la Buzău nu există. Și la Focșani, și la Ploiești e tot talcioc. Dar acolo autoritățile au permis ca talciocul să se numească și să funcționeze ca piață de mărfuri. Ne-am gândit și noi, evident, să-i schimbăm numele. Dar credeți că noi, la Buzău, vom găsi înțelegere ?”

Alexandru Bușcu: „Probabil că la Focșani și la Ploiești, autoritățile locale au căzut de acord că închiderea talciocului înseamnă o problemă socială și au căzut la înțelegere că trebuie să funcționeze”

Sugestie. Poate că n-ar fi rău ca șefimea de pe la Buzău (indiferent de partid) să facă o ședință (fie și cu ușile închise) și să rezolve problema. Altfel, susținătorii talciocului vor putea spune că „noi, la Buzău, suntem mai corecți, dar totodată mai proști ca alții”.

ZVON. Toma ar fi bătut la porțile Prefecturii Buzău pentru „undă verde”, dar ar fi fost refuzat. „Nu-și asumă nimeni responsabilitatea!”.

Context. Talciocurile din țară au fost închise de Guvernul Orban prin Ordonanța de Urgență „lockdown” din noiembrie (când s-a sistat temporar și funcționarea piețelor închise). Ulterior, PSD a dat lege în Parlament de deschidere a piețelor și talciocurilor, dar ea nu a fost nici acum promulgată de președintele Iohannis.

Alexandru Bușcu a fost aviator și apoi instructor de zbor la Boboc. Este și economist întrucât între  2001-2005 a urmat cursurile Facultăţii de Contabilitate din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice.

Anul trecut Alexandru Bușcu a fost numit de primarul C-tin Toma șef la SC Piețe, Târguri și Oboare Buzău.

Citește și:

loading...

12 comentarii la „Șef talcioc Buzău: „N-o să vă vină a crede dacă vă spun de ce!”

  • Inchiderea talciocului a produs un dezechilibru major economiei circulare locale, incepand sa se resimta si influente negative asupra economiei judetene ,cu posibil impact asupra economiei nationale.Autoritatile locale ar trebui sa isi asume o decizie curajoasă, de deschidere cel putin 2-3 zile saptamanal ,putandu se astfel evita producerea unor dezechilibre macroeconomice globale.

    Răspunde
  • Talciocul este „problema sociala?! fiindca nu mai au tiganii si hotii unde sa isi vanda marfa? Gresit! Talciocul este un cuib de infractiuni si infractori, o mizerie si un focar de infectii si boala! Atat si nimic mai mult!

    Răspunde
  • Inchideti definitiv acest spatiu infect al tiganilor , samsarilor si infractorilor ! . O cloaca abjecta !!!

    Răspunde
  • Niste locuri insalubre unde se vand tot felul de lucruri in mod ilegal, uneori chiar lucruri furate. Asa ceva nu trebuie sa existe niciodata, nu doar acum.

    Răspunde
  • Talciocul în forma actuală trebuie închis definitiv! Numai hoți, numai samsari, numai evazioniști. Niciunul nu plătește taxe și impozite pentru venitul realizat.
    Câștigă doar firma primăriei prin banii încasați la acces și pentru chirii, bani pe care nu îi justifică nimeni.
    Nu cumpărați autovehicule din acest talcioc. Sunt revopsite, avariate și reparate ieftin, cu probleme tehnice și cu kilometrajul dat înapoi, în marea lor majoritate, dar și mai scumpe decât media pieței auto românești.
    Un autovehicul parcurge în medie, în țările din vestul Europei, în jur de 25.000 km/an. De exemplu, un autoturism din 2010 nu poate să aibe în bord sub 200.000 km reali parcurși decât în sub 10% din cazuri, dar atunci prețul este mult mai mare.

    P.S. Cum a ajuns în pensionar MApN cu o pensie de vreo 10.000 lei net/lună să fie șef la una dintre cele mai bănoase firme ale primăriei, având salariu de peste 10.000 lei net/lună plus alte beneficii?

    Răspunde
  • Alo, dom’ Primar, suntem in 2021 !
    Gata cu tigania si incurajarea vanzarii lucrurilor furate ! Avansati-avansati !

    PS nu mai pot de dorul tiganiei si a micilor invartiti in maini cu negru sub unghii ….

    Răspunde
  • Mâii întotdeauna afost țigănie nu-ți place nu te du maaaa acolo dați drumu sa manince lumea de-acolo trăiesc și domni cumpăra…..

    Răspunde
  • Talcioc este singurul tirg de piață care funcționează după regula economia de piață,cît privește țigani care vind,încă nu a descoperit total lumea, că sunt cetățeni români și fac parte din Europa și nu dintr-un lagăr de concentrare.Cit priveste cuibul de infecții este binevenit pt imunitatea,iar administrația ar putea face mai mult.Furtul nu îl descurajezi prin restricții și arestării ci prin educație și religie

    Răspunde
  • Talciocul aduna multa lume si mai bogata si mai saraca, eu mi-am valorificat bunuri din casa care nu-mi mai folosesc dar am si cumparat din targ. In general nu merg duminica pt.ca este foarte aglomerat, prefer vineri sau indeosebi sambata, este deschis toata ziua si nu este nici un fel de aglomerare de persoane. De voie de nevoie mai poti sa-ti rezolvi unele probleme financiare. Mi-am reconstruit casa si ce mi-au ramas din unelte, scule, materiale de constructie, instalatii electrice sanitare etc le-am pus in masina papuc si in vreo doua sambete am scapat de ele cam toate la jumatate de pret sau sub acest barem, dar banii s-au strans si am fost multumit. Nimeni nu te obliga sa mergi in TALCIOC DACA ITI ESTE SCARBĂ, cum se exprima niste ante-comentatori. Nu vad unde este evaziunea fiscala, unde sunt furturile, a identificat cineva lucruri furate in talcioc?? Eu nu am auzit de asa ceva desi sunt permanent lucratori din partea politiei prezenti si care fac verificari. Unii zic ca este o zona insalubra, nu este altceva decat minciuna si rautate, sigur este mult mai curat decat la ei acasa, incinta este complet asfaltata cu asfalt de calitate, mesele si tonetele metalice sunt curate, vopsite, UNDE ESTE MIZERIA FRATILOR NU VA PLACE NU CALCATI PRIN TALCIOC, nu va obliga nimeni, talciocul nu este ca un parc de agrement unde sa mearga totata lumea, merg doar cei care au un interes si nimic mai mult. Este un spatiu deschis, in aer liber si nu vad de ce trebuie sa mai fie in continuare inchis. AS SUGERA SA FIE DESCHIS SAMBATA SI EVENTUAL VINERI SI NU VA FI NICI UN FEL DE AGLOMERARAȚIE DE PERSOANE.

    Răspunde
  • iN MArTiE VA FI DESCHIS TÄRGUL Din dragaica ..pentru ca asa ceva este inadmisibil ..decât sa traiesc din social .domnule primar mai bine vând din gospodaria mea vechituri..romania lucrului bine facut ..observ ca aveti proprile afaceri cei de sus de la puterea de stat ..cu magazine en-gros sau super-marketurii..

    Răspunde
  • Ptr vanzare civilizata in 2021, apelati la OLX, LAJUMATE, PUBLI24, etc…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.