Cea mai bună promovare a județului Buzău. Noutăți

E cea mai bună promovare de până acum a județului Buzău la Târgul Național de Turism al României. 

Târgul anual se ține de joi până duminică la ROMEXPO București, iar de promovarea ținutului Buzăului se ocupă CJ Buzău.

Tinerii sunt atrași la Buzău prin prezentarea celui mai incitant traseu de rafting/caiac din țară (pe râul Buzău – în zona Nehoiu).

Vizitatorilor li se spune că în județul Buzău pot face echitație (trei herghelii Cislău, Rușețu și Sărulești), off-road, biking, drumeții pe trasee montane marcate, sporturi aero, pescuit, parc de aventură etc.

O atracție a pavilionului Buzăului este și sectorul dedicat celebrului Dumitru Dan, buzoianul care a făcut pe jos înconjurul lumii. Vizitatorii se vor mira la vederea celor opincilor folosite de acest globe-trotter român și vor căuta să afle povestea.

Standul Buzăului se laudă şi cu un atelier interactiv de opincărit, unde  reprezentanţii Asociaţiei “Zestrea Bisoceană” invită vizitatorii să vadă și chiar să înveţe cum se confecţionează acest tip de încălţăminte tradiţională.

Pentru că Buzăul este Destinaţie EDEN pentru Turism Rural, se promovează produsele tradiţionale buzoiene, dar şi dansurile populare specifice acestei zone. Unul dintre aceste dansuri este Brâuleţul (promovat de Dumitru Dan în ocolul lumii pe jos ), executat de dansatorii Ansamblului “Plaiurile Mioriţei”. Aceștia susțin zilnic programe artistice promovează dansul și cântecul popular din zona Buzăului.

Ziua de vineri a fost dedicată Turismului Rural și Gastronomic – promovarea producătorilor de produse tradiționale din judeţul Buzău. La standul Judeţului Buzău a avut loc o degustare de produse tradiţionale buzoiene, mărci înregistrate ale judeţului.

În cadrul Târgului, vor fi distribuite peste 10.000 de materiale de promovare şi prezentare a județului Buzău. Standul buzoian poate fi vizitat în Pavilionul B1 – la numărul 24.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.