EVENIMENT. UN BUZOIAN VA ALERGA NEÎNTRERUPT 12 ORE (100 KM) ÎN MAGAZINUL DACIA. IATĂ CÂND ȘI PENTRU CE

Daniel Nica e buzoian, maratonist și promotor al traiului sănătos. Sâmbătă va încerca să atingă o performanță fără precedent în România – 100 de kilometri, alergați pe bandă, în decursul a 12 ore de efort continuu. Evenimentul va avea loc în incinta fostului magazin Dacia.

Daniel Nica a participat la celebrul Marathon des Sables. Ultramaratonul nisipurilor e considerat cea mai dură astfel de întrecere din lume – 251 de kilometri într-o cursă de șase zile prin deșertul Saharei, în care îți cari totul cu tine în afară de apă. Se întâmplă la 50 de grade Celsius în luna aprilie.

Prin evenimentul de sâmbătă maratonistul buzoian încercă să atragă atenția asupra efortului pe care elevii Liceului Special pentru Deficienți de Vedere Buzău îl depun în viața  de zi cu zi, și a importanței educării comunității buzoiene în spiritul implicării civice și a întrajutorării. Sloganul manifestării este „Maratonul Luminii se încheie sâmbăta acesta. Dar maratonul copiilor nevăzători nu se încheie niciodată”.

 Pentru mai multe detalii se poate accesa pagina de Facebook  https://www.facebook.com/Maratonul-Luminii-253124201806162/

Auraș Tereacă

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.