Ar trebui să cumpere Primăria Buzău de la CFR pasajul și pasarela peste linii ? Iată cât cere CFR în schimbul lor
Dilemă pentru Primăria Buzău. Ar vrea să-i ajute pe buzoienii din cartierele Mihai Viteazu și Poștă pentru a repara pasajul respectiv pasarela peste liniile ferate.
Însă, aceste obiective sunt în proprietatea CFR, iar municipalitatea nu poate investi într-un obiectiv care nu-i aparține.
În atari condiții, primarul Toma a solicitat oficial CFR să transfere cele două obiective în proprietatea municipalității.
Numai că și acest demers s-a blocat momentan, întrucât CFR, deși n-are fonduri pentru a le primeni, cere bani în schimbul cedării lor.
12,8 miliarde de lei vechi pentru pasajul spre cartierul Mihai Viteazul și 2,2 miliarde în schimbul pasarelei.
Se pune acum întrebarea dacă primăria să aloce sau nu acești bani pentru achiziționarea celor două obiective, iar apoi să investească alte sume și pentru reabilitarea celor două obiective.
În acest moment, pasajul este insalubru, întunecat și învechit, iar pasarela are nevoie cel puțin de turnarea unui nou strat de asfalt.
Alăturat este prezentat și documentul oficial trimis de Regionala CFR Galați către Primăria Buzău în care se cer bani în schimbul pasajului și pasarelei (dă click pentru mărire).
Nu știu dacă Primăria are toți banii ăștia pe care îi cere CFR ,nu știu nici dacă e mult sau puțin .Ceea ce știu este că tot ce presupune reabilitarea liniilor și a peroanelor , plus pasajul subteran trebuie refăcut DE LA 0 .Așa că să nu se mai arunce domnii de la CFR la nu știu câți bani ,pentru că oricum costurile de reabilitare s-ar ridica la cel puțin o dată și jumătate mai mult ,și trebuie s-o recunoaștem ,Primăria BZ nu cred că și le-ar putea permite . Faceți în așa fel încât să vă întâlniți și să discutați serios ,fără intenția cuiva de a -l jecmăni pe cineva , ci ca locatari ai acestui oraș ,pe care eu cel puțin îl vreau mai funcțional ,mai modern și mai frumos .
Bai nene, ce-i prostia asta? In primul rand pasajul subteran deoserveste gara. Adică trecerea de la o linie la alta. In momentul asta traversarea se face la voia întâmplării, cu un grad ridicat de pericol de accidente. Nu stiu ce autoritate trebuie să intervină (probabil ISU) să le friga o amenda ăstora de la CFR, cel mai bine pe persoana fizica, sa învețe ce inseamna raspunderea si responsabilitatea.