Ce se va întâmpla cu comercianții

Azi e ultima zi de funcționare a Pieței Crâng.

Cei doar patru comercianți rămași în piață urmează în orele următoare să-și strângă marfa și să se mute în cele patru căsuțe de lemn „plantate” ieri pe trotuarul din față.

„Am fost cândva 16, acum am rămas doar patru. Conducerea Pieței a ne-a anunțat că nu mai e rentabil să ne țină doar pe noi, ultimii rămași. Clădirea urmează să fie dată către Bian, care ar plăti o chirie mai mare”.

Cei patru comercianți văd mutarea în căsuțe cu bune și cu rele.

„Un lucru bun ar fi că afară e trafic mai mare și, probabil, vom avea vânzări mai bune. Rău va fi vara, pe caniculă, și iarna pe ger. Înăuntru în piață plăteam 8 milioane pe lună pentru două tarabe, la căsuță vom da 7 milioane”, ne-a spus unul dintre comercianți.

„Rămăseserăm cu două contracte”

„Din păcate, piața a tot pierdut din comercianți pe fondul scăderii numărului de clienți. În ultima lună am rămas doar cu două contracte. Mai erau doi comercianți, dar care plăteau la zi, nu stăteau toată luna. În privința spațiilor comerciale dinăuntru a fost un eșec și mai mare. Am închiriat șapte din ele, dar n-au funcționat decât o lună. Toți șapte au plecat din luna a doua când au văzut că ies pe minus”, a explicat directorul SC Piețe, Târguri și Oboare.

Daniel August a spus că pe acest fond a venit oferta de la supermarketul Bian, de o sută de milioane pe lună, iar în Consiliul de Administrație s-a aprobat închirirea.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

3 comentarii la „Ce se va întâmpla cu comercianții

  • Doamneee, ce urâte sunt cotineţele astea din lemn !!! Au stricat tot aspectul zonei !
    Băi Daniel August, băi deşteptule, stai tu într-o cotineaţă de-asta la tine pe bătătură dacă îţi convine, dar nu-ţi bate joc de una din cele mai frumoase zone ale Buzăului !
    Cu ce te deranja, nene drag, pieţica aia ????? Că era numai bună tocmai în acest scop: o mini-piaţă de legume şi fructe care să deservească oamenii din acea zonă. Avea şi adăpost şi tot ce trebuie. Şi nici nu ocupa mult spaţiu, să te încurce… Acum ai venit cu ţigăniile alea de lemn, de acoperă şi vederea crângului şi strică şi aspectul zonei, în general !
    Aaaa, că nu mai erau comercianţi…. Păi, trecea nenorocirea asta de coronavirus şi-ţi veneau la loc şi comercianţii de-ţi umpleau din nou piaţa.
    Ai făcut vreo consultare sau vreun sondaj măcar cu buzoienii din acea zonă dacă sunt de acord cu această schimbare ???!
    Sau pentru dumneata contează doar propriul interes financiar ?
    Ia-ţi, domnule, ţigăniile alea de-acolo şi montează-le la tine în curte dacă-ţi plac !

    Răspunde
  • tiganeala, asta a fost rolul acelei constructii de la inceput..sa ascunda acele tarabe si concentreze comertul agricol, acum tarabele vor fi scoase in strada cu tot cu legumele comercializate; doar nu credeti ca nu vor fi tarabe in fata casutelor, trotuarul se va reduce, circulatia se va trasnforma intr-un slalom. Comerciantii de acolo trebuiau mutati in piata centrala. gasit si pentru ei un loc acolo. Vrei sa te duci la piata sa fii pacalit de comerciatii de acolo (ca in piata nu sunt producatori nici 50%)…te duci in centru si asta este. In rest sunt magazine care platesc taxe si impozite!

    Răspunde
  • Dupa ce trece nebunia sper ca vom vedea mici producatori agricoli nu samsarii si nici Bian, uite vreau eu sa cumpar constructia cu totul si terenul in concesiune pe 39 ani, ofer 200.000 euro imediat.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.